A fost şefă de promoţie din clasa întâi şi până la facultate, a făcut handbal, din clasa a cincea până în anul trei de facultate, şi atletism. Maria Grapini este căsătorită, are un băiat şi s-a apucat de afaceri deoarece soţul nu putea. “Întâmplător la mine a fost variantă unică deoarece soţul meu este artist la operă şi nu are înclinaţii spre domeniul afacerilor”, ne-a declarat Maria Grapini. Soţul a preluat partea de administrare a familiei, adică a stat cu copilul, a mers la şedinţele cu părinţii, l-a plimbat în parc. Ca mamă, Maria Grapini are totuşi o strângere de inimă. “Am avut, evident, strângerea mea de inimă, deşi nu am primit niciun reproş de la băiatul meu. Slavă Domnului, a înţeles încă de mic. Când avea 10 ani mi-a spus că nu dădăceala unei mame face educaţia copilului, ci mai degrabă exemplul pe care îl dă mama copilului prin ceea ce face”, a spus Grapini.
Îi place să gătească şi să aibă multă lume la masă, iar duminica respectă, de fiecare dată când poate, obiceiul de a-şi bea cafeaua cu vecinii de pe stradă. “Îmi place să gătesc. Am început să gătesc de foarte mică pentru că fiind la ţară trebuia să fac mâncare pentru cinci persoane, deoarece ceilalţi mergeau la munci mai grele. Asta mi-a dezvoltat dorinţa de a găti iar acum gătitul chiar este o relaxare”, a spus Grapini.
Nu îşi ia vacanţe foarte lungi, maximum zece zile pe an atunci când are nevoie de relaxare. Pleacă foarte rar în străinătate deoarece cu afacerile a călătorit foarte mult în toată lumea. “Sinceritatea a făcut parte din ecuaţia carierei mele. Nu fac compromisuri mari pentru că eu mă consider un tehnocrat cu o experienţă antreprenorială, şi mi-aş permite să spun cu rezultate bune, şi nu am de ce să fac alte compromisuri”, ne-a declarat Grapini. Este împotriva operaţiilor estetice şi a masculinizării femeii, însă pledează pentru îngrijire şi prevenţie în sănătate.
A intrat târziu în politică
De-a lungul vremii, a înfiinţat foarte multe ONG-uri şi a dezvoltat o afacere prosperă cu textile de mai bine de 20 de ani. Având o vastă experienţă profesională în mediul privat, în 2006 a decis să intre în politică. Principalul motiv care a determinat-o să înceapă o carieră politică a fost nemulţumirea faţă de modul în care funcţionau instituţiile statului. “În 2006, am întors cumva lucrurile şi am decis să intru în politică. Dacă nu eşti mulţumit de cum funcţionează sistemul, trebuie să intri în joc. În viaţă poţi să încerci tot ce se poate şi am încercat să văd ce pot face în politică. Am intrat târziu în politică, însă acum încurajez pe foarte mulţi tineri să intre deoarece dacă vrem o schimbare nu o putem face cu aceiaşi oameni care fac politică de peste 25 de ani”, ne-a spus Grapini. De când a fost validată în funcţia de ministru al IMM-urilor, mediului de afaceri şi turism viaţa sa a luat o nouă turnură. Stă foarte puţin acasă, însă nu se plânge. “Din 21 decembrie 2012, când am fost validată în funcţia de ministru, viaţa mea s-a schimbat. În primul rând trăiesc în Bucureşti şi nu în Timişoara. Ziua mea începe foarte de dimineaţă, la 5 sau 6, pentru a face corespondenţă cât pot de acasă. În general, la 7:30-8:00 sunt în minister, de unde plec seara foarte târziu deoarece dacă vrei să îţi faci treaba profesionist sunt extrem de multe documente de citit şi foarte multe decizii de luat, iar eu, în general, sunt extrem de riguroasă. Nu semnez nimic fără să citesc, nu semnez doar aşa pentru că este în mapă. Stau puţin acasă, însă nu mă plâng. În general îmi asum şi nu consider un sacrificiu pentru că atunci când te decizi să faci ceva trebuie să ştii că timpul acela de 24 de ore este acelaşi şi că o să ai nişte renunţări”, ne-a spus Maria Grapini.
Următorul pas în cariera politică îl reprezintă candidatura pe un loc eligibil la Parlamentul European. Grapini consideră că europarlamentarii ar trebui să aducă rapid la cunoştinţa Parlamentului şi Guvernului ţării informaţiile şi proiectele de acte normative care se discută în PE astfel încât România să poată fi prima care beneficiază de o facilitate sau care să ceară o modificare a legilor încă de la momentul facerii acestora.