Elena Udrea susţine că tichetele de vacanţă se distribuie cu întârziere din cauza discuţiilor pe marginea comisioanelor pe care le doresc cei implicaţi în acordarea acestora. "Din păcate, este ca la români... Există discuţii pe comisioane, dacă ia agenţia, firma de turism sau sindicatul mai mult. Avem o măsură extraordinar de bună, atât de aşteptată de cei din domeniul turismului care nu poate funcţiona din cauza discuţiilor pe marginea comisioanelor, cine şi cât câştigă", spune ministrul turismului.
Udrea a mai spus că actul normativ prin care se acordă tichetele de vacanţă prevede ca firma care emite tichetele de vacanţă să fie aleasă de angajator în acord cu sindicatul, lucru care permite reprezentanţilor sindicaliştilor să se implice. "Sindicatele se implică în alegerea firmei emitente şi aici intervine comisionul neoficial. Pentru ca firma emitentă să vândă cât mai multe tichete este important să vină cât mai multe firme care să le cumpere şi atunci liderul de sindicat negociază: Dacă îmi dai atât la sută nu vin la tine, ci merg la firma Y, că îmi dă 3 l a sută. Dacă liderul de sindicat ia şi el un comision, firma emitentă trebuie să îşi recupereze pierderea şi ajungem la acel 8 la sută la sută. Agenţia vrea şi ea un comision, numai că Ministerul Turismului a stabilit un procent de 10 la sută pentru ca şi angajatul să îşi poată face concediul. Legea, însă, nu este făcută numai pentru buzunarele agenţiilor, unităţilor emitente şi a liderilor de sindicat, iar acum e o discuţie ca ministerul să lase liber comisionul, lucru pe care nu îl voi accepta pentru că statul deja face un efort în acest moment pentru turismul românesc", a menţionat ministrul citat de Agerpres.
Citește pe Antena3.ro