x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii "Tunelul iubirii" din România, locul care i-a fermecat pe străini, se află pe noua listă "Descoperă Europa" a Parlamentului European

"Tunelul iubirii" din România, locul care i-a fermecat pe străini, se află pe noua listă "Descoperă Europa" a Parlamentului European

05 Aug 2014   •   08:17
"Tunelul iubirii" din România, locul care i-a fermecat pe străini, se află pe noua listă "Descoperă Europa" a Parlamentului European

O cale ferată abandonată din România, supranumită Tunelul iubirii, ce lega Oțelul Roșu de Caransebeș, este unul dintre cele mai romantice locuri din țară și figurează pe lista comorilor ascunse din Uniunea Europeană ce merită să fie vizitate.

Parlamentul European a publicat pe site-ul său noua listă Foursquare cu 28 de obiective puțin cunoscute din Europa, câte unul pentru fiecare stat membru.

Este vorba de inițiativa 'Descoperă Europa', lansată anul trecut, cu ajutorul aplicației mobile Foursquare. Noua listă, numită acum 'Re-descoperă Europa', include obiective despre care legislativul european ne asigură că este foarte probabil să nu fi auzit niciodată. Un castel de nisip, un buncăr sovietic secret, un sat muzeu, fenomene geologice — sunt câteva dintre propuneri, reprezentând atracții pentru toate gusturile.

Lista 'Descoperă Europa' de anul trecut, care a inclus Transfăgărășanul, a fost vizualizată de peste 30.000 de ori pe Foursquare și 1.761 de persoane s-au înregistrat. Parlamentul a dat peste 300 de sfaturi pe această platformă socială, care au fost văzute de peste 120.000 de ori, au primit 1.761 de like-uri și 717 sfaturi au fost înregistrate în lista lucrurilor de făcut (to do list).




×