x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Arii protejate ale României. Cineritele de la Nuteasca – Ruseni

Arii protejate ale României. Cineritele de la Nuteasca – Ruseni

25 Iul 2017   •   20:15
Arii protejate ale României. Cineritele de la Nuteasca – Ruseni

Cineritele de la Nuteasca – Ruseni este o arie protejată situată în sud-vestul Moldovei, pe teritoriul județului Bacău. Zona este o rezervație naturală de tip geologic și a fost declarată monument al naturii. Aceasta prezintă depozite de cenușă vulcanică consolidată – cinerit - atribuită erei geologice terțiene. Aria protejată a fost înființată în anul 2000 și se întinde pe o suprafață de doar 0,10 hectare. Cel mai apropiat oraș de Cineritele de la Nuteasca – Ruseni este Onești. Aria protejată se găsește pe teritoriul administrativ al comunei Cleja, în apropierea drumului național DN2 care leagă municipiul Buzău de Bacău. Printre obiectivele importante aflate în apropiere se mai află Monumentul Mihai Eminescu din Onești, Crucea de pe Dealul Perchiu sau Muzeul Municipal de Istorie tot din Onești. Pe lista rezervațiilor naturale din județul Bacău mai sunt Lacul Gălbeni, Pădurea Izvorul Alb, Lacul Lilieci, Pădurea Runc sau Pădurea de Pini de la Moinești.

×