x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Zanzibar, județ românesc

Zanzibar, județ românesc

de Diana Scarlat    |    29 Ian 2021   •   08:07
Zanzibar, județ românesc

După Maldive, Dubai și Egipt, românii fug în Zanzibar. O insulă aproape necunoscută pentru piața turismului, până acum, este destinația de top a momentului. Dezvăluirile celor care au fost acolo sunt senzaționale: e ca în Maldive, dar mult mai ieftin. Localnicii n-au auzit de COVID-19 sau nu-i  interesează. Nu se cere test la intrarea în țară, iar pentru a pleca de pe insulă există un singur centru unde se pot face aceste teste, doar pentru turiștii care au nevoie, pentru a putea călători. Se întâmplă deja de două luni, iar pe insulă nu se mai găsesc locuri de cazare, pentru că a fost luată cu asalt de străini.

Românii care au fost în Zanzibar în ultima lună spun că e o oază de libertate și de normalitate. Mulți vor să se întoarcă acolo, după ce li se termină vacanța. Agențiile de turism, companiile aeriene și Booking.com au fost luate cu asalt. Singura regulă: nicio regulă! „Nu se cere test COVID, nimeni nu poartă mască, iar localnicii se uită ciudat când îi întrebi dacă le este frică de boală. Singura problemă este internetul, care se găsește greu și funcționează cu întreruperi. Ne-am chinuit să facem test COVID la întoarcere, pentru că ne cerea compania aeriană. A trebuit să mergem la singurul centru de testare de pe insulă, deschis doar pentru că turiștii au nevoie, să plece de pe insulă. În rest, este ca în Maldive, dar mult mai ieftin. Am și uitat de pandemie, trei săptămâni, cât am stat acolo, la plajă, la 30-32 de grade Celsius. Ne-am gândit serios să ne mutăm acolo, definitiv”, a declarat, pentru Jurnalul, un român care s-a întors chiar ieri din Zanzibar. 

 

Turiști din toate țările lumii

Insula este atât de solicitată, în acest moment, încât abia se mai pot găsi locuri de cazare. „Până am plecat noi, am văzut cum vin în fiecare zi oameni de peste tot. Nu știu unde ar mai putea găsi cazare. Sunt foarte mulți francezi, ruși și români. Noi am închiriat o mașină, pentru 35 de dolari pe zi, și am mers peste tot. Este un paradis terestru, iar toți sunt fericiți că scapă de orice fel de restricții. Am întrebat o doamnă doctor, de la un cabinet privat, dacă nu este periculos, dar ne-a spus că nu s-a întâmplat nimic de câteva luni, de când vin oameni din întreaga lume, iar ei stau liniștiți”, mai spune turistul român. Acesta mai spune că singura problemă au avut-o cu o mare companie aeriană la care cumpăraseră bilete dus-întors, dar au primit un mesaj, cu o zi înainte de zborul spre casă, de la altă agenție, care le preluase călătoria. Au pierdut și 120 de dolari pentru testele COVID, au mai plătit o noapte de cazare și au avut patru escale până în România, la întoarcere. 

 

Se mai găsesc locuri cu mare greutate

Mai sigure sunt pachetele turistice cumpărate prin agențiile de turism, care asigură și zborul dus-întors. Tocmai de aceea, zborurile charter sunt programate cu precădere pentru destinațiile exotice, pentru care cererile sunt în continuă creștere.

„Noi vindem foarte bine Zanzibarul, în această perioadă, iar cererile continuă să vină. Prețurile sunt foarte bune, de la 1.500 de euro de persoană, pentru șapte nopți, cu toate taxele incluse și cu mic dejun inclus. Zborurile le operăm cu avioanele noastre, Anima Wings. Cele mai multe cereri sunt „last minute”, pentru că oamenii vor să plece cât mai repede, în câteva zile. Cereri foarte mari avem și pentru alte destinații exotice: Egipt, Maldive sau Dubai. Sunt turiști care vor să plece acum, dar sunt și alții care cumpără vacanțe pentru vară, cu precădere în aceste destinații. Probabil acesta va rămâne trendul, în perioada următoare”, explică un reprezentant al agenției Christian Tour. 

 

Zanzibar este un arhipelag de lângă coasta de est africană, alcătuit din insula principală, cu același nume - Zanzibar (Unguja) - cu suprafața de numai 1.658 kilometri pătrați. În nord se află insula Pemba, cu suprafața de 984 de kilometri pătrați. Zanzibar este un teritoriu autonom ce aparține de Tanzania, având capitala la Zanzibar City, ce conține și orașul vechi, Stone Town.  

 

Ceva a fost șocant, la un moment dat. Am început să primim mesaje din țară, de la prieteni care ne spuneau să avem grijă, pentru că în Zanzibar se anunță pericole, lupte de stradă și jafuri armate. Noi eram deja acolo de două săptămâni și ne-am plimbat pe toată insula, dar n-am văzut nimic. Am întrebat localnicii, dar nu se întâmpla nimic.

Turist român

×
Subiecte în articol: zanzibar