Farmecul unui oraş universal

Am tot scris despre Madrid in ultima vreme, in special despre locuri care ii pun cel mai bine in evidenta frumusetea si complexitatea. Am incercat sa rezum cat am putut de bine peisaje pe care mi le-am intiparit in minte si-n inima, in speranta ca voi reusi sa recompun, macar intr-o mica masura, tot ceea ce am vazut sau am citit despre aceasta capitala europeana. In arhiva de fotografii de care ma folosesc pentru a ilustra aceste cuvinte, am gasit destule poze care nu se pot lega de un monument anume, de un muzeu sau de o strada, sunt imagini cu Madridul si atat, imagini la intamplare, fara destinatar sau explicatii, imagini cu viata pe care o ascunde la fiecare pas, cu dramatismul pe care il duce in arhitectura, cu lumina pe care o poarta in toate colturile. De aceea, pentru a salva acele fotografii de ratacire, am ales sa scriu, macar acum, nu despre locuri si obiceiuri, nu despre spectacole sau alte feluri de evenimente, ci despre Madrid pur si simplu.

Strazi late, generoase si stabile, edificii albe, cu linii elegante, statui care spun povesti interesante despre oameni si intamplari. In acest oras, aproape toate institutiile sunt gazduite de cladiri gandite de arhitecti celebri, multe din bulevardele pe care le impart spaniolii cu turistii au fost construite din ordinul unor personaje-cheie ale istoriei Spaniei. Nimic nu e intamplator la Madrid si totusi toate par atat de usor de adaptat, toate seamana intre ele mai bine decat pare la prima vedere. Imi spunea cineva, acum catva timp, ca, de fapt, capitala spaniola seamana cu un intreg continent, aproape la fel de tare cat seamana si Spania cu universalitatea. Din cand in cand, mi-e clar ca Madridul da ora exacta a lumii, cu o discretie pe care dictionarele nu reusesc sa o cuprinda in definitii, cu o hotarare pe care aproape nimeni nu o banuieste. Povestea nu se poate opri definitiv aici, mai sunt multe de spus, mai sunt multe de cunoscut si de tradus in cuvinte, in imagini, in doruri...