Pe litoralul bulgăresc există un loc ce poate fi comparat cu un paradis regăsit. Călătorind 40 de kilometri la sud de Burgas, peisajul începe să se transforme cu totul.
O fostă lagună, în care poate au oprit vreodată bărcile pescarilor, şi-a schimbat astăzi chipul devenind un rai al păsărilor migratoare (spre sfârşitul verii aici vin pelicanii pentru a se adăposti de frigul iernii) şi un spaţiu ce musteşte de viaţă prin toţi porii. În spate se întrezăresc pantele încărcate de verdeaţă ale munţilor, iar dincolo de ape se vede spinarea arcuită a Insulei Toma (numită de către localnici Insula Şerpilor, datorită numărului mare de reptile ce sălăşluiesc aici).
OAZE DE LINIŞTE
Două plaje, considerate de către turişti a fi cele mai frumoase de pe întregul litoral bulgăresc - Alepou şi Arkoutino-, au nisipul atât de fin şi sunt scăldate de o apă atât de limpede şi de curată, încât au primit distincţia Steagul Albastru datorită impactului minim pe care îl au asupra mediului. Nu întâmplător, staţiunea Duni este recomandată persoanelor romantice, pentru care natura trebuie să fie în deplină rezonanţă cu sufletul.
VILE ALBE CA... ZĂPADA
De-a lungul plajei lungi de aproape 5 kilometri şi lată de 100 de metri se află construcţii cochete, respectând arhitectura tradiţională bulgărească. Vile albe, înşirate de o parte şi de alta a străduţelor înguste, pietruite, ce coboară domol către mare. Turiştii pot fi cazaţi în vilele de 3 şi 4 stele, grupate în trei zone distincte- Zelenika, Marina, Pelikan-, toate fiind înconjurate de vegetaţie bogată. Restaurantele oferă meniuri tradiţionale bulgăreşti, dar şi internaţionale, iar barurile, discotecile şi cafenelele sunt ideale pentru petrecerea momentelor de relaxare. Pentru copii există un spaţiu de joacă special amenajat, dar şi o grădiniţă unde sunt supravegheaţi. Tinerii sau persoanele aventuroase pot practica diverse sporturi nautice: schi pe apă, parapantă, hidrobiclicletă, închirieri de yachturi. Toate vilele dispun de saune, piscine, jacuzzy, săli de fitness, programe de divertisment şi posibilitatea de a închiria terenuri de tenis, fotbal, jocuri (darts, şah, etc.).
ÎN INIMA PARADISULUI
Turiştii pot închiria bărci pentru a ajunge pe Insula Toma, descoperind aici o plantaţie de cactuşi, ce datează din prima jumătate a secolului XX. La mică distanţă de Duni, râul Roporamo se varsă în mare, formând o mică deltă, un loc minunat pentru plimbare. În apropiere se află Capul Maslen, un pinten de stâncă ce oferă o panoramă fabuloasă asupra mării. La poalele Capului Maslen se întinde fiorduri calme, acoperite cu un strat de scoici strălucitoare.
PREŢURI DE VARĂ
O noapte de cazare într-un luxos hotel de cinci stele, cu all inclusive, ajunge la preţul de 70 de Euro în perioada de vârf a sezonului. Îna cest preţ este inclus accesul la toate facilităţile hotelului. Pentru varianta unei cazări la un hotel de patru stele, all inclusive, preţul este de 55 Euro pe noapte, în super sezon. Bucuria pe care o veţi simţi fiind oaspeţi în această staţiune nu se poate compara însă cu nimic.