Marele Teatru Falla

Si la Cadiz se scrie literatura. Si la Cadiz exista teatru. In apropiere de zona de coasta a orasului, de partea veche a acestei localitati cu aer de universalitate, se afla cel mai important teatru din zona – daca nu chiar singurul – numit Marele Teatrul Falla. Un afis colorat marcheaza cu toata convingerea programul din stagiunea actuala, iar lumina cerului foloseste drept acoperis pentru toata acea frumoasa intamplare artistica, pe care, iata, spaniolii stiu sa o aprecieze si sa o apere de neprevazutul timpului.

Nu stiu cum arata inauntru, dar cladirea de secol XIX, construita dupa regulile mai multor stiluri arhitectonice, pare a gazdui un decor elegant, un decor complex, care seamana cu toate decorurile vietii noastre, un decor care ne-ar putea folosi tuturor drept paravan, pentru a spune ce avem de spus, pentru a plange cat avem de plans, pentru a trai ce avem de trait. Prin fata teatrului, trec doi copii de vreo 7-8 ani, in graba mare si cu ochii deschisi larg, ca pentru a urmari pe de-a-ntregul un spectacol. Alearga, striga unul dupa celalalt, se trag de tricouri si dau impresia ca se joaca de-a ceva, numai ei stiu de-a ce, dau impresia ca fac parte din distributia locala, din echipa actorilor de fiecare zi, de fiecare noapte. Deodata, fetita ridica privirea si vede afisul de deasupra intrarii in teatru. Il striga pe celalalt copil – poate fratele ei – si-i arata cu aratatorul chipurile imprimate pe panou. Stau amandoi nemiscati, aproape un minut, cu ochii fixati spre cladire, de parca ar vrea sa invete pe loc sa citeasca fara ezitari. Isi spun ceva la ureche, imposibil de descifrat, si continua joaca prin piata cu fantana arteziana, prin viata fara termene de garantie.

Marele Teatru Falla din Cadiz e mostenirea pe care si-o lasa generatiile intre ele, face parte din categoria lucrurilor pe care nimeni nu are dreptul sa le uite, sa le lase sa moara sau sa amorteasca. Atat timp cat afisul anunta actuala distributie, arta dramatica nu e in pericol. Atat timp cat doi copii invata sa faca putina liniste, in fata unui teatru din orasul lor, putem spera ca dragostea de frumos si respectul pentru artisti nu s-au pierdut de tot. Nu s-au pierdut, deocamdata.