Apa Nova Bucureşti a organizat, în perioada 12-15 iunie, pentru al şaselea an consecutiv, sub patronajul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, evenimentul destinat protecţiei mediului în zona Deltei Dunării, numit generic “Salvează Planeta pentru familia ta!”.
Cei peste 300 de invitaţi din 22 de ţări (Germania, Cipru, Luxemburg, Grecia, Franţa, Croaţia, Bulgaria, Serbia, Austria, Ungaria, Slovacia, Macedonia, Armenia, Belgia, Muntenegru, Elveţia, Moldova, Cehia, Turcia şi România), care reprezintă Ambasade, filiale Veolia, ONG-uri, Asociaţii de mediu, împreună cu jurnaliştii care au participat la eveniment, au aflat despre problemele acute de mediu ale Dunării şi ale Deltei sale şi au fost îndemnaţi să acţioneze, la rândul lor, ori de câte ori va fi posibil, în sensul protejării active a mediului înconjurător.
Conform tradiţiei, în fiecare zi a evenimentului a avut loc câte o acţiune socială sau de mediu, în spiritul prezervării habitatelor şi resurselor naturale care, fără o susţinere practică chiar şi din partea comunităţilor mici, ajung în pragul colapsului.
Joi 12 iunie a.c., a avut loc deschiderea evenimentului, iar realizatorul emisiunii de mediu “Eco-frecvenţa” (a cărei unic partener este Apa Nova Bucureşti) Zoli TOTH, a spart gheaţa, dând liber la acţiunile de protejare a mediului înconjurător. De asemenea, el a prezentat noul său proiect “Bach in ShowBiz”.
Vineri 13 iunie 2014, Apa Nova Bucureşti în parteneriat cu Primăria municipiului Tulcea şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării a eliberat pentru a treia oară în apele Dunării 1.000 de puieţi de păstrugă, în cadrul acţiunii numite sugestiv “Botezul Sturionilor”. Apa Nova Bucureşti este deocamdată singura companie privată din România care s-a implicat activ pentru realizarea acţiunilor de repopulare a Dunării cu sturioni.
Acţiunea Apa Nova Bucureşti, de repopulare a Dunării cu această specie pe cale de dispariţie din multe zone endemice, numită de specialişti “dinozaurul apelor”, a debutat în anul 2011 când au fost eliberaţi 150 sturioni, continuând apoi, în anul 2013, prin eliberarea a 1.000 exemplare din această specie de peşti şi, în acest an, tot cu 1.000 sturioni. Peste 600 de elevi ai şcolilor din Tulcea s-au alăturat acţiunii de populare cu sturioni.
Membrii “Clubului biodiversităţii” au avut ocazia să experimenteze pictura neconvenţională sau să-şi exercite îndemânarea şi creativitatea în cadrul celor trei ateliere: Atelierul de pictură pe eşarfă, Atelierul de înşirat mărgele şi Atelierul de împletit noduri marinăreşti. Toate cele trei atelierele au avut loc sub îndrumarea specialiştilor şi s-au bucurat de o participare care a depăşit aşteptările organizatorilor.
Sâmbătă, 14 iunie 2014, Apa Nova Bucureşti în parteneriat cu Primăria comunei Murighiol a venit în ajutorul familiilor cu probleme sociale şi materiale. Ajutată de un asistent social, angajat al Primăriei Murighiol, care cunoaşte îndeaproape cazurile sociale din comună, Apa Nova Bucureşti a propus soluţii pe termen mediu şi lung în vederea susţinerii familiilor şi a gospodăriilor acestora, soluţii ce pot contribui atât la creşterea nivelului de trai, cât şi la protejarea mediului înconjurător. Familiile au primit din partea Apa Nova Bucureşti sprijin atât financiar, pentru rezolvarea unor probleme de sănătate şi juridice, cât şi cu alimente, medicamente, rechizite, calculatoare (unităţi desktop + monitoare), produse pentru nou născuţi, materiale de construcţii (vopsea, pensule, diluant, sârmă de balot, ciment, plăci OSB etc), electrocasnice (TV, maşină de spălat, aragaz, frigider etc). Pentru ajutorarea acestor familii, Apa Nova Bucureşti a investit peste 10.000 (zece mii) de euro.
Duminică, 15 iunie 2014, la încheierea evenimentului, invitaţii au fost prezenţi la Casa Avramide din judeţul Tulcea, pentru a vizita vernisajul artiştilor plastici Ileana Dragomirescu, Sanda Buţiu, Veronica Oanca şi Traian Oanca.
Trebuie menţionat că invitaţii evenimentului au luat parte la lansarea a două albume de mediu Diversitatea florei, vegetaţiei şi faunei din zona Staţia Arcuda, în parteneriat cu Grădina Botanică, şi Shades of Blue – European Lakes, în parteneriat cu comisia Naţională Unesco pentru România.
Evenimentul face parte din proiectul “Clubul Biodiversităţii”, care este gestionat de şase ani de Apa Nova Bucureşti, anul acesta desfăşurându-se sub egida Anului Internaţional al Familiei. Veritabilul schimb de experienţă şi prietenie s-a încheiat şi în acest an cu aplicarea unor soluţii concrete care au înlesnit rezolvarea unor probleme de mediu şi sociale.