Se zice că până să treacă pe-acolo Kaiserul Franz Josef şi să tragă în piept aerul cel fără de păcat al Tuşnadului, n-a fost decât o aşezare vremelnică de tăietori de lemne. Apoi, locul s-a animat şi protipendada Vienei şi-a Budapestei şi-a găsit locul către staţiunea considerată una dintre cele mai plăcute din epocă. Hotelurile şi pensiunile şi-au adus bucătari de renume, care au creat apoi feluri de mâncare ce poartă numele Băilor Tuşnad şi care se regăsesc în cărţile de bucate budapestane şi vieneze (dar, curios, nu şi în bucătăria de astăzi a locului).
Însă nu pentru mâncare sănătoasă veneau toţi la Tuşnad, deşi nici asta nu era de lepădat, ci pentru virtuţile benefice ale aerului şi-ale izvoarelor de aici.
Este situată în depresiune, la 650 metri altitudine, bucurându-se de o climă blândă, reconfortantă. Este bine de ştiut că în luna iulie temperatura ajunge la abia 18 grade C, astfel încât turiştii să poată pleca în plimbări lungi, respirând aerul puteric ozonat şi bogat în aerosoli. Cea mai mare bogăţie a staţiunii o reprezintă izvoarele cu apă minerală, folosite de secole în tratarea diferitelor boli. Procedurile de tratament includ curele cu ape minerale (încărcate cu magneziu, fier şi calciu), mofetele, împachetările cu parafină, masajul, băile galvanice, magnetoterapia, recomandate pentru afecţiunile sistemului nervos, digestiv sau endocrin.
Cazarea turiştilor se poate face în hoteluri şi vile. O cameră la un hotel de trei stele ajunge la 210 lei (camerele au acces la internet, baie proprie, telefon, frigider, uscător de păr; se poate opta pentru centrul Spa sau pentru mijloacele de recreere – tenis, fotbal, ATV, echitaţie, biliard). Una dintre oferte cuprinde nouă nopţi cazare, demipensiune şi tratament la preţul de 1.000 lei. În timpul iernii, în staţiune este deschisă o modernă pârtie de schi.
Din Băile Tuşnad se pot organiza excursii la Lacul Sfânta Ana (lac de origine vulcanică, unic în România, în apropierea lui se află Tinovul Mohoş – rezervaţie naturală cu specii rare de plante), aflat la 25 kilometri distanţă, Lacul Roşu – 115 kilometri, Biserica franciscană din Şumuleu (adăposteşte cea mai mare orgă din Transilvania) – 35 kilometri. Din Bucureşti puteţi ajunge în staţiune cu maşina trecând prin Braşov şi Sfântu Gheorghe, 197 kilometri. Cu trenul rapid, aproximativ 4 ore (se schimbă în Braşov), cu personalul, aproximativ 5 ore şi jumătate (se schimbă în Braşov).