Carnavalul din Uruguay, cea mai lungă sărbătoare din lume

„Murgas”, „parodistas”, „humoristas” şi companii de revistă. O poveste, un carnaval, o expoziţie. Ambasada Republicii Orientale Uruguay în România în colaborare cu Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează expoziţia de fotografie „Carnavalul din Uruguay”. Veţi „gusta” puţin din istoria uneia dintre cele mai populare şi importante sărbători din Uruguay.

Exuberanţă, culori puternice, veselie, proteste, ritualuri. O lume în câteva imagini-document. Carnavalul din Uruguay nu seamănă cu alte carnavaluri din lume. În el se regăsesc atât tradiţia hispanică a „murgas” (trupe de muzicieni), cât şi cea africană speci­fică persoanelor de culoare prin defilarea numită „Llamadas” (Chemări), importată o dată cu sclavii în timpurile coloniale. Este un carnaval teatral în esenţa sa, străzile fiind invadate de scene -”tablados” pe care ansamblurile carnavaleşti prezintă spectacole nocturne.

Primul „tablado” a fost creat în anul 1890, fiind un mare succes,  iar peste 50 de ani, în 1930, existau deja 300 de scene doar în Montevideo. Cel mai cunoscut „tablado” este Teatrul de Vară, un amfiteatru deschis, în faţa golfului oraşului, în stilul Greciei clasice, unde se organizează concursul oficial pentru diferitele categorii de grupuri. Anul acesta au participat la concurs aproximativ 80 de grupuri carnavaleşti de la diferite secţiuni, ca, de exemplu, „murgas” (trupe de muzicieni), „comparsas”, „parodistas” (parodişti), „humoristas” (umorişti) şi  companii de revistă. 

Carnavalul din Uruguay este cel mai lung din lume: Momo, zeul carnavalului, locuieşte mai bine de 40 de zile printre localnici, încă de la sfârşitul lunii ianuarie până la începutul lunii martie.

Pentru a marca începutul carnavalului se organizează o defilare inaugurală pe bulevardul principal din oraşul Montevideo, numit 18 de Julio. Peste 3.000 de artişti defilează în faţa a mii de spectatori. Suita este formată din grupuri carnavaleşti şi care alegorice ce poartă Reginele Carnavalului însoţite de un alai format dintr-o sută de „cabezudos” (capete de doi metri înălţime, realizate din hârtie presată şi pictate în culori stridente). La doar câteva zile distanţă se organizează defilarea numită „las Llamadas” (Chemările) în tradiţionalele cartiere Sur şi Palermo, unde încă de pe la jumătatea secolului al XVIII-lea locuiau persoanele de culoare. Aici, aproximativ 6.000 de artişti recreează timp de două nopţi defilarea „las Llamadas”, care constă în grupuri tradiţionale de toboşari, cunoscute ca şi „candomberos” ce cântă la „tambores” (tobe) într-un impresionant spectacol de o cultură afro-uruguayană unică. Acest acompaniament uruguayan specific dansului „candombe” a fost recunoscut de UNESCO ca fiind Patrimoniu Cultural Intangibil al Umanităţii în anul 2009.

Grupurile carnavaleşti cel mai des întâlnite în Uruguay sunt „murgas” (trupe de muzicieni) şi „comparsas”. „Murga” îşi are originea în Cadiz (Spania); era o trupă de muzicieni tineri care intonau cântece picareşti cu scopul de a strânge bani pentru a-şi achita studiile.

Prima „murga” uruguayană, „La Gaditana” s-a format în anul 1917. Versurile rostite sunt comentarii satirice socio-politice referitoare la evenimentele memorabile ce au avut loc în ţară şi în lume în ultimul an. Cu trecerea timpului, grupurile au început să devină din ce în ce mai profesioniste, iar unele au muzicieni de renume şi cântăreţi lirici. Utilizarea acestor „murgas” ca o formă de rezistenţă populară, subversivă, în timpul dictaturii, le-a conferit un statut special.

 „Comparsa” este format din persoane de culoare şi „lubolos” (albi cu feţele pictate în negru). Aceştia interpretează muzica şi dansurile care au legătură cu ritmul „candombe” dat de „tambores”. Primele „comparsas” datează încă din anul 1832, însă încep să defileze în cadrul carnavalului abia spre anul 1860. Defilarea fiecărei „comparsa” se deschide cu fluturarea steagului şi al stindardului specific fiecărei grupări, urmată de cele trei personaje tipice: „la Mama Vieja” (Mam’ Mare), „el Gramillero” (Vraciul) şi „el Escobero” (Apărătorul), purtând costumele lor specifice, reprezentând strămoşii africani în diferitele lor activităţi şi având o profundă conotaţie religioasă, ceea ce conectează „comparsa” la origi­nile sale cele mai pure.

Urmează dansatorii; dansatoarea principală numită „la vedette”, un personaj introdus pe la mijlocul secolului trecut şi fără să-şi aibă originile în tradiţia africană, defilează în faţa „cuerda de tambores” (trupei de toboşari) care ajunge să depăşească cele 100 de tamburine. Aceştia cântă ritmurile specifice dansului „candombe”, interpretate de trei tipuri de tobe: „chico”, „repique” şi „piano”. În cadrul „las Llamadas” (Chemărilor), în anul 2011 au participat 43 de „comparsas”.

„Los Humoristas” (umoriştii) şi „ los Parodistas” (parodiştii) sunt două categorii apropia­te teatrului muzical. Interpretările lor se bazează pe stilul comediei, unde dansul coregrafic, cântecele şi costumele fastuoase sunt elemente specifice. În timp ce „los Parodistas” trebuie să recreeze satiric o faptă, un roman, un film, „los Humoristas” trebuie să creeze situaţii comice prin intermediul unor scenarii de ficţiune.

Povestea merge mai departe, expoziţia de fotografie poate fi vizitată până pe 15 mai în Sala „Gheorghe Focşa”, de miercuri până duminică, între orele 11:00 şi 19:00, la Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti.

N.R. (informaţiile şi fotografiile ne-au fost puse la dispoziţie de Ambasada Republicii Orien­tale Uruguay în România şi Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti)