x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Vremea în februarie: Temperaturi amestecate

Vremea în februarie: Temperaturi amestecate

de Redacția Jurnalul    |    31 Ian 2023   •   09:54
Vremea în februarie: Temperaturi amestecate
Sursa foto: Unsplash.com

Meteorologii anunță că în luna februarie vremea va fi diferită de la o regiune la alta a țării. În unele zone va fi frig și este posibil să ningă, în altele temperaturile vor urca peste mediile normale ale perioadei.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în săptămâna 30 ianuarie– 6 februarie, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână local în sud-est și la munte, dar și mai ridicate în extremitatea de nord-est, sud-vest și de vest a țării. În rest vor fi apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi excedentar în zonele montane, dar și în general deficitar în regiunile extracarptice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

În săptămâna 6 – 13 februarie, temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă în regiunile centrale, sud-estice și la munte, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice. Cantitățile de precipitații vor avea o tendință ușor deficitară în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele sud-vestice.

În săptămâna 13– 20 februarie, temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, local în regiunile sudice, nord- estice și în extremitatea de vest a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi deficitar în jumătatea sud-estică a țării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

În săptămâna 20 – 27 februarie, mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Cantitățile de precipitații vor fi ușor deficitare în regiunile sudice, dar și local excedentare în nordul țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, a precizat Administrația Națională de Meteorologie.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: vreme februarie temperaturi diferite