x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Benidorm - Manhattanul Spaniei

Benidorm - Manhattanul Spaniei

de Tudor Cires    |    10 Mai 2010   •   00:00
Benidorm - Manhattanul Spaniei

După Paris şi Londra - fiecare vizitată de peste 6 milioane de turişti, anual, Benidorm, "staţiunea dormitor" de pe Costa Blanca (Spania) este a treia destinaţie europeană, cu cei aproximativ 5 milioane de turişti care ajung să se cazeze aici în cursul unui an. Chiar dacă numele staţiunii de pe ţărmul Mediteranei nu e la fel de răsunător ca şi cele ale secularelor capitale europene, afluenţa neobişnuită de turişti e motivată de capacitatea uriaşă de cazare, de bazele excelente de spa şi de relativa apropiere de o serie de obiective şi atracţii turistice excelente. Şi poate şi pentru că aici se află două dintre cele mai frumoase plaje ale Europei: Poniente (apusul) şi Levante (răsăritul).

Numeam locul "staţiune dormitor", dar să nu vă treacă prin cap că asta are vreo legătură cu numele oraşului: Benidorm. Nue un joc de cuvinte care să însemne "a dormi bine". Benidorm este numele unei mici localităţi pescăreşti, veche de vreo două secole, situată însă într-un loc unde se aflau cele mai lungi şi mai late plaje de pe Costa Blanca, ceea ce a atras, la un moment dat, în anii '60, investitorii belgieni, care şi-au dorit să ridice aici o staţiune. Totul a început cu vile şi construcţii de câte două-trei etaje, vopsite în alb şi vernil şi ridicate de-a lungul unor străduţe care înaintau şerpuitoare pe  teritoriul stâncos din spatele plajelor. Plajele chemau însă din ce în ce mai mulţi turişti, staţiunea devenea neîncăpătoare, aşa că au început să se construiască turnurile. Mai întâi hotelurile de câte 10 niveluri, apoi de câte 20, de câte 30... până când înălţimea zgârie-norilor (ajung până la 52 de etaje) avea să ducă la un supranume pentru Benidorm: Manhattanul Spaniei (sau al Europei, zic unii, care nu i-au găsit corespondent nicăieri pe continent). Noile hoteluri au faţade de sticlă, helioporturi sau piscine pe acoperiş însă toate, de la înălţimea lor, îşi topesc umbra în mare.

Pentru că aici ajung turişti din zeci de ţări, care vorbesc zeci de limbi, i s-a mai spus şi Turnul Babel. Chiar dacă mai puţini, turiştii români îşi găsesc şi ei locul aici. Asta explică, poate, de ce municipalitatea a decis să boteze una dintre străzi: Calle de Rumania. Pe români aveam însă să-i întâlnim în rândul membrilor personalului hotelurilor şi restaurantelor, uneori chiar şi în poziţii-cheie, fiind foarte apreciaţi pentru profesionalismul lor.

Să nu credeţi însă că, odată ajunşi la Benidorm, alegând, eventual, sistemul all-inclusive,  vă veţi cufunda în dulcele spirit iberic, între o paella valenciana şi arros a banda.

Mundomar, Terra Mitica, Terra Natura sunt numai o parte dintre atracţiile formidabile pe care le aveţi în vecinătate. De la toate hotelurile se organizează grupuri pentru vizitarea acestor parcuri de distracţii unice în lume - vă recomand cu toată căldura Terra Mitica (ridicat pe locul unor foste decoruri de producţii gigant de la Holywood, reamenajate apoi pentru a vă permite o călătorie neobişnuită prin istoria antică a planetei, fără a fi omise probvocările de genul "camera misterelor" şi montagne-russe) şi Terra Natura (care nu e nicidecum o simplă grădină zoologică, sunt practic reproduse din punctul de vedere al faunei şi florei, dar şi al habitatelor umane, toate continentele). Pentru cei care îndrăgesc marea, două provocări sunt de neocolit: Mundomar - o excursie în lumea faunei şi florei acvatice, din care nu lipsesc păsările flamingo, pinguinii şi focile, sau uriaşul parc acvatic care va fi bucuria copiilor.   

Intrările în parcurile de distracţii sunt între 20 şi 35 de euro, unele dintre ele (cum este Terra Mitica, de exemplu), având inclus în preţ şi un prânz, pentru că, fiind atât de mari, nu le vei părăsi decât după câteva ore. Pentru cazare, ofertele sunt între 28 şi 120 euro pe zi, în funcţie de confort şi de tipul de masă contractat. Aici se poate ajunge uşor cu avionul până la Valencia şi apoi se face transferul cu autocarul sau cu automobilul închiriat chiar la ieşirea din aeroport.

×
Subiecte în articol: descoperĂ... spania