x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza METEO pentru 4, 5 și 6 ianuarie: Precipitații în toată țara

Prognoza METEO pentru 4, 5 și 6 ianuarie: Precipitații în toată țara

03 Ian 2018   •   19:10
Prognoza METEO pentru 4, 5 și 6 ianuarie: Precipitații în toată țara

În vestul, centrul și nordul țãrii, cerul va fi mai mult acoperit și vor cãdea precipitații, în general slabe, predominant sub formã de ploaie, mixte în zonele deluroase și de munte, iar la altitudini mari va ninge. Pe spații mici, vor fi posibile depuneri de polei. În restul teritoriului, înnorãrile vor fi temporare, dar numai izolat și trecãtor vor fi ploi slabe sau burnițã. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri pe creste.

Astăzi -4/8

Vremea va fi închisă și, mai ales în cursul zilei, vor fi precipitații slabe, local în sud și în centru, pe arii restrânse în nord și doar izolat în rest.

Vineri-3/7

Cerul va fi variabil cu înnorãri trecãtoare, iar ploile se vor semnala doar cu totul izolat, în a doua parte a nopții, cu precãdere în nord-est, unde vor putea favoriza depuneri de polei.

Sâmbătă 4/10

Cerul va fi variabil, cu înnorãri în nordul și în centrul țãrii. Vor fi precipitații, slabe cantitativ, predominant sub formã de lapovițã și ninsoare.

Temperaturi în principalele oraşe:       

Bucureşti 7 precipitații

Craiova 8 precipitații

Timişoara 6 cer variabil

Sibiu 6 precipitații

Suceava 5 precipitații mixte

Galaţi 6 precipitații

Constanţa 7 precipitații

Cluj-Napoca 5 cer noros

Bacău 8 precipitații

Baia Mare 5 cer variabil

Iaşi 7 precipitații

Oradea 6 precipitații mixte

Reşiţa 5 nori

Piteşti 7 cer variabil

Braşov 4 ninsoare

Ora la care răsare şi apune soarele

Soarele răsare: 7:51 Soarele apune: 16:48

Presiunea atmosferică: 1012 mmHg

Viteza vântului:   15 km/h (N-V)

 

×
Subiecte în articol: vremea