x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Vacanţe sub pământ: Destinaţii subterane la care nici nu te-ai fi gândit GALERIE FOTO

Vacanţe sub pământ: Destinaţii subterane la care nici nu te-ai fi gândit GALERIE FOTO

15 Mai 2014   •   10:21
Vacanţe sub pământ: Destinaţii subterane la care nici nu te-ai fi gândit GALERIE FOTO

De la fostul adăpost nuclear al Congresului, până la necropolele din Paris, lumea are destule locuri subterane care amintesc nu numai de istorie, ci au devenit între timp şi locuri de vacanţe şi de petrecere a timpului liber.

Sferele plutitoare din pădure: O vacanţă luxoasă în cele mai frumoase case din copac din lume FOTO

O selecţie a celor mai bune destinaţii subterane de vacanţă din lume a fost prezentată recent de către jurnaliştii postului de televiziune american CNN.

Coober Pedy, Australia de Sud

Turiştii care vor să trăiască o aventură genul Hobbit ar trebui să aleagă Coober Pedy, din statul Australia de Sud, regiune în care se găsesc cele mai multe zone aride de pe continent. Aici, viaţa subterană este un mod de-a fi pentru cei aproximativ 3.000 de locuitori ai statului. Aproape peste tot dai nu numai peste locuinţe, ci şi peste instituţii, magazine, restaurante, hoteluri sau biserici construite sub pământ.

Cele mai spectaculoase hoteluri din lume: De la un castel de nisip, la un turn medieval şi peşteri FOTO

Este o măsură de apărare împotriva căldurii insuportabile, iar aceste construcţii beneficiază de tot confortul modern. Denumirea Coober Peddy vine de la expresia aborigenilor "kupa piti", care înseamnă "grota din pământ a omului alb".

Mai multe destinaţii pentru vacanţe sub pământ pe RomâniaTV.net.

×