Proiectul lui Schult s-a intitulat "Save the Beach”, iar cele 12 tone de gunoaie au fost adunate de pe plajele Europei şI nu numai. Zidurile hotelului sunt înălţate din sticle, deşeuri plastice, cărţi, anvelope de cauciuc. "Filosofia acestui hotel este să arate omenirii care sunt daunele pe care le provoacă mărilor, oceanelor şi zonelor costiere. Arată unde putem ajunge dacă nu avem grijă de planetă. Trăim într-o epocă a gunoiul şi există riscul să devenim noi înşine gunoaie. Oare aceasta este lumea pe care ne-o dorim?”, se întreabă şi întreabă artistul german.
"Sejururile” petrecute în ineditul hotelul s-au vândut foarte bine, atât la târg cât şI în reţelele de socializare, iar în acest weekend primii zece turişti deja au fost cazaţi acolo.
Duminică s-a încheiat la Madrid cea de a 31-a ediţie a FITUR (care a început miercuri, 19 ianuarie). Un bilanţ al evenimentului – dat publicităţii de către organizatori – arată că au fost 10966 firme expozante, au participat 124644 de profesionişti din domeniul industriei vacanţelor şi jurnalişti de turism, reprezentând 166 de ţări şi regiuni, iar în cele cinci zile ale FITUR au avut loc 7532 de întâlniri de afaceri şi s-au vândut peste două milioane de sejururi, excursii, croaziere şi alte servicii turistice. Şi cum acesta este cel dintâi târg interanţional de turism desfăşurat pe continent, bilanţul lui poate să ne dea ceva speranţe în ce priveşte relansarea acestei industrii.
Citește pe Antena3.ro


