Regiunile Munteniei şi Dobrogei se vor afla de sâmbătă după-amiaza până duminică dimineaţa sub incidenţa unei informări meteorologice de ploi, lapoviţă, ninsoare şi vânt moderat, iar din a doua parte a zilei de duminică aria precipitaţiilor va fi în extindere în majoritatea regiunilor şi treptat vor predomina ninsorile.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), din 20 ianuarie, ora 15:00 şi până pe 21 ianuarie, ora 6:00, aria precipitaţiilor se va extinde în sud şi sud-est. Astfel, în Muntenia şi în Dobrogea acestea vor fi în general moderate cantitativ, ploaie şi lapoviţă la început, iar în cursul serii şi al nopţii predominant ninsoare. Se va depune strat nou de zăpada în medie de 4 - 8 cm, local în jurul a 10 centimetri.
În zona montană, în special în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, temporar va ninge. Vântul se va intensifica în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică (20/21 ianuarie) la munte, mai ales pe creste, cu rafale de peste 70 km/h, local viscolind sau spulberând zăpada, iar în sud şi sud-est va deveni moderat, cu intensificări de până la 40 - 45 km/h local în Dobrogea.
ANM precizează că, începând din a doua parte a zilei de duminică, 21 ianuarie, aria precipitaţiilor va fi în extindere în majoritatea regiunilor şi treptat vor predomina ninsorile.
De asemenea, meteorologii au emis o informare de lapoviţă şi ninsoare pentru Bucureşti, valabilă sâmbătă şi duminică.
Astfel, precipitaţiile mixte moderate cantitativ vor caracteriza regimul termic la nivelul Capitalei, în zilele de 20 şi 21 ianuarie, iar începând de duminică seară se vor semnala predominant ninsori şi intensificări ale vântului.
Conform estimărilor, în intervalul 20 ianuarie, ora 15:00 - 21 ianuarie, ora 6:00, în Bucureşti vor fi precipitaţii moderate cantitativ, la început mai ales sub formă de ploaie, iar seara şi temporar în cursul nopţii predominant sub formă de ninsoare. În acest context, se va depune strat de zăpadă de 4 - 6 centimetri, iar vântul va sufla slab şi moderat.
Regimul termic va fi, în continuare, caracterizat de valori mai ridicate decât cele obişnuite în această perioadă din an, cu o maximă în jurul a 4 grade Celsius şi o minimă cuprinsă între de -2 şi -1 grad Celsius.
Începând din seara zilei de duminică, 21 ianuarie, se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, în timp ce vântul se va intensifica treptat.
ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza prognoza. AGERPRES