x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii În cel mai luxos tren din lume, călătorind prin Africa

În cel mai luxos tren din lume, călătorind prin Africa

de Cornel Tabacaru    |    11 Feb 2022   •   08:35
În cel mai luxos tren din lume, călătorind prin Africa

Nu aveam mai mult de 10 ani când mergem în gara la Buzău să mă uit la vagoanele de dormit de la trenul care venea de la Chișinău.

 În mintea mea de copil nu intra ideea că oamenii stau în pat în tren și citesc. Părinții mei, învățători săraci de la țară, mă duceau la București cu tren personal la clasa a 2-a. După ani am călătorit cu vagon de dormit și am mâncat la vagon restaurant tot în trenul de Chișinău. Am citit, ca toți tinerii de atunci, romanul polițist al Agathei Christie, „Crima din Orient Express”. M-am minunat de ce putea face detectivul belgian Hercule Poirot, dar și de descrierea fastului din tren. M-am numărat printre bucureștenii care au avut prilejul să vadă trenul Orient Express tras în Gara de Nord în drumul lui către Istanbul. A fost al doilea șoc când am văzut cum putea să arate acea minunăție pe roți de fier. Când mi-a picat în mână reclama unei călătorii în Africa în cel mai luxos tren din lume nu am stat nicio clipă pe gânduri. Am rezervat cea mai scumpă cabină și am transferat banii imediat. Prețurile plecau de la 13.200 $. Pentru vagonul Pullman, pentru 15 zile suma s-a ridicat la 19.000 $. Dacă pun la socoteală și biletul de avion first class, și cazarea în Dar Es Salaam, prețul plătit a fost de 25.000 $ de persoană. Dar a sosit ziua îmbarcării în tren. În gara din Dar Es Salaam, Tanzania, Africa de Est, era un peron special pentru Rovos Rail, numit și Pride of Africa. Am ajuns la gară, de la hotel, cu microbuzele, bagajele etichetate cu numărul vagonului și numărul cabinei. Pe peron ne așteptau aliniați membrii staffului trenului, personalul auxiliar și o fanfară. În momentul în care primul turist a pus piciorul pe peron, personalul prezent a început să aplaude, am continuat să mergem către tren pe un covor roșu, iar fanfara a intonat imnul specific trenului Rovos Rail. Nu scap prilejul să mă fotografiez cu domnul Rohan Vos, proprietarul trenului. La jumătatea trenului, pe peron, are loc manifestarea de plecare însoțită de gustări și șampanie. Trenul va găzdui 52 de turiști în 36 de apartamente de lux. În vagonul meu sunt două apartamente și o cabină pentru personal. Pat dublu, canapea in sitting area, două fotolii, măsuță și camera de baie cu duș. În sfârșit trenul se pune în mișcare și trec la vizitarea lui. Trei restaurante, două baruri, loc pentru  fumat trabucuri, loc cu fotolii pentru socializare și piesa de rezistență, un vagon-platformă, la urma trenului, unde stai în aer liber și admiri locurile pe unde trecem. 

Dragii mei, săptămâna viitoare continuăm excursia noastră zi cu zi. Merită. 

Așadar, poftiți în vagoane!

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×