x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calendar Ortodox. 25 august 2023. Sărbătoarea Sfântului Apostol Bartolomeu

Calendar Ortodox. 25 august 2023. Sărbătoarea Sfântului Apostol Bartolomeu

25 Aug 2023   •   10:45
Calendar Ortodox. 25 august 2023. Sărbătoarea Sfântului Apostol Bartolomeu
Sursa foto: antena3CNN

Sfântul Apostol Bartolomeu este unul din cei doisprezece Apostoli ai lui Isus. Împreună cu Sfântul Apostol Filip şi Mariami, sora acestuia, au mers în cetăţile din Siria şi Asia de Sus pentru a propovădui învăţătura lui Hristos, potrivit crestinortodox.ro.

A ajuns apoi în Arabia, Persia, India şi Armenia, unde a fost ucis. Moaştele sale au fost puse într-o raclă şi au adus multe tămăduiri. Datorită minunilor care se petreceau la mormântul acestuia, păgânii au aruncat în mare racla.

Dar moaștele au ajuns în Liparia, unde episcopul Agaton însoţit de cler şi popor, le-a aşezat într-o biserică închinată Sfântului Bartolomeu. Aici au rămas până în timpul împăratului Teofil. Din cauza atacurilor musulmanilor, moaştele au fost duse în cetatea Venend.

Pe 25 august mai are loc pomenirea:

- Sfântului Apostol Tit
- Sfinţilor Mina, Epifanie, Ghenadie
- Sfântului Ioan, arhiepiscopul Constantinopolului
- Cuviosului Ioan Carpatiul

 

×