Vulcanii noroioşi

Rar, într-un perimetru atât de mic şi într-o zonă nu dintre cele mai străbătute de căi de comunicaţie moderne, am avut revelaţia de a descoperi, aproape unul lângă altul, obiective turistice valoroase ascunse, parcă, de ochiul turistului de consum. Obiective pentru care îţi trebuie pasiune şi răbdare.

La doar 20 km de Buzău aşteaptă să fie admirate, chiar şi în weekend, Vulcanii Noroioşi, Mănăstirile Berca, Ciolanu şi Răteşti, Focul Sacru, Crucile de Piatră, Tabăra de Sculptură de la Măgura. Traseul poate fi acoperit într-o zi, dar mult mai confortabil ar fi să alocaţi o zi şi jumătate acestei incursiuni în teritoriul buzoian.


MĂNĂSTIREA BERCA ŞI CHIPUL LUI PÂRVU MUTU
Plecăm din Bucuresti la prima oră, ca să ajungem devreme în zona Buzăului, destinaţia călătoriei noastre de weekend. Ocolim oraşul capitală de judeţ, alegând drumul naţional spre Braşov. Ajungem, în jumătate de oră, la Berca, orăşel care îşi datorează notorietatea exploatărilor de petrol, dar şi cârnaţilor din carne din oaie, care se fac în satul-suburbie numit Pleşcoi.

Prima descoperire ne iese, parcă, în cale. Din faţa elegantei Case Matei, unde oprim să luăm informaţii despre zonă, observăm silueta bisericii brâncoveneşti, construită pe o înălţime ce domină oraşul. Urcăm, 10 minute, pe un drum de maşină, şi ajungem la monumentul îngrijit de o măicuţă. Restaurată doar parţial, biserica păstrează, în pronaos, chipul pictorului Pârvu Mutu, a cărui valoare artistică străbate Evul Mediu cultural românesc.


PÂCLELE
Coborâm de la Mănăstirea Berca cu gândul să ne îndreptăm către Vulcanii Noroioşi. Plecând tot de la pensiune, luăm drumul către stânga şi apoi la dreapta, după numai câteva sute de metri, urmând indicatorul spre Chiliile (lăsând la stânga drumul spre Mănăstirea Răteşti). Parcurgem circa 10 km până la următoarea intersectie, unde o luam iar la dreapta, de unde mai avem de mers, conform indicatorului, 5,5 km până la Vulcanii Noroiosi. Un ultim semn îl întâlnim la numai 2 km de vulcani. Aici, dacă facem la stânga trecând peste un pod ajungem la Paclele Mari, iar dacă megem înainte şi parcăm maşina la magazinul mixt de la sonde, după care urcăm dealul, 200 de metri, şi dăm de Pâclele Mici.

Paradoxul e că Pâclele Mici par mai mari în comparaţie cu... Pâclele Mari! Vulcanii numiţi, popular, Pâclele Mari sunt supravegheate de personal specializat, care veghează să nu se producă accidente, întrucât craterele pot fi o tentaţie periculoasă, în special pentru copii. În definitiv, vulcanii noroioşi se aseamănă, funcţional, cu vulcanii clasici, dar sunt cu mult mai mici de statură, iar gazele acumulate în scoarţa pământului aruncă la suprafaţă noroi în loc de magmă.

Din descrierea de la intrare, aflăm că vulcanii noroioşi din România au fost remarcaţi, prima dată, de un străin. În 1867, francezul H. Cognand a dat peste ei cu ocazia unor prospecţiuni petrolifere. Ploile torenţiale, despăduririle intense, alunecările de teren, scurgeriile de noroi, dau întregii depresiuni un aspect bizar, selenar. La acestea se adaugă faptul că aici se întâlnesc o serie de plante rare, cum ar fi gărdurăriţa - plantă central-asiatică, unică în ţară la noi, ori asociaţii vegetale caracteristice silvostepei sudice, cum ar fi colilia, pirul de stepă, iarba de sadină, ruşcuţa de primavară, soschiul.

Şi înca ceva: nu ocoliţi Paclele Mici! Nu se plăteşte taxă de vizitare (la Pâclele Mari, aceasta e de 4 lei pentru adulţi şi 2 lei pentru copii), dar sunt chiar şi mai spectaculoase decât Pâclele Mari.

Ne aflăm la mijlocul zilei si foamea ne da ghes. Putem mânca fie la Pensiunea Vulcanii Noroioşi, de lângă rezervaţie, fie ne reîntoarcem la Casa Matei din Berca, unde bucătarii, inspiraţi de atracţia turistică principală a locului, ne oferă o mâncare numită "Vulcanii Noroioşi", pe bază de felii de carne de porc şi de viţel, acoperite cu o pălărie de ciupercă, din care curge un toping picant.

Şi dacă tot ne-am întors la Berca, de ce n-am pune o întrebare şi nu ne-am îndrepta, de data aceasta pe jos, către un loc unde putem înţelege ce vor fi fost Vulcanii Noroioşi, pe vremea "prunciei" lor. Luând de data aceasta drumul spre dreapta către oraş, şi apoi ocolind tot spre dreapta, pe o alee cândva elegantă, astăzi cu smocuri de iarbă iţindu-se din astfel, după un drum de maxim un sfert de oră ajungem la Fierbători. Aici, noroiul "fierbe" încetişor, ca o mămăligă pripită, aşezată pe plită, la foc mic, iar "gurile" prin care ies gazele la suprafaţă nu sunt mai mari de câţiva zeci de centimetri. Peisajul însă merită văzut, mai ales în lumina apusului, când capătă uşoare tente roşietice şi pare a fi o machetă a Marelui Canion.


ALTE PROVOCĂRI
De la Berca, ne putem continua itinerariul alegând, pentru completarea zilei, turul mănăstirilor Răteşti (unde călugăriţele fac cea mai bună dulceaţă din lume) şi Ciolanu (care păstrează degetul Sf. Haralambie), aceasta din urmă legată de Tabăra de Sculptură de la Măgura (zeci de opere în piatră, o adevărată istorie a artei monumentale româneşti contemporane de până la Revoluţie) prin distanţa nesemnificativă.

A doua zi, vă puteţi completa setea de cunoaştere cu vizitarea cramelor de la Pietroasele (unde primiţi o lecţie de vinificaţie de neuitat şi puteţi degusta vinurile locului) sau a staţiunii Sărata-Monteoru, unde există o "mină de petrol", unică în Europa şi a doua în lume, unde extracţia petrolului se făcea odinioară "cu găleata", prin galerii şi puţuri adânci de 200-300 metri.

În sfârşit, întorcându-vă acasă, descoperiţi, vă rog, de-a lungul drumurilor care străbat satele buzoiene, cruci frumos meşteşugite de renumiţii pietrari din zonă...