x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Schi şi welness la Chamonix şi Brides-les-Bains

Schi şi welness la Chamonix şi Brides-les-Bains

de Tudor Cires    |    11 Oct 2010   •   00:00
Schi şi welness la Chamonix şi Brides-les-Bains

Cândva orizont intangibil al dorinţelor noastre de vacanţă,Alpii Francezi tind să devină o destinaţie din ce în ce mai familiară, o dată cu diversificarea ofertei turistice care a trasformat această destinaţie de lux într-un loc accesibil tuturor categoriilor sociale de iubitori de schi, şi nu numai. De la Chamonix la Brides-les-Bains şi Les Orres, Alpii francezi deschid, anul acesta, apetitul pentru sport, odihnă şi tratament, într-o gamă care pleacă de la resorturi de lux, cu SPA şi all inclusive, la cabane şi apartamente familiale în staţiuni pitoreşti de munte ori în localităţi rurale al căror farmec trebuie descoperit fără prejudecăţi.


BUCURIA VACANŢELOR LA ALTITUDINE
Chamonix , staţiune oarecum emblematică a Franţei pe timp de iarnă, facă parte din prima categorie, a ofertei de lux. Este una dintre cele mai vizitate destinaţii tiuristice din lume, datorită aşezării sale sub vârful Mont Blanc şi în imediata apropiere a graniţelor cu Elveţia şi Italia. Printre cele câteva locuri obligatoriu de vizitat în timpul vacanţei se numără şi Marea de Gheaţă, unde se ajunge cu trenuleţul roşu Montenvers luat din gara special amenajată în centrul oraşului. De sus, se pot vedea cele mai înalte vârfuri din zonă, inima gheţarului, galeria de cristale de cuarţ, peştera  unde sunt realizate, anual sculpturi în gheaţă. Tot din centrul oraşului, cu telecabina, se poate ajunge în mai puţin de o jumătate de oră pe vârful Aguille du Midi, la 3842 m altitudine, loc din care puteţi vedea Vârful Mont Blanc, dar unde aveţi şi şansa să beţi o cafea, realizandu-vă una dintre cele mai frumoase dorinţe ale vieţii. Telefericul Aguille du Midi este considerat a fi cea mai lungă ascensune verticală pe cablu din lume. Adevărat paradis pentru schiori şi snowboarderi, Chamonix deschide sezonul de iarnă la începutul lunii decembrie, acesta durând până în luna mai, oferind pârtii de schi la altitudine, de la 1035 până la 3842 m, cu zăpadă asigurată toată iarna, fiindcă 90 % dintre pârtii se află la peste 2000 m.


PLĂCEREA DE A SCHIA LA PREŢURI MICI
La polul opus al scurtei mele recomandări se află staţiunea Brides-les-Bains, care e considerată o destinaţie low-cost. Managerii turismului din Brides-les-Bains au lansat anul acesta oferte foarte tentante, sub deviza: "A schia nu mai e de mult un lux". Situată într-o pozitţie centrală din zona Trois Valees, la mică distanţă de celebrele staţiuni de schi Courchevel, Meribel, Val Thorens, mica localitate turistică Brides-les-Bains are avantajul că poate include într-un pachet turistic, la cerere, mai mule servicii, la tarife accesibile turistului român. Bunăoară, am  găsit pachete în care pe lângă cazare şi masă (mic dejun, demipensiune sau all inclusive), ni se propun un ski pass gatuit pe toată durata sejurului (de la 3 la 7 zile sau mai mult) şi servicii apres ski, cum ar fi masaj (un program special pentru schiori, denumit "picioare uşoare"), saună, băi de plante ori chiar un program special şi garantat de slăbire...


CÂTEVA PREŢURI

În privinţa preţurilor, la Chamonix vă aşteaptă o bază hotelieră cu 40.000 de paturi în  locaţii de la o stea până la patru stele deluxe. De asemenea, peste 100 de restaurante potrivite tuturor gusturilor vă stau la dispoziţie pentru a vă oferi bucătăria locală şi internatională. În general, la Chamonix puteţi găsi în sezon (dar şi în afara lui), preţuri care pleacă de la 60 de euro camera cu mic dejun, până la două-trei sute de euro. Dacă v-aţi propus să schiaţi, e important însă să găsiţi ofertele cele mai bune, care include facilităţi de transport pe cablu şi echipament, nu de puţine ori gratuite.

Cât priveşte preţurile de la Brides-les-Bains, ele sunt comparabile cu cele din România. Am găsit, de exemplu, 3 zile de schi combinate cu petrecee de Anul Nou, în hotel de două stele, cu demipensiune, la 255 euro/persoana, inclusiv ski pass gratuit pentru trei zile pe pârtiile de la Meribel. Se poate însă cu bani şi mai puţini: dacă optaţi pentru trei zile de cazare într-o rezidenţă, apartament de 4 persoane, cu ski pass, preţurile pot să ajungă la 136 euro de persoana... Nu e o idee buna?

×
Subiecte în articol: descoperĂ... franŢa