
Sofian de la Antim, Dumitru Stăniloae, Constantin Sârbu, Arsenie de la Prislop, Ilie Lăcătuşu, Paisie şi Cleopa de la Sihăstria, Dometie de la Râmeț, Serafim din Sâmbăta de Sus, Liviu Galaction de la Cluj, Gherasim de la Tismana, visarion de la Lainici, Ilarion Felea, Iraclie şi Alexandru din Basarabia au intrat oficial în calendarul creştin ortodox, alături de alţi 152 de sfinţi ai României.
Au fost intonate troparele celor 16 sfinți
Timp de un minut, în Bisericile Ortodoxe din toată ţara s-au tras clopotele la slujba pentru a marca Centenarul Patriarhiei Române.
Toţi membrii Sfântului Sinod, în frunte cu Patriarhul Daniel al României, au săvărşit Sfânta Liturghie şi au prezentat icoanele şi au intonat troparele celor 16 sfinți.
"Aceşti sfinţi au mărturisit credinţa ortodoxă în perioade de încercare, în care credinţa era marginalizată, era prigonită, şi mulţi dintre ei au trecut prin temniţele comuniste ateiste, unii dintre ei chiar murind acolo pentru apărarea dreptei credinţe", spune Adrian Agachi, consilier presă Patriahia Română, potrivit observatornews.ro.
Minunile Sfântului Arsenie de la Prislop
Momentul a fost aşteptat de mii de credincioşi care au umplut Colina Bucuriei din Capitală la prima oră a dimineţii.
Carmen a fost timp de 22 de ani, lună de lună, la moaștele părintelui Arsenie Boca.
"Am lacrimi în ochi sunt fericită că sunt aici, momentul este absolut sublim. El a fost un colos, atunci când credeau că nimic nu se mai poate face, venea vindecarea, venea miracolul. Am avut persoane care mi-au povestit despre operaţii care nu se închideau sau cancere cu metastaze la care revenirea spre sănătate era imininentă după ce ajungeau la Părintele Arsenie", ne mărturiseşte o femeie.

"Nu puteam să ratez un astfel de moment, 100 de ani de autocefalie şi pe de altă parte să particip la proclamarea a 16 sfinţi este un moment cu care te întâlneşti rar în viaţa sau poate niciodată", spune un alt credincios.
Anul 2025 a fost declarat anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române şi reprezintă un moment unic în istoria BOR. La data de 4 feburarie 1925, Sfântul Sinod a hotărât, la propunerea mitropolitului Pimen Georgescu al Moldovei, ridicarea bisericii ortodoxe la rang de Patriarhie., relatează observatornews.ro.