Jurnal de Călătorie: Marrakesh

Cu ceva timp în urmă, paşii m-au dus şi în Maroc...
Pentru câteva zile mi-am desfătat privirea şi simţurile cu bogăţiile palatelor şi a bazarelor acestui fost oraş imperial şi cu "nebunia" din celebra piaţă Djemaa el-Fna.
Acum vreau să vă fac cunoscute şi dumneavoastră o parte dintre locurile vizitate...


"MEDINA"
Fondat în 1062 de către sultanul Youssef  ben Tachfin, Marrakesh a devenit unul dintre cele mai importante centre culturale şi artistice, din lumea islamică.

Timp de secole a fost capitală.
În mare parte şi datorită bogăţiilor acumulate de către cei aflaţi la putere, oraşul s-a tot extins şi a câştigat în frumuseţe. Artizanii din Andaluzia s-au ocupat de construcţii, iar canalele subterane de irigaţie - khettara - întreţineau viaţa minunatelor grădini. Palatele, băile, moscheile şi medersele (edificii care adăpostesc instituţii de învăţământ superior musulman) trădau împreună bogăţia cârmuitorilor.

De-a lungul timpului însă, oraşul a cunoscut şi perioade de declin, mai ales după ce îşi pierduse supremaţia de capitală. Dar acum, datorită turismului, locul prosperă din nou, partea veche a oraşului - medina - atrăgând zilnic un puhoi de străini. M-am amestecat şi eu printre ei, căutând cele mai deosebite locuri.


PALATE, MOSCHEI ŞI MEDERSE
A început o nouă zi... o dimineaţă, în Marrakesh.
La ora opt şi jumătate "băteam" deja la poarta Palatului Bahia, zicându-mi că alţii preferă încă să dormiteze. Dar deja s-a făcut coadă la ghişeul de bilete. Am plătit zece dirhami (1 leu = 2,72 dirhami) şi am intrat dincolo...

O alee lungă, umbrită de curmali bătrâni şi câţiva portocali încărcaţi de fructe, m-a dus spre încăperile Palatului.
Timp de şase ani, către sfârşitul secolului al XIX-lea, Ba Ahmed - ajuns Mare Vizir - a mărit casa tatălui său, transformând-o într-un veritabil palat. A adăugat numeroase camere de zi, săli de recepţie, grădini şi curţi interioare, băi şi o moschee. Era reşedinţa familiei sale - un întreg cortegiu de patru neveste, 24 de concubine şi numeroşi copii.

Pătrunzând în interior, ai impresia de labirint, planul arhitectural părând că nu are coeziune. Asta datorită numeroaselor culoare înguste de trecere dintre încăperi. Nu poţi vizita întreg ansamblul, o mare parte a acestuia având statut privat. Chiar dacă străbaţi doar câteva încăperi, îţi poţi bucura din plin ochii cu abundenţa decoraţiunilor - podele acoperite cu mozaic, pereţii bogaţi în ornamentaţii şi plafoanele îmbrăcate în lemn acoperit cu tot felul de motive picturale - totul reprezentând specificul marocan.

O şi mai mare bogăţie de culori şi detalii am putut vedea în apropiere de Palatul Bahia, la mormânturile Saadian.
Este locul de odihnă al prinţilor Saadian - o dinastie marocană care a domnit în secolul al XVI-lea - şi al celor din această familie. Mausoleul este divizat în trei mici încăperi. Printre coloanele de marmură italiană, în incinta principală este înmormântat sultanul Ahmed al-Mansour, alături fiindu-i fiul şi nepotul acestuia. Întregul interior este un deosebit exemplu de arhitectură decorativă marocan-andaluză.

Spre deosebire de Palatul el-Badi, un alt proiect al lui al-Mansour, complexul mortuar a scăpat de a fi pustiit de către Moulay Ismail. Asta probabil datorită fricii lui Moulay de a jefui un asemenea loc, al morţii.

În cele trei incinte interioare sunt 66 de morminte, iar afară mai există încă vreo sută. Întreg spaţiul este foarte restrâns, fiind folosit la maximum... lespezile mortuare aflându-se una lângă alta, cele din exterior fiind chiar înghesuite. Acest fapt iese şi mai mult în evidenţă datorită valului de turişti care se îngrămădesc în mica curte. Pentru a vedea interioarele, se stă la rând. Trec minute bune pentru a ajunge într-un mic hol, din care pot fi văzute plăcile funerare, dar mai ales bogatele decoraţiuni arhitecturale - cele ce sunt, de fapt, atracţia acestui loc.

Am vizitat şi Medersa Ali ben Yousef. Situată în nordul medinei, în partea veche a Marrakesh-ului, a fost cel mai mare colegiu teologic din Maghreb, fiind construit în 1565, în timpul epocii saadiene. Toată construcţia se încadrează într-un dreptunghi de 1680 metri pătraţi. Intrând din stradă, printr-un lung coridor am ajuns într-o curte interioară. În mijlocul acesteia, între dalele de piatră, este un mic bazin de apă. Construit din marmură, e mult mai vechi - din secolul al X-lea - decât restul construcţiei, fiind adus de la Muzeul Dar Si Said.

Pe latura opusă intrării în curte, se găseşte moscheea aşezământului. La etaj sunt camerele studenţilor. În număr de 132, toate sunt extrem de mici. Este greu de imaginat cum au trăit în ele, în total, 900 de persoane. Multe neavând nici ferestre pe unde să intre lumina exterioară, erau adevărate celule. Acum, camerele sunt goale, în două dintre acestea fiind însă reamenajat interiorul auster de altădată.

Caracteristicile arhiecturale şi diversitatea decorurilor fac din această medersă unul dintre cele mai frumoase edificii lăsate de prinţii saadieni. Cele patru materiale - marmura, ceramica, lemnul şi gipsul - folosite pentru a-i îmbrăca pereţii, conferă un decor sobru, dar extrem de bogat. Şi, combinate cu liniştea sufletească ce parcă ţi-o dă un asemenea loc, acestea fac din Medersa Ali ben Yousef un loc ce nu trebuie ocolit, într-o vizită în Marrakesh.

Cu cei 70 m înălţime, silueta zveltă a minaretului moscheei Koutoubia am văzut-o din orice direcţie, de la kilometri depărtare. Denumirea i-a fost dată de la o piaţă a librarilor existentă cândva aici. Din acest "loc al luminii", vocea muezinului "înlătură întunericul", prin cuvintele Coranului. Mai ales în amurg, când roşul înserării se decolorează, chemarea răsunătoare la rugăciune, ce traversează oraşul, e deosebit de emoţionantă. Construit în 1184, minaretul moscheei Koutoubia este cel mai vechi şi mai bine conservat din faimosul trio - alături de cel din Rabat şi cel din Sevilla (Spania) fiind, totodată, poate cea mai bună reprezentare a trăsăturilor arhitecturale marocan-andaluziene.


SPECTACOLUL PIEŢEI
În partea nouă a oraşului, pe o mică străduţă lăturalnică, am găsit Jardin Majorelle. Plătind 30 dirhami la intrare, am ajuns într-un mic paradis. În contrast cu betonul, asfaltul şi agitaţia de dincolo de gard, înăuntru totul e inundat de vegetaţie şi scufundat în linişte. Aleile înguste m-au purtat printre tot felul de palmieri, "cascade" de bougainvillaea, cactuşi şi agave, bambuşi şi multe alte specii de plante... Suprafaţa apei unui bazin este acoperită de lotuşi, nuferi şi papiruşi, printre care se văd înotând o mulţime de peşti. Umbrare te îndeamnă la odihnă şi reculegere, deşi vizitatorii prezenţi te mai pot întrerupe din meditaţie.

În 1919 un celebru pictor francez - Jacques Majorelle - s-a stabilit în Marrakesh. Cumpărând ceva teren, cinci ani mai târziu a început proiectul acestei grădini. În urma călătoriilor întreprinse, a strâns plante de pe cinci continente. Din 1947, porţile grădinii sunt deschise publicului larg.

Alături de cele prezentate, ar mai fi destule obiective istorico-arhitecturale de văzut, în Marrakesh. Pentru mulţi însă, atracţia principală a acestui fost oraş imperial o constituie piaţa Djemaa el-Fna.

Ajungând în piaţă, eşti întâmpinat de femei ce se oferă să te tatueze. Stând pe scăunelul uneia, îţi alegi modelul din nişte cataloage şi rapid, cu o seringă fără ac, femeia îţi înşiră pe piele o pastă de henna. Trebuie să aştepţi cel puţin zece minute, după care îndepărtezi surplusul de pastă, rămânându-ţi imprimat tatuajul propriu-zis. Aceste tatuaje cu henna nu sunt permanente. În funcţie de concentraţia pastei, modelul rămâne pe piele între 5 şi 30 de zile.

O categorie aparte o reprezintă vânzătorii de sucuri de portocale. Sunt zeci de standuri pe roţi, burduşite cu portocale, din care comercianţii îţi storc, pe loc, sucul proaspăt. În schimbul a trei dirhami - un preţ unic - ai parte de un pahar cu suc răcoritor şi vitaminizant.

Plătind câţiva dirhami te poţi fotografia cu maimuţe sau poţi atinge şerpi. Se strânge ceva lume şi în jurul celor care se "joacă" cu cobrele.

Adevărata activitate în această piaţă începe însă după ora 16.
Apar saltimbancii - tineri care se dau peste cap sau execută tot felul de piramide umane. Într-o latură sunt cei care vând diverse pomezi şi amulete. Înşirând pe jos cutiuţe cu zeci de "doftorii", vracii chiar au destui clienţi. Nu lipsesc nici ghicitoarele în palmă şi în cărţi. Printre toţi aceştia îşi fac loc şi vânzătorii a tot felul de nimicuri.

Poţi sta să te uiţi la un meci de box. Câteva persoane îşi schimbă mănuşile între ele şi fac pereche, trăgându-şi pumni reciproc. Nu este o bătaie în toată regula, totul e un show. Lumea gustă distracţia, amuzându-se. Hohote de râs stârnesc şi cei câţiva care încropesc ad-hoc tot felul de scenete... de dialoguri. La aceştia însă doar araba te ajută să-i înţelegi.

Numeroşi sunt muzicanţii. Cântând la instrumente şi vocal, singuri sau în grup, îşi arată talentul interpretând piese muzicale tradiţionale. În jurul unora e plăcut să zăboveşti şi să-i asculţi, dar mai sunt şi dintre cei la care te întrebi... ce caută acolo?...

Pe cum se lasă înserarea (la ora 18 e deja întuneric, chiar în plină vară!), apar luminiţele lămpilor cu gaz, luminând pe fiecare dintre grupurile acestui spectacol general. O imagine de ansamblu a întregii pieţe, cu tot bâlciul existent, o poţi avea de pe vreuna dintre cele câteva terase-restaurant, existente pe clădirile din jur.

Dar pe la ora 18, întreaga Djemaa el-Fna din Marrakesh, începe să prindă... miros.
Alături de muzicanţi, saltimbanci, oratori şi toţi ceilalţi de care deja pomenisem, platoul pieţei se ocupă în cea mai mare parte de către o armată de bucătari. Veniţi cu tot calabalâcul, sunt împărţiţi în zeci de mici standuri, cu mese şi băncuţe, oferindu-ţi mâncare gustoasă şi ieftină. Şi seară de seară, locurile la mese sunt ocupate de către turişti străini, dar şi de localnici. Până după miezul nopţii, este o vânzoleală permanentă... cum termină unii de mâncat, alţii le iau locul imediat. Zilnic, acest spaţiu hrăneşte mii de oameni...


GUSTURI ŞI AROME
Dar hai să dăm şi noi o tură, să vedem ce găsim...
Oferta este extrem de generoasă, existănd zeci de preparate dintre care să alegi.

Dintre câteva sortimente de supă, poţi începe cu una de melci. Plătind 5 dirhami, ţi se umple un bol cu cochilii, care înoată într-o zeamă maronie. Cu o scobitoare extragi bucăţica de carne din fiecare cochilie în parte şi, din când în când, mai sorbi din zeama picantă. Continuând cu ceva mai uşor, poţi lua vreun preparat pe bază de legume - o simplă salată de crudităţi sau alegând dintre combinaţiile de vegetale gătite uşor.

Deşi e dulce, fiind considerat desert, eu vă recomand pastilla - un preparat tradiţional marocan. Sunt foi subţiri de aluat intercalate cu bucăţi de carne de porumbel sau pui, cu pastă de ou şi migdale mărunţite, îndulcite cu zahăr sau miere şi aromatizate cu scorţişoară - totul copt. Asta e în teorie, că în practică majoritatea bucătarilor îşi pun amprenta personală, făcând mici adăugiri. Seria de dulciuri poate fi continuată cu tkaout - ceva asemănător turtei dulci, cu o porţie de curmale şi smochine uscate sau cu un pahar de hunja - un ceai de scorţişoară.

Dar piesele de rezistenţă din Djemaa el-Fna sunt de găsit în zona grătarelor.
Printre nori de fum se găsesc înşirate deasupra cărbunilor încinşi: frigărui, bucăţi de carne şi cârnaciori de tot felul. Totul sfârâie ademenitor iar de mirosuri... nici nu mai spun!

Sunt câteva standuri în jurul căruia o mulţime de oameni stau în picioare, aşteptând să prindă un loc la masă. După vreo zece minute, eliberându-se ceva, te poţi aşeza... Te pomeneşti că înainte-ţi ai înşirate un cap de oaie, bucăţi de pulpă, nişte creier şi hălci de vită - toate fierte. Un bucătar taie din fiecare câte o bucăţică, le mărunţeşte puţin, le amestecă şi îţi pune pe o farfurioară două mâini din această mixtură. Înmoaie un colţ de pâine într-o oală imensă, în zeama în care a fiert carnea, şi ţi-l aruncă peste cărneturi. Îţi pui sare, presari nişte condimente şi eşti nevoit să te înfigi cu degetele în îmbucăturile din farfurie.
Cu grăsime sleită pe mâini şi botic, majoritatea comesenilor mai cer încă o porţie...
Nu trebuie să fiţi nişte carnivori înfocaţi, dar căutaţi să nu părăsişi piaţa Djemaa el-Fna fără a încerca gusturi şi senzaţii cu totul aparte. Mai ales pentru o ultimă seară în Marrakesh...