x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Căutând Castele în Spania...

Căutând Castele în Spania...

de Tudor Cires    |    28 Iun 2010   •   00:00
Căutând Castele în Spania...

A căuta castele în Spania înseamnă a pierde timpul. Intrată în limbajul curent, expresia franţuzească "Chercher des chateaux en Espagne" desemnează acele proiecte utopice, fără sorţi de izbândă. Probabil că, în Spania secolului al XIII-lea, de când datează expresia, existau foarte puţine castele cu rol de apărare în faţa maurilor. Acestea erau însă inexpugnabile şi făceau iluzorie orice intenţie de a le cuceri  a năvălitorilor.
Şi totuşi, se întreabă călătorul contemporan cu noi, cum arată castelele din Spania? Un inventar turistic sumar arată că, în peninsula iberică sunt circa 2500 de castele, numărul incluzând palatele şi donjonurile. Practic, nici o regiune din Spania nu e lipsită de castele medievale. Va propun o scurta trecere în revistă a celor mai importante.


PALATELE MADRIDULUI

La Madrid, unul dintre cele mai importante edificii este Palacio Real (Palatul Regal), o clădire imensă cu 870 de feresttre, 240 de balcoane şi 110  uşi, la care se adaugă grădini întinse, o sală de arme şi un interior luxos. Familia regala a Spanei nu mai locuieşte în acest palat şi prin urmare acesta se poate vizita - prilej de a pătrunde in istoria marilor case regale spaniol. Veţi avea surpriza de a descoperi Sala Tronului, imensa sală de masă şi Sala de porţelan în care până şi pereţii sunt decoraţi în porţelan.

Un alt palat celebru, la nord de Madrid, este El Escorial. El a fost comandat de regele Filip al II-lea  în secolul al XVI-lea şi a servit ca palat, mânăstire, bibliotecă şi mausoleu. Este monumentul cel mai impunător din întreaga Spanie. Interiorul său cuprinde o basilică, o bibliotecă, opere de artă importante şi panteonul regilor unde se odihnesc în veşnicie regii spanoioli din ultimele cinci secole.


ÎNTRE ALHAMBRA ŞI ALCAZAR
Un alt palat, care ne introduce de această dată în lumea romantică, misterioasă şi exotică a culturii musulmane, se află în provincia Granada. Palatul poartă numele de Alhambra. El reprezintă unul dintre monumentele majore ale arhitecturii islamice şi ale gloriei lumii musulmane în Spania. Veritabil complex de curţi, grădini, elemente arhitecturale si interioare somptuoase, Alhambra datează din secolul al IX-lea. Înscris pe lista monumentelor UNESCO, Ahambra este obiectivul cultural cel mai vizitat din Spania.

Castelele spaniole se găsesc, aşadar, în jurul Madridului, dar şi în sudul ţării. În provincia Valladolid putem vizita castelul Penafiel. El este cel mai frumos exemplu de arhitectură spaniolă medievală. Un casel renumit pentru silueta sa, pentru dimensiuni şi pentru situarea sa precum şi pentru locul pe care îl ocupă în istoria Castiliei. Panafiel are o siluetă în formă de vapor aşezat pe o colină stâncoasă care domină cetatea pe care o protejează. Reţinem dimensiunile sale impresionante: lungimea 210 m, lăţimea 33 m, donjoane lungi de 20 m şi înalte de 34 m!...

În Catalonia, ne putem propune să fim castelani la... Castelul San Fernando, construit în secolul al XVIII-lea, şi care, azi, beneficiază de un spaţiu interior imens, unde se desfăşoară manifestări culturale diverse.

În sfârşit, un  castel celebru nu numai in Spania, dar şi în întreaga lume, este El Alcazar. El îşi datorează popularitatea lui Walt Disney, producătorului de filme de desene animate, care l-a ales ca decor pentru genericele sale, inclusiv pentru povestea Cenuşăresei. Un ultim detaliu, Alcazar a fost construit în secolele  XII-XV şi figurează în parimoniul UNESCO.

×
Subiecte în articol: descoperĂ... spania