Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu-i exagerare când se spune că România este dacă nu cea mai bogată ţară din Europa în ape minerale, desigur e una dintre cele dintâi. Încă nu s-au stins cu totul vulcanii din lungul ţării, ca şi în împejurimile Neapolelui. De aceea, căutându-se în Lincuri apă de băut, se dă preste burcut, exploatat de Sângeorgiul românesc de lângă Năsăud şi până la Malnaş lângă Braşov. Pe lângă vulcani avem şi multă sare. Salinele se ţin lanţ de la Cacica în Bucovina până la Ocnele Mari pe Olt ca şi în jurul Transilvaniei. Izvoarele sărate sunt la noi ceva obişnuit. În loc de apă bună de băut, în Socola de la Iaşi, săpându-se mai adânc, a ţâşnit apă sărată.
La această categorie aparţin băile de la Sovata, localitate aşezată aproape de izvoarele Târnavei mici.
Ca şi la Praid din apropiere, la Sovata sarea a străbătut până la suprafaţă, ca un pumn, prin jocul forţelor geologice: tot aşa e la Ocna Sibiului ori la Turda. Apărând la faţă, a fost exploatată din zorile vieţii omeneşti. La Ocna Sibiului s-au găsit urme romane. Prea e importantă sarea în viaţa oamenilor ca să nu fie căutată de orice popor. Pentru sare se dau războaie între triburile din Africa. Deci şi la Sovata, ca şi la Turda, poate dacii, desigur romanii, au săpat ocne la faţa pământului. Părăsite, s-au umplut cu apă sărată. Gurile lor au devenit lacuri, ochiuri puţin întinse, dar adânci. Aşa e la Telega în Prahova, aşa e la Turda. Aşa s-au născut cele cinci lacuri mici de la Sovata, unde se pot vedea şi stâncile de sare din jur, frumos sculptate de ploaie.
La Sovata s-a mai întâmplat ceva. Dealurile cuprind în ele mult heliu. Iarăşi un fenomen obişnuit la noi sunt surpările de dealuri în urma ploilor îndelungi, putrede. O parte de teren a alunecat în josul unuia din lacuri; s-a format un zăgaz natural pentru apele din munţi. În acest chip s-a mărit ochiul de apă, restrâns la început, care a devenit lacul Ursului de azi, cu o întindere de peste 60 mii de metri pătraţi.
Au intrat apoi în joc din nou forţele naturii. Apa sărată e concentrată. Ea se ţncălzeşte cu încetul de la soare, dar ţine mai îndelung căldura. Devine un soi de rezervor caloric, iar căldura se înmagazinează tot mai mult sub faţa apei. De aceea e caldă, cu atât mai caldă cu cât nu e turburată. De pe la 2 m adâncime se pompează pentru băile alăturate; n-are nevoie să fie încălzită, căci cu toată pierderea de căldură prin ţevi, tot junge în instalaţia de băi cu o temperatură d epeste 40 grade.
Totul în acest colţ de ţară este un dar al naturii, pentru noi darnică din multe privinţe. De pe urma dărniciei ei, fără măsură, am trăit doar până acum, aproape stând cu mâinile încrucişate pe piept.
Sovata n-ar fo deosebită de Ocna Sibiului ori de băile de la Turda. A mai venit însă o împrejurare favorabilă ei. Lacurile sunt la înălţime de peste 500 m şI într-o regiune deluroasă, accidentată şi mai ales împădurită. Natura a fost astfel mai favorabilă Sovatei. Pe când la Turda ameţeşti de călduiră după baie, pe când la Ocna Sibiului abia adie salcâmii din jur plantaţi de om, la Sovata omul n-a avut decât să taie cărări în minunatele şi desele păduri de fagi, pentru umbră, aer curat şIirecreaîie sufletească.
Iată de ce Sovata dintre toate băile de apă sărată de la noi este o localitate neîntrecură. Înconjurate de dealuri cu suiş trăgănat, acoperite cu păduri dese de fag şi stejar, e un cuib de verdeaţă. Ogoarele au rămas devale, în jurul satului. Dincoace sunt numai ochiuri de fâneţe cu mirosul de fân proaspăt pe vremea cositului. La marginea unor asemenea poeniţe s-au clădit multe şi frumoase vile. Altele sunt la poală de pădure. Turturica mereu îţi glăsuieşte "lucru rău, lucru rău", de pe creanga de stejar ce ajunge până la ceardacul de scânduri unde te odihneşti. Sunt şi vile mai mari. Casa magistraţilor e o clădire impozantă, cu instalaţiuni moderne de hidroterapie şi băi. A fost construită după război, din iniţiativsa prim-preşedintelui Curţii de Apel din Cluj şi pusă ieftin la dispoziţia magistraţilor din ţară. E un rar exemplu de solidaritate, de care profesorimea e lipsită.
Natura a dat toate elementele favorabile. Omul le-a înţeles aici şi le-a folosit deplin. Iată de ce Sovata e o staţiune apuseană, ascuns în pădurile de fag de la poalele Carpaţilor. ŞI o administraţie riguroasă face ca specula proprietarilor de vile să fie stăvilită. Se poate trăi cu destul confort de locuinţă şi hrană, de la 150 la 300 lei pe zi. E ceva când se compară cu alte staţiuni.
E o staţiune curată, îngrijită şi plăcută. Nu-ţi lipseşte nimic din ceea ce poate aduce sănătate şi înviorare. În lacuri se fac băi minunate. Nimic nu e adaos: sunt naturale, cu toate mijloacele ascunse ale naturii în desăvârşirea lecuirii. Liniştea e desăvârşită, când o doreşti; forfota omenească o aduc automobilele, când o cauţi. Fumul locomotivei nu se simte, căci linia îngustă a drumului de fier ce vine de la Tg. Mureş e jos în vale, iar staţia liniei princuipale de la Blaj e şi mai depşarte.
Domină lumina largă, aerul curat şi pacea. De vrei izolare, drumuri bine întreţinute te duc în taina pădurii de fag, cu jocul ademenitor al razelor de soare ce îmbină culori felurite în tablouri mereu schimbate. Dacă doreşti glasul apei, după scurt drum eşti în tovărăşia Sebeşului ce curge zbuciumat printre pietre rostogolite. Ţii să te odihneşti în urcări uşoare? Apuci drumul de curând deschis, tăiat în şerpuiri domoale prin fâneţe şi pădure; te duci în vârful Cireşerului, la aproape 1000 metri înălţime. Şi nu-ţi pare rău, chiar dacă zilnic l-ai urca. De acolo poţi prinde farmecul întreg al staţiunii, dar şI o ochire asupra unei întinderi mai mari din mândra noastră ţară. Un semicerc de dealuri înalte închide vederea din trei părţi. Peste tot, codri deşi de fag a căror coroane, puţin aurite de acoperirea toamnei, par nori groşi rostogoliţi de-a lungul coastei. Jos, ca în fond de leică, sclipeşte faţa laculuyi celui mare, pare că ar fi de argint viu. Gâze mărunte îi tulbură luciul. Sunt cei care se îmbăiază. În jurul lui, presărate ici mai des, dincolo mai rar, sunt petele albe, roşii ale vilelor. Mai jos, la o cotitură a râului Sovata, stau grămadăm strânse ca un Z, casele secuilor din sat. Orizontul e împlinit prin întinsa poleială de aur a ogoarelor de orz şi ovăz, sub baldachinul cerului albastru strălucitor şi el, de lumina din plin a soarelui de august.
Privelişte largăm policromă; linişte întremătoare: mireasma fânului cosit ce ajunge până sus, adfus de undeke slabe, răcoritiare de vânt, împlineşte pe alte căi levcuirea căutată în băi. Asemenea variate combinaţiuni, care să influenţeze şi dispoziţia sufletească pe lângă întremarea trupească, nu le găseşti lesne sau oriunde.
Apa, aerul, soarele., copacii se asociază ca să te cuprindă în mrejele naturii blânde, atotlecuitoare.
Sovata e o staţiune de vară, pentru că obişnuinţa şi felul ocupaţiilor la noi îi aduc numai oaspeţi care au vacanţă în lunile de vară. Aşa cum e, Sovata însă trebuie să fie minunată în septembrie, cu soarele mai blând, lumină mai domoală, mai ameţitoare, apă mai fierbinte şi mai ales coloritul mai vioi al pădurilor de fag ce o înconjoară. La acestea nu trebuie neglijat nici preţul cui totul redus al pensiunii. Din păcate, cu sfârşitul lunii august sezonul e aproape închis. Rari oaspeţi care într-adevăr mai caută lecuirea ostenelii într-o linişte desăvârşită se stabilesc n luna septembrie, în condiţiile noastre climaterice, cea mai frumoasă lună din an, după mai.
Obişnuinţa cu greu se înfrânge; şi e pagubă. Sovata rămâne aproape pustie, tocmai când e mai delicioasă, cu podoaba neîntrecută în înveşmântări naturale. Sovata e în România una din staţiunile de viitor căci are în ea totul îmbinat, care să o facă mult vizitată. Aşezată în ţinutul secuiesc, adesea îţi trebuie un interpret pentru ca să fii înţeles când ceri apă; pufneşti în râs citind lista tipărită de bucate, Gâscă la tavă într-un singur cuvânt, ori Pâstron panne. În faţa Cazinoului, ca şi mai înainte de 1918, pe afişe mari, stă scris de mână: Plăchinţe.
E drept că condiţiile etnice locale îngreunează sforţările administraţiei băilor de a îndeplini în totul măcar formele exterioare de românizare.
Acest fapt însă nu e local. La Sdovata poate fi înlăturat mai lesne, dac vizitatori cât mai numeroşi din depărtatele colţuri româneşti vor cerceta în mai mare număr această minunată staţiune cu ape tămăduitoare, cu linişte înviorătoare şi trai lesnicios, mai ales pentru pungile uşoare.
prof. Ion Th. Simionescu
Textul de mai sus a fost scris în anul 1929 de prof. Ion Th. Simionescu (1873-1944), geolog, geograf, pedagog, paleontolog, membru al Academiei Române, şi a fost publicat în Buletinul Societăţii Academice de Turism "România", nr. 8, anul III. Unul dintre cei mai prolifici cercetători ai noştri în domeniul ştiinţelor naturii din perioada interbelică, profesorul I. Simionescu a fost şi un militant fervent al promovării capacităţilor balneare ale ţării noastre, atât pentru turiştii români, pe care îi îndemna să îşi cunoască ţara, cât şi pentru turiştii străini, pe care îi considera adevăratul motor de promovare a frumuseţilor României în lume. (Magda Cristina Ursache)
Citește pe Antena3.ro
