x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Vreme caldă în următoarele trei zile. Lapoviță și ninsoare în ultimele zile din 2017 și primele din 2018

Vreme caldă în următoarele trei zile. Lapoviță și ninsoare în ultimele zile din 2017 și primele din 2018

25 Dec 2017   •   14:42
Vreme caldă în următoarele trei zile. Lapoviță și ninsoare în ultimele zile din 2017 și primele din 2018

Vremea va fi mai caldă în următoarele trei zile, cu temperaturi de până la 13 grade Celsius în unele zone ale ţării, însă spre sfârşitul anului regimul termic va fi apropiat de normalul perioadei, în timp ce precipitaţiile, îndeosebi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, se vor semnala în ultimele zile din 2017 şi în primele din 2018, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă în intervalul 25 decembrie 2017 - 7 ianuarie 2018, publicată luni. 

În Banat, până pe 28 decembrie va fi o vreme deosebit de caldă pentru ultima decadă a lunii decembrie, cu valori termice medii de 11 - 13 grade Celsius, ziua şi 0 - 5 grade, noaptea. Ulterior, procesul de răcire a vremii va determina trecerea la un regim termic apropiat de cel normal pe 30 şi 31 decembrie, când media regională a temperaturii maxime va fi de 3 - 4 grade, iar 
cea a temperaturii minime, circa -2 grade. Pe parcursul primelor 2 - 3 zile ale anului 2018 se estimează creşteri de 2 - 3 grade ale acestor medii, iar în perioada 4 -7 ianuarie sunt estimate medii ale maximele diurne de 4 - 6 grade Celsius, iar ale minimelor nocturne de -2 şi -1 grad Celsius. Precipitaţiile vor fi în general slabe şi locale în intervalul 28 - 30 decembrie, iniţial ploi, apoi lapoviţe şi ninsori, fiind posibilă pe arii restrânse formarea de polei. În unele zile ale intervalului 2-7 ianuarie 2018 va fi o probabilitate relativ ridicată pentru apariţia precipitaţiilor slabe, predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare. 

În Crişana, primele 4 zile ale intervalului de prognoză vor avea o vreme deosebit de caldă pentru ultima decadă a lunii decembrie, cu valori termice medii de 10 - 12 grade Celsius, ziua şi 0 - 4 grade Celsius, noaptea. În ultimele 3 zile ale acestui an, vremea se va răci astfel încât pe 31 decembrie va fi un regim termic apropiat de cel normal, media regională a temperaturii maxime fiind de 2 - 3 grade, iar cea a temperaturii minime, în jurul a -3 grade. Pe parcursul primelor 2 - 3 zile ale anului 2018 se estimează creşteri cu 2 - 3 grade Celsius ale acestor medii, iar în perioada 4-7 ianuarie, maximele diurne vor fi de 4 - 5 grade Celsius, iar minimele nocturne de -3 şi -2 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în intervalul 28-30 decembrie, când local vor fi ploi ce se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare, putând favoriza izolat producerea de polei. În unele zile ale intervalului 2-7 ianuarie 2018 va fi o probabilitate relativ ridicată pentru apariţia precipitaţiilor slabe, predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare. 

În regiunea Transilvaniei, vremea va fi mai caldă în perioada 25 - 28 decembrie, decât în mod obişnuit în ultima decadă a lunii decembrie, cu valori termice medii de 8 - 10 grade, ziua ş de -4 - 2 grade, noaptea. Spre sfârşitul acestui an, procesul de răcire a vremii va determina pe 31 decembrie trecerea la un regim termic apropiat de cel normal, media regională a temperaturii 
maxime fiind de 1 - 2 grade Celsius, iar a temperaturii minime, în jurul a -5 grade. Pe parcursul primelor 2 - 3 zile ale anului 2018 se estimează creşteri de 2 - 3 grade ale acestor medii, iar în perioada 4-7 ianuarie maximele diurne vor atinge, în medie, 3 - 4 grade, iar minimele nocturne, -4 şi -3 grade Celsius. Probabilitatea pentru precipitaţii slabe va fi mai ridicată în intervalul 28-30 decembrie, când vor predomina lapoviţa şi ninsoarea, iar izolat vor fi condiţii de polei. În unele zile ale intervalului 2 - 7 ianuarie 2018 va fi o probabilitate relativ ridicată pentru apariţia precipitaţiilor slabe, predominant sub formă de ninsoare. 

În Maramureş, în primele patru zile ale primei săptămâni, vremea se va încălzi astfel încât mediile maximelor vor creşte de la 6 la 11 grade Celsius, iar cele ale minimelor vor oscila între -1 şi 3 grade. Între 29 şi 31 decembrie, pe fondul răcirii vremii, mediile diurne vor coborî până la 2 grade, iar cele nocturne, spre -5 grade Celsius. Va urma o creştere uşoară a temperaturilor maxime până în data de 2 ianuarie, apoi acestea se vor situa, în medie, între 2 şi 4 grade. Mediile minimelor vor creşte de la -5 la -2 grade în zilele de 3 şi 4 ianuarie şi apoi vor fi în scădere până la -4 grade, la sfârşitul intervalului. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare între 28 şi 30 decembrie. În ultima săptămână doar trecător, în unele zile, pot fi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare. 

În Moldova, vremea va fi caldă în primele patru zile ale intervalului, cu mediile maximelor diurne în jurul valorii de 9 grade, apoi se va răci în 30 şi 31 decembrie până la o medie de 3 - 4 grade Celsius. În a doua săptămână de prognoză, mediile diurne vor oscila între 3 şi 5 grade. Valorile medii nocturne, în prima parte a săptămânii se vor situa între -1 şi 0 grade, iar în data de 29 
decembrie acestea vor creşte până la 4 grade, urmând o scădere până la -3 grade, la 1 ianuarie 2018. În a doua săptămână, mediile nocturne vor varia între -3 şi 1 grad. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi relativ scăzută pe tot parcursul perioadei de prognoză, exceptând intervalul 29-30 decembrie, când vor fi posibile precipitaţii predominat sub formă de ploaie. 

În regiunea Dobrogei, vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod normal în primele cinci zile ale acestei săptămâni, când temperaturile medii maxime vor fi de 11 - 13 grade Celsius, iar cele minime vor atinge, la sfârşitul acestui interval, 8 - 9 grade. În zilele de 30 şi 31 decembrie, deşi procesul de răcire al vremii se va resimţi şi în această regiune, temperaturile medii diurne şi nocturne vor avea valori uşor mai ridicate decât în mod normal, menţinându-se pozitive. Primele şapte zile ale lunii ianuarie vor fi caracterizate în continuare de temperaturi medii ce depăşesc normele climatologice şi anume 4 - 7 grade, ziua şi -1 şi 1 grad Celsius, noaptea. Nu se vor semnala precipitaţii în intervalul 25 - 27 decembrie, dar probabilitatea de apariţie a acestora va creşte în intervalul 28 decembrie - 31 ianuarie, cu cele mai mari şanse de producere în zilele de 29 şi 30 decembrie, când vor fi mai ales ploi. În unele zile ale intervalului 2 - 7 ianuarie 2018, local vor fi posibile precipitaţii slabe, mixte. 

În Muntenia, vremea va fi deosebit de caldă, în perioada 25 - 29 decembrie, pentru ultima decadă a lunii decembrie mai ales în cursul zilelor, când temperaturile maxime vor fi, în medie, de 10 - 13 grade Celsius. În intervalul 30 decembrie 2017 - 1 ianuarie 2018, vremea se va răci, însă temperaturile medii diurne şi nocturne vor continua să fie uşor mai ridicate decât în mod normal fiind pozitive, ziua şi uşor negative, noaptea. Din punct de vedere al precipitaţiilor se estimează o probabilitate redusă de apariţie în 
intervalul 25 - 27 decembrie, dar aceasta va creşte treptat în perioada 28 - 31 decembrie, cu precădere în zilele de 29 şi 30 decembrie când vor fi predominant sub formă de ploaie. În prima săptămână a lunii ianuarie 2018, probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor slabe, mixte, va fi mai ridicată spre finalul acesteia. 

În Oltenia, în intervalul 25 - 28 decembrie, vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit, mai ales în cursul zilelor, cu temperaturi medii diurne în jur de 10 grade. În intervalul 30 decembrie 2017 - 1 ianuarie 2018, vremea se va răci, însă temperaturile medii diurne vor continua să fie uşor mai ridicate decât în mod normal fiind pozitive. Mediile termice din timpul nopţii, vor fi în general apropiate de cele normale, dar uşor negative şi posibil mai coborâte în perioada 31 decembrie - 2 ianuarie, până spre -4 grade Celsius. Din punct de vedere al precipitaţiilor posibilitatea de apariţie va fi foarte redusă în intervalul 25 - 27 decembrie, dar va creşte treptat în perioada 28 - 31 decembrie, îndeosebi în zilele de 29 şi 30 decembrie când vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie, în general slabe cantitativ. În săptămâna 1-7 ianuarie, probabilitatea pentru precipitaţii slabe cantitativ, mixte, va fi mai ridicată către finalul perioadei.

La munte, vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod normal în intervalul 25 - 28 decembrie, urmând a se răci treptat începând cu 29 decembrie. În aceste condiţii, între 30 decembrie şi 2 ianuarie, temperaturile medii vor fi apropiate de cele climatologic normale, mai ales în cursul nopţilor, când la altitudinile mai mari pot fi condiţii de ger (sub -10 grade). Pentru intervalul 2 - 7 ianuarie 2018 se preconizează temperaturi medii uşor mai ridicate decât cele specifice acestei perioade a anului, în jurul a 0 grade, ziua şi -8 şi -4 grade, noaptea. Cele mai ridicate şanse de apariţie a precipitaţiilor, predominant sub formă de ninsoare vor fi în intervalul 28 - 31 decembrie. În timpul celei de-a doua săptămâni (1-7 ianuarie) probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi în general redusă, dar la nivel local se pot semnala, trecător, ninsori slabe.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: vremea lapoviţă ninsoare