x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii America fără vize. Mituri și reguli 

America fără vize. Mituri și reguli 

de Cornel Tăbăcaru     |    31 Ian 2025   •   06:20
America fără vize. Mituri și reguli 

Dragii mei, cu Jurnalul sub braț, trebuie să continuăm cu sfaturile noastre privind călătoriile în America după ridicarea vizelor. Spun asta pentru că nu pot să cred numărul mare de oameni care nici acum nu au înțeles ce se întâmplă și cum funcționează această autorizație de călătorie.

Am accesat un site de călătorii și m-am îngrozit. Nimeni nu privește serios această autorizație. Toți vorbesc despre condițiile de muncă în America, despre posibilitatea de a rămâne definitiv. Nimeni nu înțelege că, mai ales în noile condiții, scopul călătoriei trebuie să fie turismul sau afacerile. Mă surprinde faptul că mai mulți cetățeni americani de origine română oferă informații eronate din necunoștință de cauză. Nu vreau să dramatizez, dar îmi este teamă de o degringoladă la primele excursii în America „fără vize”. La solicitarea cititorilor noștri, ne facem datoria și insistăm să vă explicăm că autorizația de călătorie nu este un lucru de neglijat.

Mulți întreabă cum este cu căsătoria ca turist cu un cetățean american. „Dacă mă căsătoresc acolo, după cât timp devin cetățean american?”. Ei bine, lucrurile nu sunt deloc simple. Obținerea cetățeniei durează mulți ani și nu trebuie deloc grăbită. Până atunci, sunt câțiva pași obligatorii: ajustarea statutului, obținerea dreptului de muncă și rezidența condiționată pentru doi ani. Acestea se obțin în urma unor interviuri la Serviciul de Imigrare, unde trebuie să convingi că această căsătorie este autentică și nu un aranjament pentru a rămâne în SUA, ceea ce este considerat fraudă. Dacă ofițerii de la imigrație suspectează că ai intrat în Statele Unite ca turist având deja intenția de a te căsători și a rămâne, vor refuza cererea. Regulile spun că dacă te căsătorești în primele 90 de zile de la intrarea în SUA, în majoritatea cazurilor, acest lucru este considerat un indiciu de intenție frauduloasă. Iar aceasta poate duce nu doar la refuzul cererii de rezidență condiționată, ci și la restricții pentru o ulterioară vizită. Căsătoriile de conveniență sunt ilegale și pot duce la deportare.

După ce se obține Green Card-ul condiționat, trebuie să aștepți trei ani pentru a putea aplica pentru cetățenie. În această perioadă, trebuie să fii căsătorit și să locuiești cu soțul american pe întreaga durată a celor trei ani și să fi fost prezent fizic în SUA timp de cel puțin 18 luni. Desigur, trebuie să ai un comportament moral bun, să demonstrezi că ai muncit legal, că ți-ai plătit taxele la stat, că nu ai probleme penale, că poți comunica în engleză și că cunoști elementele de bază ale istoriei și guvernării SUA. În toată această perioadă trebuie să convingi permanent că mariajul este sincer. Se vor pune întrebări intime despre relația voastră, cum v-ați cunoscut, detalii despre viața de zi cu zi. Este important să ai dovezi autentice ale relației, cum ar fi facturi comune, mesaje, fotografii. Trebuie să știți că ofițerii de la imigrație sunt foarte buni psihologi, cu multă experiență și verifică foarte atent seriozitatea relației.

În caz de refuz sau dacă intervine divorțul, trebuie să părăsești teritoriul SUA înainte de expirarea celor 90 de zile oferite de autorizația de călătorie și, astfel, va trebui să obții statutul de rezident la o ambasadă din afara țării.

Repet, autorizația de călătorie trebuie tratată cu mare atenție și seriozitate și nu sfătuiesc pe nimeni să încerce să încalce sau să depășească regulile stabilite. Autorizația de călătorie nu înseamnă nici cetățenie, nici rezidență, nici drept de muncă. Uitați ce se întâmplă acum cu miile de deportări forțate. Am înțeles că sunt și peste 4.000 de români pe lista celor care urmează să fie deportați. Nu e o joacă și nimeni nu-și dorește să ajungă în această situație.

Dragii mei, ne revedem vinerea viitoare, cu sănătate, pace și siguranță. Doamne ajută!

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: america vize mituri reguli