x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Butaforia în interioarele contemporane

Butaforia în interioarele contemporane

de Georgiana Teodorescu    |    20 Apr 2011   •   12:49
Butaforia în interioarele contemporane

Rezultatul final al decorării unei încăperi este expresia bucuriei artistului de a se juca cu materiale şi culori, plăcerea şi emoţia de a crea, de a lăsa imaginaţia să vagabondeze, sculptând şi modelând obiecte de decor.

Designerii propun pentru interioarele anului 2011 un decor butaforic, cu elemente ce au un caracter imitativ, ce oferă un aspect teatral, ca şi cum am asista la punerea în scenă a unei piese de teatru.

Pentru a crea acest aspect surprinzător, designerii se folosesc îndeosebi de accesorii. Acestea joacă un rol elementar în decorare, contribuie decisiv la oferirea de personalitate interioarelor. Suntem seduşi de calitatea cu care sunt realizate volumele, pliurile şi efectele acestor piese unice. Fiecare detaliu este important şi este inspirat atât din realitate, cât şi din lumea imaginarului. Lămpile de perete oferă un aspect dramatic şi distins în acelaşi timp, dau o eleganţă sobră încăperii. Pentru accentuarea acestui efect, se poate opta şi pentru personaje cu diferite expresii faciale, inspirate parcă din gravurile italiene vechi.

Nu doar accesoriile au acest aspect teatral, ci chiar elementele de mobilier, designerii ştiind foarte bine cum să gestioneze utilitatea şi estetica în acelaşi context. Aceste obiecte decorative sunt de colecţie, demne de a fi expuse la muzeu, şi sunt ideale pentru a afişa exuberanţa si umorul proprietarilor.

Moderne, ludice, accentuate prin culori vii, toate aceste obiecte condimentează şi dau personalitate încăperilor contemporane prin felul în care contribuie la crearea unui univers nou şi straniu.

×
Subiecte în articol: design mobilier eleganta estetic