x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Vine un nou ciclon polar peste România, în această săptămână. Iată regiunile cele mai afectate

Vine un nou ciclon polar peste România, în această săptămână. Iată regiunile cele mai afectate

de Redacția Jurnalul    |    11 Dec 2023   •   23:55
Vine un nou ciclon polar peste România, în această săptămână. Iată regiunile cele mai afectate

Administrația Națională de Meteorologie a publicat luni prognoza pentru perioada 11 - 25 decembrie, relatează Mediafax.

BANAT

La începutul intervalului valorile diurne vor crește de la medii în jurul a 8 grade, spre 10 grade în ziua de 12 decembrie. Ulterior, vremea va intra într-un proces de răcire astfel că maximele vor scădea până spre medii de 3...4 grade, în zilele de 16 și 17 decembrie. După ziua de 17 decembrie, valorile diurne vor crește ușor, astfel că în intervalul 18-20 decembrie se vor situa în jurul a 6 grade, în medie, apoi vor scădea treptat până spre 4 grade până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni de prognoză. În ceea ce privește regimul nocturn, în prima săptămână vor exista variații notabile, astfel că în intervalul 11 – 18 decembrie mediile vor fi cuprinse între -2 și 5 grade, cele mai mici valori urmând a se înregistra în nopțile de 16 și 17 decembrie, iar cea mai mare valoare în noaptea de 14 decembrie. În ultima săptămână de prognoză, vremea se va răci treptat, astfel că minimele vor coborî spre valori în jurul a -2 grade, în medie, în data de 24 decembrie, pornind de la 1 grad în noaptea de 19 decembrie. Probabilitatea de precipitații va fi mai mare în intervalul 11 - 15 decembrie.

CRIȘANA

Valorile diurne vor crește de la medii în jurul a 6 grade în prima zi a intervalului, spre 8 grade în zilele de 12 și 13 decembrie. Ulterior, vremea va intra într-un proces de răcire astfel că maximele vor scădea până spre medii în jurul a 3 grade, în zilele de 16 și 17 decembrie. După ziua de 17 decembrie, valorile diurne vor crește ușor, astfel că în intervalul 18-20 decembrie se vor situa în jurul a 5 grade, în medie, apoi vor scădea treptat până spre 2 grade până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni de prognoză. În ceea ce privește regimul nocturn, în prima săptămână vor exista variații semnificative, astfel că în intervalul 11 – 18 decembrie mediile vor fi cuprinse între -3 și 5 grade, cele mai mici valori urmând a se înregistra în nopțile de 16 și 17 decembrie, iar cea mai mare valoare în noaptea de 14 decembrie. În ultima săptămână de prognoză, vremea se va răci treptat, astfel că minimele vor coborî spre valori în jurul a -3 grade, în medie în data de 24 decembrie, pornind de la 0 grade în noaptea de 19 decembrie. Probabilitatea de precipitații va fi mare în perioada 11 -15 decembrie și în 18 decembrie.

TRANSILVANIA

La începutul intervalului valorile diurne vor crește de la medii în jurul a 4 grade, spre 7 grade în ziua de 12 decembrie. Ulterior, vremea va intra într-un proces de răcire astfel că maximele vor scădea până spre medii de 1...2 grade, în zilele de 16 și 17 decembrie. După ziua de 17 decembrie, valorile diurne vor crește ușor, astfel că în intervalul 18-20 decembrie se vor situa în jurul a 4 grade, în medie, apoi vor scădea treptat până spre 1 grad până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni de prognoză. În ceea ce privește regimul nocturn, minimele vor crește treptat, de la medii în jurul a -2 grade, în prima noapte a intervalului, spre 3...4 grade în noaptea de 14 decembrie, apoi vor coborî până la -5 grade, în noaptea de 17 decembrie. Ulterior nopții de 17 decembrie, variațiile nu vor fi semnificative, astfel că intervalul 18 – 24 decembrie mediile vor fi cuprinse între -4 și -2 grade, cele mai mici valori urmând a se înregistra la sfârșitul perioadei de prognoză. Probabilitatea de precipitații va fi mai mare în intervalul 12 -16 decembrie, apoi în zilele de 18 și 19 decembrie.

MARAMUREȘ

La începutul intervalului valorile diurne vor crește de la medii în jurul a 4 grade, spre 6 grade, valoare ce va fi de interes pentru intervalul 12 -14 decembrie. Ulterior, zilei de 14 decembrie vremea va intra într-un proces de răcire astfel că maximele vor scădea până spre medii de 2 grade, în zilele de 16 și 17 decembrie. După ziua de 17 decembrie, valorile diurne vor crește ușor, astfel că în intervalul 18-20 decembrie se vor situa în jurul a 4 grade, în medie, apoi vor scădea până spre 2 grade până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni de prognoză. În ceea ce privește regimul nocturn, minimele vor crește treptat, de la medii în jurul a 0 grade, în prima noapte a intervalului spre 3...4 grade în noaptea de 14 decembrie, apoi vor coborî până spre -4...-3 grade, în nopțile de 16 și 17 decembrie. Ulterior nopții de 17 decembrie, variațiile nu vor fi semnificative, astfel că intervalul 18 – 24 decembrie mediile vor fi cuprinse între -4 și -1 grad, cele mai mici valori urmând a se înregistra la sfârșitul perioadei de prognoză. Probabilitatea de precipitații va fi mai mare în intervalul 12 -15 decembrie, apoi în 18 -24 decembrie.

MOLDOVA

Prima săptămână de prognoză va fi caracterizată de alternanțe semnificative de la o zi la alta a mediilor temperaturilor maxime, acestea urmând a se încadra între 2 și 7 grade, cele mai mari valori urmând a se înregistra în zilele de 12, 14 și 18 decembrie. În a doua săptămână tendința valorilor maxime este de scădere treptată, astfel că acestea vor coborî de la medii în jurul a 6 grade în zilele de 19 și 20 decembrie până spre 2 grade în ultima zi a intervalului de prognoză. În ceea ce privește regimul nocturn, minimele vor crește treptat, de la medii de -4...-3 grade, la începutul intervalului, spre 1...2 grade în nopțile de 14 și 15 decembrie, apoi vor coborî până spre -3...-2 grade, în nopțile de 16 și 17 decembrie. Ulterior nopții de 17 decembrie, variațiile nu vor fi semnificative, astfel că intervalul 18 – 24 decembrie mediile vor fi cuprinse între -3 și 0 grade, cele mai mici valori urmând a se înregistra la sfârșitul perioadei de prognoză. Probabilitatea de precipitații va fi mai mare în zilele de 14 și 15 decembrie, apoi în 18 decembrie.

DOBROGEA

Valorile termice diurne vor crește de la medii în jurul a 6 grade în prima zi a intervalului de prognoză până spre 12 grade în data de 14 decembrie, apoi vremea se va răci semnificativ, maximele urmând a coborî spre 4...5 grade în 16 și 17 decembrie. Ulterior datei de 17 decembrie temperaturile maxime vor crește până spre 8 grade în ziua de 20 decembrie, apoi treptat vor coborî spre medii în jurul a 5 grade până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni de prognoză. În ceea ce privește regimul nocturn, minimele vor crește de la medii de 0...2 grade, în primele nopți ale intervalului, spre 7 grade în noaptea de 14 decembrie, apoi vor coborî până spre -2 grade, în noaptea de 17 decembrie. Ulterior nopții de 17 decembrie, variațiile vor fi în general nesemnificative, astfel că intervalul 18 – 24 decembrie mediile temperaturilor minime vor fi cuprinse între 0 și 2 grade. Probabilitatea de precipitații va fi mai mare în ziua de 15 decembrie.

MUNTENIA

Valorile termice diurne vor crește de la medii în jurul a 6 grade în prima zi a intervalului de prognoză până spre valori în jurul a 10 grade în perioada 12 -14 decembrie, apoi vremea se va răci semnificativ, maximele urmând a coborî spre 4...5 grade în zilele de 16 și 17 decembrie. Ulterior datei de 17 decembrie, temperaturile maxime vor crește până spre 8 grade, valoare ce va fi de interes pentru perioada 18 -20 decembrie, apoi treptat vor coborî spre medii în jurul a 4 grade până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni de prognoză. În ceea ce privește regimul nocturn, minimele vor crește de la medii de -3...-2 grade, în noaptea de 11 decembrie, spre 3...4 grade în nopțile de 14 și 15 decembrie, apoi vor coborî până spre -4 grade, în noaptea de 17 decembrie. După noaptea de 17 decembrie, variațiile vor fi în general nesemnificative, astfel că intervalul 18 – 24 decembrie mediile temperaturilor minime vor fi cuprinse între -2 și 0 grade. Probabilitatea de precipitații va fi mai mare în intervalul 14 -16 decembrie.

OLTENIA

Valorile termice diurne vor crește de la medii în jurul a 6 grade în prima zi a intervalului până spre valori în jurul a 11 grade în ziua de 12 decembrie, apoi vor fi alternanțe notabile de la o zi la alta, urmând ca în perioada 13 -17 decembrie maximele să fie cuprinse între 4 și 8 grade, cele mai mici valori urmând a se înregistra în zilele de 16 și 17 decembrie. Ulterior zilei de 17 decembrie, temperaturile maxime vor crește până spre 8 grade, valoare ce va fi de interes pentru zilele de 18 și 19 decembrie, apoi vor coborî treptat spre medii în jurul a 5 grade până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni de prognoză. În ceea ce privește regimul nocturn, minimele vor crește de la medii de -2...-1 grad, în noaptea de 11 decembrie, spre 2...3 grade în nopțile de 14 și 15 decembrie, apoi vor coborî până spre -3 grade, în noaptea de 17 decembrie. După noaptea de 17 decembrie, variațiile vor fi în general nesemnificative, astfel că intervalul 18 – 24 decembrie mediile temperaturilor minime vor fi cuprinse între -2 și 0 grade. Probabilitatea de precipitații va fi mai mare în intervalul 14 -16 decembrie.

LA MUNTE

În prima săptămână de prognoză, mediile maximelor vor fi cuprinse între -4 și 2 grade, cele mai coborâte valori urmând a se înregistra în zilele de 15 și 16 decembrie. În a doua săptămână de prognoză, variațiile de la o zi la alta vor fi în general nesemnificative, maximele urmând a se încadra între -2 și 1 grad. În ceea ce privește regimul nocturn, minimele vor crește de la medii în jurul a -6 grade, în noaptea de 11 decembrie, spre -1 grad în noaptea de 14 decembrie, apoi vor coborî până spre -9...-8 grade, în nopțile de 16 și 17 decembrie. Ulterior nopții de 17 decembrie, variațiile vor fi în general nesemnificative, astfel că intervalul 18 – 24 decembrie mediile temperaturilor minime vor fi cuprinse între -8 și -6 grade. Probabilitatea de precipitații va fi mai mare în intervalul 12 -19 decembrie, apoi va fi în creștere spre sfârșitul celei de-a doua săptămâni de prognoză.

×
Subiecte în articol: ger ciclon polar romania