Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mănăstirea Agapia, integrată în ciclul mănăstirilor moldoveneşti, este unul dintre cele mai cunoscute şi mai apreciate monumente din această parte a ţării, o străveche vatră de credinţă şi cultură, dar şi un nepreţuit tezaur de artă, dezvăluind specificul şi originalitatea spiritului românsesc. Puţini ştiu însă că începuturile acestui vestit aşezământ monastic, integrat parcă în peisajul mirific desfăşurat de Muntele Muncelu, Dealul Mare şi Dealul Crucii, este strâns legat de existenţa unui mic schit ce-a dăinuit până astăzi, într-o poiană aflată la doar 2 km de Agapia. Tradiţia, consemnată şi în unele vechi manuscrise a păstrat numele sihastrului Agapie care, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, ar fi ridicat împreună cu ucenicii săi o bisericuţă de lemn. Numele acestui monah, care în limba greacă înseamnă "drag", "dragoste" (faţă de aproape), s-a transmis nu numai obştii sihastre pe care a condus-o, ci şi munţilor din jur, pârâului şi mai apoi aşezării din vale, pentru ca azi să îl poarte sfântul locaş ridicat în secolul al XV-lea, la doar doi kilometri depărtare de bătrânul schit.
Valoarea deosebită şi faima mănăstirii Agapia sunt date şi de minunata pictură executat în anii 1858-1861 de către Nicolae Grigorescu. Deşi avea numai 20 de ani când a început să zugrăvească interiorul bisericii de la Agapia, pictura ilustrează o strălucit etapă din viaţa sa artistică, fiind o adevărată capodoperă a picturii religioase. Este o bogăţie de forme şi culori, de inventivitate de redare a tablourilor biblice care impresionează şi uimeşte. Lucrând în stil neoclasic, Nicolae Grigorescu aduce totuşi o serie de elemente novatoare izvorâte din propria concepţie despre artă, din realităţile locale, dar şi din marile opere ale titanilor Renaşterii - Rafael, Leonardo Da Vinci, Tizian etc. În icoanele din catapeteasmă, dar mai ales în portretele şi compoziţiile murale, domină un puternic suflu de realism şi de viaţă, de autenticitate şi de mişcare, pe care numai temperamentul şi geniul acestui mare artist îl puteau ridica până la calitatea de atribut al valorii perene.
Mănăstirea Agapia a fost preţ de multă vreme locul de întâlnire al corifeilor artei şi culturii româneşti care veneau aici ca la un adevărat sălaş al muzelor. Referindu-se la momentul sfinţirii şi la valoarea picturii de la Agapia, Alexandru Vlahuţă scria şi el: "După trei ani, Agapia în sărbătoare îşi sfinţea podoaba de care cu drept cuvânt se putea mândri. Din câte biserici avem în ţară nici una nu închide o aşa de aleasă comoară artistică, atâta bogăţie de viaţă cerească, exprimată aşa de frumos, aşa de curat şi cu atâta putere... Parcă nu mai este de mână omenească".
Mănăstirea Agapia mai păstrează, în pofida zbuciumatei sale istorii, un valoros patrimoniu cultural-artistic. Broderii de o rară frumuseţe şi numeroase covoare executate în atelierele mănăstirii, icoane aparţinând "şcolii" de la Văleni-Piatra Neamţ sau realizate de Nicolae Grigorescu în timpul şederii sale la Agapia, manuscrise, cărţi vechi şi obiecte de cult care, pe lângă valoarea lor intrinsecă, etalează şi deosebite calităţi artistice, alcătuiesc un adevărat tezaur ce poate fi admirat în Muzeul mănăstirii, muzeu constituit în 1927.
Tot aici sunt adăpostite şi cele patru Evanghelii tipărite la Mănăstirea Neamţ, în 1821, îmbrăcate în superbe ferecături de argint aurit, Evanghelia dăruită în 1813 de Patriarhul Hrisant al Ierusalimului, Panaghiarul de argint aurit din 1514, pe care Alexandru Lăpuşneanu l-a dăruit Mănăstirii Pângăraţi, şi crucea îmbrăcată în argint aurit, cu o bucată din Sfântul Lemn al Crucii Mântuitorului, dăruită în secolul trecut de Patriarhul Chiril al Ierusalimului.
O lucrare foarte veche şi de mare valoare artistică este icoana Maicii Domnului aflată în strana din biserica mare. Se spune despre ea chiar că ar fi o icoană de procesiune din secolul al VII-lea, fiind purtată pe zidurile Constantinopolului când acesta a fost asediat de perşi în 626.
Pelerinii care ajung în zona Mănăstirii Agapia găsesc aici loc de reculegere şi de împăcare, iar pentru cazare, în perioada vacanţelor şcolare, se poate cere găzduire la internatul seminarului teologic de fete (m-au găzduit şi pe mine, cândva, vreme de o săptămână încheiată, şi mărturisesc că n-am aflat mai multă pace ca-n acele zile!). În satele din împrejurimi sunt de asemenea numeroase posibilităţi de cazare la pensiuni, de unde pelerinajul poate continua, pe parcursul mai multor zile, în întreg arealul monahal al Neamţului.
Citește pe Antena3.ro
