x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calendar ortodox, 10 ianuarie 2024. Sfântul Grigorie de Nissa. Rugăciune pentru realizarea dorințelor

Calendar ortodox, 10 ianuarie 2024. Sfântul Grigorie de Nissa. Rugăciune pentru realizarea dorințelor

de Redacția Jurnalul    |    10 Ian 2024   •   12:15
Calendar ortodox, 10 ianuarie 2024. Sfântul Grigorie de Nissa. Rugăciune pentru realizarea dorințelor

Crerdincioșii creștin-ortodocși îi sărbătoresc, astăzi, pe Cuviosul Antipa de la Calapodești și Sfântul Grigorie de Nissa.

Sfântul Grigorie de la Nissa a fost episcop de Nissa și unul dintre marii părinți capadocieni, alături de fratele său, Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Grigorie de Nazianz. A fost numit „Stâlp al Ortodoxiei” datorită talentului său oratoric și cunoștințelor sale vaste.

A participat la sinodul convocat de patriarhul Nectarie și se crede că s-a stins din viață imediat după aceea, pentru că nu ma există nici o veste despre el.

Tot astăzi este prăznuit și Cuviosul Antipa de la Calapodești despre care știm că s-a născut în 1816 în satul Calapodești din județul Bacău și că a fost trecut în rândul sfinților de către Biserica Ortodoxă Română după ședințele de canonizare din 20-21 iunie 1992.

A fost hirotonit preot la Mănăstirea Valaam, aflată pe o insulă din Lacul Ladoga, unde locuit 17 ani, până a trecut la cele sfinte, pe 10 ianuarie 1882. Cuviosul Antipa de la Calapodești este înmormântat în gropnița Mănăstirii Valaam, potrivit spynews.ro.

Rugăciune pentru îndeplinirea dorințelor

"Troparul Sfântului Ierarh Grigorie, Episcopul Nissei

Glasul al 4-lea

Dumnezeul părinților noștri Care faci pururea cu noi după blândețile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viața noastră.

Condacul Sfântului Ierarh Grigorie, Episcopul Nissei

Glasul al 2-lea

Pe Născătoarea de Dumnezeu, cea întru rugăciuni și ajutor neadormită, nădejdea cea neschimbată, mormântul și moartea nu o au ținut, căci ca pe Maica Vieții a mutat-o la viață Cel ce S-a sălășluit în pântecele ei cel pururea fecioresc.

Insuflatul de Dumnezeu ierarh al Bisericii și cinstitul scriitor de cântări al înțelepciunii, mintea cea priveghetoare a Nissei, Sfântul Grigorie, dănțuind și desfătându-se cu îngerii întru Dumnezeiasca Lumină, se roagă neîncetat pentru noi toți."

×