Agențiile de turism deja sunt asaltate de cererile pentru vacanțe de iarnă în Egipt. Cu prețuri de dumping, de la 300 de euro pe săptămână, mulți și-au dat seama că e deja mai ieftin să se mute într-o destinație exotică, la malul mării, unde nu e nici pericol de infectare, nu plătesc nici facturi astronomice, iar mâncarea e „din partea casei”. La all-inclusive. Cei care pot lucra de la distanță sau sunt propriii lor angajatori cumpără mai multe pachete turistice pentru a rămâne în vacanță până la primăvară. Ca și anul trecut, Egiptul e principala destinație, devenită refugiu pentru românii care fug de pandemie, de restricțiile din România și de creșterile de prețuri.
A devenit mai ieftin să ne mutăm în Egipt sau în Zanzibar, la hoteluri de patru și cinci stele, în regim all-inclusive, decât să trăim iarna la noi acasă. Asta e concluzia multor români care deja și-au asigurat căldura pentru la iarnă. Pe plajă, la peste 25 de grade Celsius, cu multiple posibilități de relaxare și distracție. Toate aceste avantaje, la pachet, costă mai puțin decât traiul zilnic din România, unde suntem în topul creșterii prețurilor la energie, ceea ce va genera scumpiri în lanț. Cei care și-au făcut astfel calculele au preferat să plătească circa 300 de euro pe săptămână pentru a se muta pe malul Mării Roșii sau al Mării Mediterane, în resorturi de lux, unde nu mai au cheltuieli suplimentare. „Sunt persoane și familii care au cerut mai multe pachete turistice pentru această iarnă. Și partenerii noștri spun că au observat același fenomen. Unii au început să facă asta de anul trecut. Acum sunt din ce în ce mai mulți. E un adevărat exod spre Egipt. Noi avem oferte foarte avantajoase, care pornesc de la 300 de euro pe săptămână, în Hurghada și Sharm El-Sheikh. Ne așteptăm la un număr și mai mare de cereri, în perioada următoare", spune Lucian Bădîrcea, CEO al agenției de turism IRI Travel.
Mai ieftin decât în Grecia și Bulgaria pe timpul verii
O analiză a acestui touroperator arată că preţurile concurează cu cele din Grecia şi Bulgaria, astfel că cea mai ieftină vacanţă costă sub 300 de euro, de toamna până primăvara. „Egiptul a devenit destinaţia preferată de turiştii români care îşi doresc să meargă într-un loc călduros şi exotic în perioada de toamnă, iarnă şi primăvară, la preţuri accesibile. Un sejur de 7 nopţi cu servicii de masă all inclusive la un hotel de 4 stele porneşte de la 325 de euro de persoană, în timp ce la hotelurile de 5 stele, preţul vacanţei creşte cu cel puţin 40 de euro de persoană. Cea mai ieftină vacanţă în Egipt costă sub 300 de euro. Astfel, un sejur în Hurghada, la un hotel de trei stele, porneşte de la 291 euro/persoană şi de la 366 euro/persoană la un hotel de cinci stele. Românii aleg în principal staţiunile Hurghada şi Sharm El-Sheikh, dar recent şi-a făcut loc în oferta turoperatorilor români şi staţiunea Marsa Alam. Tot mai mulţi transportatori aerieni îşi modifică şi ei oferta de zbor, astfel încât să cuprindă şi această staţiune, cea mai sudică dintre cele trei”, mai spune reprezentantul IRI Travel.
Oportunități pentru turism și afaceri
Aproape toate agențiile din România vând Egiptul. Contractele pe care le-au încheiat sunt foarte avantajoase, pentru că și egiptenii îi iubesc pe români și îi vor cât mai mult timp și în număr cât mai mare în țara lor, astfel încât le-au creat regim privilegiat. Chiar în aceste zile, președintele României, Klaus Iohannis, a fost invitat în Egipt să participe oficial la semnarea unui parteneriat între Sinaia și Sinai, la inițiativa egiptenilor care au venit cu acest proiect către România. Parteneriatul s-a-ncheiat în România, cu două săptămâni în urmă, între reprezentanții zonei Sinai și Primăria Sinaia, iar acum se oficializează la Sharm El-Sheikh. România este în topul țărilor din care ajung anual cei mai mulți turiști în Egipt, în special zona în Sharm El Sheikh. Dar și egiptenii sunt atrași mai ales de zona montană a României, astfel încât am putea câștiga foarte mulți bani din incoming, atrăgând publicul din Egipt. În urma acestei analize, guvernul egiptean a făcut un pas înainte pentru întărirea relațiilor dintre cele două țări, iar de pe 7 octombrie 2021 localitatea turistică regală a României, Sinaia, s-a înfrățit cu Peninsula Sinai, din Egipt. Pe lângă turism, sunt și multe alte activități economice româno-egiptene care aduc beneficii majore ambelor țări.
Noul turism de resort este cel mai sigur din lume
Egiptul este destinația preferată a românilor, mai ales pentru zona Sharm el Sheikh, pentru că aici se face un nou tip de turism de resort, unde totul este sigur. Cele mai multe hoteluri de patru și cinci stele au ieșire la mare, plajă proprie, pachete all-inclusive și ultra all-inclusive, dar și magazine cu toate tipurile de produse, spații de distracție și tot ce au nevoie, astfel încât să nu fie nevoie să iasă din resort. Astfel, protecția turiștilor în interiorul resorturilor este asigurată. Deplasările către și dinspre obiectivele turistice se fac tot cu supravegherea forțelor de ordine, iar cele individuale nu le sunt recomandate vizitatorilor, tocmai pentru ca aceștia să fie în siguranță. Și Hurghada are cele mai multe oferte de cazare în resorturi de patru și cinci stele, cu regim all-inclusive și ultra all-inclusive, unde se poate locui fără a mai fi nevoie de ieșirea din incintă, pentru că totul este accesibil în interior.
În cadrul vizitei oficiale în România, la Sinaia, guvernatorul Sinaiului de Sud, Khaled Fouda, s-a întâlnit cu primarul stațiunii Sinaia, Vlad Oprea, pe 7 octombrie, pentru a discuta despre viitoarele proiecte comune de dezvoltare a turismului din ambele destinații. „Sharm el Sheikh este cea mai sigură zonă turistică din lume, în acest moment. Turiștii care ajung la Sharm el Sheikh sunt supravegheați în permanență de forțele de ordine și toate zonele sunt sub control. În acest moment, avem în derulare mai multe proiecte pentru extinderea zonelor de agrement și continuăm construcția unor noi hoteluri, în cadrul unui proiect amplu de dezvoltare, pentru a atrage cât mai mulți turiști”, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă de la București, Waleed El Sebaie, consilierul guvernatorului Sinaiului de Sud.