Valorile termice vor scădea în Bucureşti cu până la 7 grade Celsius faţă de media perioadei, începând din noaptea de luni spre marţi, iar precipitaţiile slabe cantitativ îşi vor face simţită prezenţa, se arată în prognoza de specialitate, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Conform meteorologilor, în intervalul 24 - 25 septembrie, ora 9:00, vremea va fi caldă, cu o maximă a temperaturii aerului de 28 - 29 de grade. În acelaşi timp, cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară şi la începutul nopţii, când va ploua slab. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare, cu viteze de până la 45 - 50 km/h în a doua parte a zilei şi seara. Temperatura minimă va fi de 9 - 11 grade.
Pe de altă parte, începând de marţi dimineaţă şi până miercuri, la ora 9:00, valorile de temperatură vor scădea semnificativ, vremea devenind cu 5 - 7 grade mai rece decât în mod obişnuit la această dată. Cerul va avea înnorări temporare ziua când vor fi condiţii de ploaie slabă, de scurtă durată, apoi se va însenina treptat.
Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă va fi de 18 - 19 grade, în timp ce minimă de miercuri dimineaţă va oscila între 5 şi 7 grade Celsius, uşor mai scăzută în zona pre-orăşenească.
ANM a emis, duminică, o informare vizând răcirea accentuată a vremii, temperaturile urmând să fie cu până la 10 grade mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă a anului.
Astfel, în intervalul 23 septembrie, ora 23:00 - 26 septembrie, ora 8:00, vor fi perioade de timp în care vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a ţării, cu rafale în general de 50...60 km/h şi temporar va ploua la început în vest, în centru şi în nord, apoi local şi în celelalte regiuni. În zona montană, la altitudini de peste 1800 m, trecător vor fi precipitaţii mixte.
Răcirea vremii va continua în jumătatea de nord-vest a teritoriului, iar începând de marţi, 25 septembrie, se va resimţi în toată ţara, astfel că valorile termice vor fi cu până la 8...10 grade mai coborâte decât cele normale în această perioadă a anului. Vremea rece va persista până spre sfârşitul săptâmânii.
Pe durata zilei de luni, până la ora 23:00, va fi în vigoare o atenţionare Cod galben de vreme instabilă, în judeţe din Banat, Crişana, Maramureş, Oltenia, Moldova, Dobrogea, local Muntenia, Transilvania şi în zona montană. În aceste regiuni, vor fi intensificări temporare ale vântului, cu viteze de 55 - 65 km/h, iar pentru intervale scurte de timp, îndeosebi în sudul Olteniei, vor fi rafale de peste 65 - 70 km/h. La munte, vântul va continua să sufle tare, cu rafale care pe creste vor depăşi 100 - 120 km/h. AGERPRES