x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Sezonul uraganelor din Atlantic: Se anunta furtuni puternice

Sezonul uraganelor din Atlantic: Se anunta furtuni puternice

02 Iun 2018   •   13:19
Sezonul uraganelor din Atlantic: Se anunta furtuni puternice

Sezonul 2018 al uraganelor care se formează în Oceanul Atlantic a început vineri, 1 iunie, în contextul în care meteorologii prognozează pentru acest an furtuni puternice, a căror frecvenţă de apariţie va fi similară celei din 2017.

 

Specialiştii de la U.S. National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA) au calculat o probabilitate de 70% ca numărul furtunilor din Atlantic să fie cuprins în acest an între 10 şi 16. Dintre aceste furtuni, între cinci şi nouă ar putea să devină uragane, iar numărul uraganelor majore va fi cuprins în intervalul 1-4.

În medie, sezonul uraganelor din Atlantic produce în fiecare an 12 furtuni, dintre care şase devin uragane, inclusiv 3 uragane majore. Potrivit meteorologilor, rezultatul prognozei din 2018 are la bază doi factori principali: o manifestare slabă a fenomenului El Nino şi o temperatură de la suprafaţa mării apropiată de media multianuală.

Sezonul uraganelor din Atlantic începe în fiecare an pe 1 iunie şi se încheie pe 30 noiembrie. Aproximativ 85% din totalul acestor fenomene meteorologice severe se produc între lunile august şi octombrie. Statisticile arată că Golful Texas este cea mai vulnerabilă regiune, fiind lovită de uragane între jumătatea lunii iulie şi jumătatea lunii septembrie.

Debutul sezonului uraganelor din acest an a fost anunţat de furtuna tropicală Alberto, formată pe 25 mai în Marea Caraibilor. Furtuna a provocat ploi torenţiale, inundaţii, alunecări de teren şi vânturi puternice. Furtuna Alberto a ucis doi reporteri TV în statul Carolina de Nord.

Vânturile produse de uragane pot să provoace tornade. Ploile abundente asociate uraganelor ameninţă nu doar regiunile de coastă, ci şi teritorii din interiorul continentului, la distanţe de sute de kilometri faţă de ţărm. În anumite cazuri, inundaţiile pot să apară la câteva zile după trecerea uraganelor.

Harvey, cel mai puternic uragan care a lovit statul american Texas în ultimii 50 de ani, a atins ţărmul local pe 25 august 2017, determinând evacuarea mai multor sute de mii de oameni şi distrugând aproape 200.000 de locuinţe. Autorităţile din Texas au estimat că acest stat american are nevoie de 61 de miliarde de dolari pentru operaţiunile de reconstrucţie.

AGERPRES

×