Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Orchestra cânta din ce în ce mai irezistibil foxtroturi şi alte dansuri americane; mulţimea ţipa pe punte şi la marile ferestre tăiate în zidul de fier din faţă, aţâţată de ritmul acestei muzici îndrăcite. Câteva perechi nerăbdătoare încep să danseze pe punte. Fotoliile, aliniate de-a lungul trecerilor pe unde se face plimbarea pe bord, sunt acoperite de buchete de flori mari ca nişte snopi de grâu şi de cutii cu bomboane de dimensiunea unor valize.
Liber o clipă, mă urc pe puntea de sus, încercând să mai văd o dată, pe deasupra, acoperişului marelui îmbarcader, vârful aerian al caselor din New York. Este, după mine, una dintre viziunile cele mai extraordinare pe care le-ar putea avea cineva pe pământ.
Când am văzut New Yorkul pentru prima oară, îmi închipuiam că am căzut într-o altă lume, pe o planetă populată de oameni care au venit să înţeleagă legile gravitaţiei şi să se joace cu ele. Privind grupurile de "zgârie nori", edificii atât de înalte că într-adevăr coamele lor par adesea a se pierde în nori, am crezut, o clipă, că privesc opera unor giganţi, un lucru extraordinar şi himeric, depăşind puterile limitate ale speciei noastre. Apoi, gândind că ele au fost construite de oameni ca şi noi, de biete fiinţe supuse aceloraşi slăbiciuni şi iluzii, mă simţii mândru că aparţin speciei umane, care, în ciuda slăbiciunii fizice, poate, prin inteligenţa sa, să creeze astfel de minuni.
Pentru mine, New Yorkul este unul dintre cele mai frumoase oraşe din lume, un oraş frumos în felul lui, de o frumuseţe colosală, orgolioasă, dispreţuind cu îndrăzneală multe din regulile estetice cinstite de lumea veche, tot aşa de nestrămutate acolo, ca şi dogmele unei religii. Nu zic că această artă specific americană trebuie să servească drept model întregii lumi şi nu doresc ca toate oraşele să semene cu New Yorkul. Numai în varietate este viaţa. Nu e de altfel mai puţin exasperant decât să întâlneşti la toate latitudinile globului contrafaceri ale catedralei gotice sau copii după Pantheon. Dar eu, ca om, sunt mândru că există acest New York cu edificiile sale, a căror îndrăzneală a răsturnat piedicile care, timp de secole, au robit arhitecţii, cu turnurile sale gigantice care, după ce şi-au înfipt baza în pământ, mai adânc ca rădăcinile arborilor multiseculari, se avântă de parcă ar vrea să atingă cerul.
Se găsesc în vechiul continent clădiri la fel de înalte ca acelea din New York, dar acestea formează cazuri izolate şi excepţionale. Ceea ce în Europa reprezintă o înălţime extraordinară şi din această cauză atrage o mulţime de admiratori, aici este la nivelul principalelor clădiri dintr-un cartier. Turnul Eifel este, desigur, şi acum mai înalt ca "Zgârie norii" americani, dar acest turn nu este decât un schelet metalic, ceva care pare provizoriu şi care nu are maiestatea impunătoare şi soliditatea edificiilor din New York. Marea capitală a lumii moderne a creat o artă care reflectează cu sinceritate concepţia ei de viaţă. E ceva grandios, îndrazneţ, în linii drepte, ceva care te duce cu gândul la energia supraomenească a inventatorilor, obligaţi, pentru a face descoperirile lor, să calce în picioare regulile respectate, toate convenţiile învechite care înlănţuie pe contemporanii lor.
Artiştii care blesteamă drumurile de fier din cauza urâţeniei lor, dar care ar plânge de mâhnire dacă ar trebui să călătorească pe jos, ca altădată, toţi aceia care slăvesc simplitatea şi poezia vieţii primitive în apartamente prozaic luminate cu electricitate şi prevăzute cu tot confortul modern: încălzire centrală, aparate igienice pentru uzul curent, când vor să rezume tot ce e oribil în viaţa modernă, citează New Yorkul, pe care mulţi nu-l cunosc decât din auzite.
Iar snobii, această turmă de oi a lui Panurg, pentru a-ţi da impresia unui gust delicat, bârfesc o artă viguroasă şi sinceră, oglindă expresivă a unui popor care a făcut în epoca noastră minunile cele mai admirabile, îmbunătăţind, pentru noi, condiţiile vieţii materiale.
Sunt străzi la New York a căror lărgime ar fi socotită suficientă în Europa şi care acolo ar părea nişte umile străduţe, un fel de crăpături adânci în fundul cărora nu va putea niciodată pătrunde soarele. Înălţimea caselor aici e aşa de mare încât eşti forţat, pentru a putea să-ţi dai seama, să ridici ochii, răsturnând capul pe spate, într-o forţare violentă ce te ameţeşte.
Imaginaţia refuză în primul moment să priceapă că astfel de construcţii sunt opera oamenilor. Preferi să le crezi cu puţin anterioare speciei umane de pe pământ. Îţi evocă amintirea unor munţi pe care i-au străpuns şi i-au scobit troglodiţii din secolele cele mai întunecate ale istoriei, transformându-le astfel în temple subterane sau în oraşe care nu sunt decât nişte imense pivniţi.
Noaptea nu e aglomeraţie de oameni şi sigur n-a fost nicioadată acel lucru care să dea spectacolul magic al acestui oraş, în mijlocul căruia corpul impalpabil al electricităţii a fost stăpânit, supus şi obligat pentru totdeauna a se oferi trebuinţelor oamenilor.
Marile edificii, cu miile lor de ferestre luminate seamănă cu o tablă de şah cu despărţituri negre şi roşii care s-ar avânta către nori. Himerele visate de povestitorii din Orient sunt realizate în această capitală pe care mulţi o cred incapabilă de a simţi frumosul. Pe acoperişuri, anunţuri luminoase ale industriei crează o fantastică lume ce pare că sfidează realitatea şi îşi bate joc de liniştita succesiune a orelor. Zânele nopţii la New York zboară către înălţimi pe care numai vulturii le locuiesc, agaţă pe catifeaua sumbră a spaţiilor cereşti figuri şi ornamente de foc, păuni cu pene multicolore, drăcuşori care gesticulează sau clipesc şiret privind stelele, femei scăldate în lumină, balansându-se în leagăne cu părul în vânt şi plutind deasupra astrelor, în fine, o întreagă faună şi floră, amintind de "o mie şi una de nopţi", lucruri ce apar regulat cu primele sclipiri ale stelelor, ca să dispară apoi la revenirea aureolei care trezeşte mulţimea ce forfotă pe străzi, crăpături adânci mărginite de puncte luminoase.
Blasco Ibanez
Extras din Buletinul Societăţii Academice de Turism "România", anul III, nr. 1, ianuarie 1929
