x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea UPDATE Pagube materiale provocate de prima ninsoare

UPDATE Pagube materiale provocate de prima ninsoare

19 Noi 2018   •   12:51
UPDATE Pagube materiale provocate de prima ninsoare

Un număr de 67 de autoturisme au fost avariate în Capitală de copacii sau crengile care au căzut peste ele, până la ora 12.00 angajaţii ISU Bucureşti-Ilfov intervenind pentru degajarea a 91 de copaci sau crengi de pe carosabil sau de pe vehicule, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
Copacii sau crengile au căzut în urma ninsorilor abundente şi a vântului.
Viceprimarul Aurelian Bădulescu a apreciat că este vorba despre o situaţie "atipică" şi a cerut primăriilor de sector să verifice situaţia arborilor care ar putea reprezenta un pericol. El a menţionat că până în luna ianuarie dispoziţiile de tăiere a arborilor afectaţi se vor putea acorda mai uşor.
"O chestiune care apare atipic pentru această perioadă este numărul mare de copaci - şi anume 23 la nivelul Municipiului Bucureşti, unde ISUBIF a intervenit în toată această noapte, sprijinit de autorităţile de sector - ca urmare a faptului că, venind după o toamnă lungă, secetoasă, şi acumularea de apă de la acest moment creează presiune pe structura copacului, iar dacă aceştia nu sunt verificaţi în permanenţă există riscul cu care ne întâlnim din ce în ce mai des şi anume faptul că aceştia se despică şi cad in corpore pe trama stradală şi pe maşini. De aceea, în opinia noastră, se impune o verificare la nivelul sectoarelor, o trecere în revistă cât mai repede asupra copacilor şi acolo unde există cel mai mic dubiu Direcţia de Mediu de la nivelul Primăriei Municipiului Bucureşti are program începând de azi până în luna ianuarie, de permanenţă un lucrător, care oricând poate da dispoziţia de tăiere, fără a se mai trece prin procedura clasică", a declarant Bădulescu. 
La nivel naţional, aproape 5.200 pompieri militari cu 1.700 autospeciale şi mijloace tehnice sunt pregătiţi să intervină în sprijinul populaţiei şi administraţiei publice locale.

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: pagube ninsoare