x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Târgoviște, orașul lui Vlad Țepeș, luat cu asalt de turiști

Târgoviște, orașul lui Vlad Țepeș, luat cu asalt de turiști

de Diana Scarlat    |    14 Iun 2024   •   07:40
Târgoviște, orașul lui Vlad Țepeș, luat cu asalt de turiști

Unul dintre cele mai frumoase orașe turistice din România este Târgoviște. Fosta capitală a Țării Românești se află „la o aruncătură de băț” față de București și a fost Cetatea de Scaun a celor mai mari voievozi, de la Mircea cel Bătrân și Vlad Țepeș, până la Constantin Brâncoveanu.

Ruinele vechii cetăți, Turnul Chindiei, parcul cetății, centrul vechi, bisericile și sutele de clădiri istorice ale orașului alcătuiesc un adevărat oraș-monument, un muzeu în aer liber ce poate concura oricând cu cele mai vizitate destinații de city break europene. Asta cred și sutele de turiști străini care sunt în aceste zile în fosta capitală a Munteniei, unde i-au atras spectacolele în aer liber care se desfășoară pe durata unei întregi săptămâni.

Marți seara, centrul Târgoviștei semăna izbitor cu cel al Bucureștiului, al Brașovului, Sibiului sau cu cele mai vizitate orașe ale Europei. Turiștii români și străini, uimiți de ceea ce descoperă într-o localitate mică din sudul României, nu se puteau opri din fotografiat clădirile-monument care sunt la tot pasul, în centrul istoric, exclamând, din când în când: „waw!”.

„Am vizitat Bucureștiul și o prietenă a avut ideea să venim la Târgoviște, unde în aceste zile sunt concerte, ca apoi să mergem la Brașov și la Sighișoara. Nu auzisem de Târgoviște. Nici nu mă așteptam să fie atât de spectaculos. Anul trecut am vizitat pentru prima oară Brașovul și Castelul Bran și am fost uimită de tot ce am văzut, iar acum am ajuns aici, știam că e un oraș mic și am crezut că voi găsi o atmosferă rurală, dar este un oraș medieval cum rar întâlnești”, a mărturisit o turistă din Marea Britanie, fascinată de centrul vechi și de faptul că seamănă foarte bine cu zonele echivalente din București și din Brașov, pe care le mai văzuse.

Evenimentele din aceste zile au fost un bun prilej pentru a umple orașul Târgoviște cu turiști. 

Toate hotelurile sunt pline

Gradul de ocupare al hotelurilor a ajuns la maximum, iar terasele cochete și restaurantele din zona centrală și cea a cetății dau tot ce au mai bun. 

„Avem hotelul plin, până la finalul săptămânii viitoare. Cei mai mulți oaspeți ai noștri sunt străini, pentru că au venit mulți artiști internaționali la evenimente. Am fost plăcut surprinși să aflăm de la oaspeții noștri, în aceste zile, că le place foarte mult tot ce au văzut în oraș și sunt foarte încântați de condițiile de cazare și de tot ce înseamnă ospitalitate în orașul nostru”, Adriana Constantin, managerul hotelului Valahia, situat chiar în centru, printre cele mai vechi unități de cazare din Târgoviște.

Turiștii sunt foarte încântați și de latura modernă a orașului, de serviciile de foarte bună calitate, comparabile cu cele din stațiuni celebre. De altfel, săptămâna aceasta, atmosfera de sărbătoare a cuprins tot orașul, făcându-l să pară o stațiune turistică în toată regula. În fiecare seară, Parcul Cetății adună în jurul unei scene amplasate chiar sub Turnul Chindiei mii de spectatori, la concertele în aer liber, iar vremea a ținut cu petrecăreții, fiind ideală pentru a sta cât mai mult timp în aer liber, până noaptea târziu.

Comparabil cu Cișmigiul și Herăstrăul

Parcul Chindia este comparabil cu Cișmigiul și cu Herăstrăul, din București, atât ca organizare, cât și ca importanță. Este mai mare decât Cișmigiul, dar puțin mai mic decât Herăstrăul, pornind chiar de sub zidurile Cetății de Scaun. 

Aici au fost organizate concertele, în perioada 31 mai-13 iunie, în cadrul unui eveniment amplu, „Zilele Județului”, cu artiști precum Boney M Xperience, No Mercy, Delia, The Motans, 3 Sud Est, Andia, Liviu Teodorescu sau Vali Bărbulescu.

În paralel, la Târgoviște se desfășoară și Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului Târgoviște „Babel”, care a început pe 10 iunie și continuă până pe 16. Spectacolul „Sheol” s-a jucat cu o scenă plină, publicul stând pe gradene, în spațiul de joc. În următoarele zile, publicul a fost încântat de două spectacole de stradă ale companiei finlandeze Kate & Pasi, cu acrobații, iar pentru iubitorii de film au fost prezentate producții românești și internaționale, în sălile de cinema.

Este un eveniment cu o participare 99% internațională, cu peste 300 de artiști din 33 de țări - Anglia, Arabia Saudită, Argentina, Armenia, Bahrain, Belgia, Bulgaria, Cehia, China, Coreea de Sud, Danemarca, Egipt, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irak, Israel, Italia, Japonia, Lituania, Mexic, Norvegia, Polonia, Portugalia, Qatar, Republica Moldova, Scoția, Spania, SUA, Tunisia, Ucraina, Ungaria. Tema ediției din acest an este „Conexiuni”.

Drumeții, pe urmele marilor legende

Cei care vor să descopere zonele turistice legate de orașul Târgoviște pot porni spre drumuri de munte, către nordul județului, unde pot vizita vechi localități pline de monumente istorice, precum Pucioasa, Pietroșița și Moroeni, apoi pot merge mai departe, spre Parcul Natural Bucegi, care se află pe raza comunei Moroeni. La aproximativ 25 de kilometri distanță față de această localitate se află Sinaia, iar de aici se face legătura cu Valea Prahovei și se poate merge către Brașov.

În zona montană a județului Dâmbovița au loc și alte evenimente, în acest weekend. În perioada 14-16 iunie, în comuna Mănești se desfășoară întâlnirea anuală a motocicliștilor, organizată de Black Helmets.

Alt traseu care leagă monumentele istorice ale Târgoviștei de cele din vârf de munte este către județul Argeș, unde se află Cetatea Poienari, construită de Vlad Țepeș. Cetatea nu poate fi vizitată în această perioadă, dar la 1 kilometru distanță se află un muzeu dedicat domnitorului Țării Românești și o bază de agrement pentru turiștii care ajung în zonă. Muzeul lui Vlad Țepeș de la Poienari are și programe educative, special create pentru copii, astfel încât cei mici să poată afla istoria locurilor, a cetății, dar și a capitalei de la Târgoviște, de care se leagă povestea Poienarilor. 

Cetatea și Turnul Chindiei participă la evenimentele desfășurate în parc, fiind făcute cât mai vizibile, noaptea, prin proiecții de lumini. Turnul a fost renovat recent și poate fi vizitat, în timpul zilei.

În acest weekend, cei care vor să viziteze orașul istoric al marilor voievozi pot participa și la spectacolele de teatru sau pot viziona filme, în cadrul Festivalului „Babel”.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×