Chora: nouă secole de istorie

MĂNĂSTIRE BIZANTINĂ, MOSCHEE OTOMANĂ ŞI ÎN PREZENT MUZEU
Una dintre cele mai interesante biserici bizantine din Istanbul este Chora sau Kariye Djami. Aceasta este situată în partea de vest, în Edirnekapi, unul dintre cele mai conservatoare părţi ale oraşului, un loc unde nu se ajunge uşor. Biserica impresionează nu atât prin arhitectura sa, cât prin preţioasele sale mozaicuri şi fresce, ce datează din epoca lui Andronic al II-lea Paleologul (1282-1328), ilustrând aşa-zisa Renaştere bizantină.

CHORA
Originea monumentului nu poate fi trasată cu certitudine. Nicephorus Gregoras, care a locuit în această mănăstire şi a scris istoria ei în secolul al XIV-lea, afirma că a fost construită de împăratul Justinian. Însă istoricul Procopios, care a trăit în secolul al VI-lea, nu vorbeşte despre acest lăcaş în scrierile sale.

Se pare că prima biserică ar fi fost construită pe acest loc la începutul secolului al V-lea ca parte a unui complex mănăstiresc situat în afara zidurilor ridicate de împăratul Constantin, de unde şi numele Chora, "în afara oraşului". Un secol mai târziu, între 413-414, Teodosiu II a completat sistemul defensiv, lăcaşul fiind cuprins în interiorul puternicelor ziduri de fortificaţie, vizibile şi astăzi.

Clădirea actuală datează din secolul al XI-lea, când după o perioadă de declin a fost reconstruită între anii 1077-1081 de Maria Dukaina. La începutul secolului al XII-lea s-a prăbuşit parţial, probabil în urma unui cutremur, şi a fost reparată de Isaac Comnenul, cel de-al treilea fiu al lui Alexios I Comnenul. Biserica a fost terminată două secole mai târziu, în cea de-a treia fază a construcţiei sale, care i s-a datorat lui Theodor Metochites (1260-1332), umanist bizantin, spirit inovator, unul dintre cei mai bogaţi şi importanţi oameni ai Imperiului. Acesta a plătit executarea tuturor decoraţiilor realizate între 1315-1320 în naos şi în cele două nartexuri ale Bisericii Mântuitorului din Chora, şi construcţia exonartexului şi a unui paraclis în partea dinspre sud. Fidel lui Andronic II Paleologul, Theodor Metochites a fost trimis în exil în 1328 de către noul împărat Andronic III Paleologul, dar s-a întors în 1330, retrăgându-se la Mănăstirea Chora, unde a trăit ca un călugăr ultimii doi ani din viaţa sa.

MOSCHEE
După cucerirea Constantinopolului în 1453, Chora a funcţionat ca biserică până în 1510, când a fost transformată în moschee din porunca marelui vizir Atyk Ali Paşa. Mozaicurile şi frescele au fost acoperite, nu distruse, fiind poate mai protejate în acest fel.

De altfel, majoritatea bisericilor bizantine au fost transformate în moschei, ceea ce a ajutat aceste lăcaşe de cult, creştine iniţial, să nu fie abandonate, ci îngrijite şi reparate constant în ultimii 400 de ani.

REDESCOPERITE
Mozaicurile şi frescele bizantine au fost decapate în secolul al XIX-lea, începând din 1876. Guvernul turc a hotărât însă ca cele aflate în sala de rugăciune să fie reacoperite. În timpul celui de-al doilea război mondial arheologii americani au început decaparea, conservarea şi restaurarea lor. În 1947 clădirea a fost secularizată.

Strălucirea coloritului şi fineţea execuţiei mozaicurilor şi frescelor au putut fi apreciate la justa valoare în urma lucrărilor sistematice de conservare, curăţare şi restaurate realizate între anii 1948-1958, conduse de Paul Underwood şi Thomas Whittemore.

Muzeu deschis din anul 1958, monumentul se vizitează începând din grădină, unde poţi observa absidele, alternanţa dintre cărămidă şi piatră, multitudinea cupolelor şi un impresionant contrafort, care nu se pot vedea dinspre faţada principală. În muzeu se intră prin partea dinspre sud, în paraclisul cu mozaicuri murale în culori strălucitoare, paviment, coloane cu capiteluri şi lambriuri din marmură.

RENAŞTEREA BIZANTINĂ
Arta religioasă ilustra un limbaj codificat, care exprima ordinea terestră şi autoritatea divină, cultivând însă rafinamentul şi somptuozitatea. Programul iconografic de la Chora este unic, iar calitatea şi frumuseţea operelor atinge aici cea mai delicată formă de expresie. Artiştii rafinatelor mozaicuri şi fresce realizate între 1315-1321 au rămas însă necunoscuţi. Execuţia extrem de fină demonstrează că atât mozaicarul, cât şi pictorii ştiau să repartizeze numeroasele personaje, cu atitudini mereu elegante şi expresive, în vastele fundaluri, de o complexitate aproape barocă. Prin folosirea celor mai rafinate nuanţe de roz, albastru deschis, verde şi auriu, culorile produc efecte excepţionale.

FRESCELE
În paraclisul din partea de sud, sub tencuielile turceşti s-au găsit picturi murale a căror delicateţe şi fluiditate a desenului, energie a modelului, amploare şi echilibru a compoziţiilor, nobleţe a figurilor şi bogăţia coloritului sunt deosebite.

Frescele din partea de est ilustrează Învierea, în absidă Pogorârea în Iad înlocuieşte imaginea tradiţională a Fecioarei şi este precedată de Învierea fiicei lui Iair şi aceea a fiului văduvei. Pe bolta centrală şi pe lunete se desfăşoară Judecata de Apoi. Cele din partea de vest, dominate de cupolă, o înfăţişează pe Fecioară. În cupolă, Maria cu Pruncul înconjuraţi de 12 îngeri. Pe pandantivi, cei patru evanghelişti, care sunt aşezaţi la baza cupolelor consacrate Pantocratorului, sunt înlocuiţi de patru sfinţi poeţi, Ioan Damaschinul, Cosma, Iosif şi Teofan.

MOZAICURILE
Dintre mozaicurile naosului s-au păstrat numai trei, figurile lui Hristos şi a Fecioarei cu Pruncul, precum şi Adormirea Maicii Domnului deasupra uşii de vest. S-au păstrat aproape în întregime mozaicurile care împodobeau calotele, bolţile şi lunetele celor două nartexuri. Personajele cu siluete zvelte până la fragilitate, falduri uşoare, arborii mărunţi, peisajele şi oraşe închipuite, cu casele acoperite cu terase sau ţigle roşii şi albastre au un farmec idilic. Mozaicurile din esonartex înfăţişează episoadele Copilăriei Mariei. Într-una din cupole era reprezentat Hristos înconjurat de patriarhi şi de reprezentanţii celor 12 triburi ale lui Israel. În cealaltă, Fecioara însoţită de cei 16 regi ai Israelului, de Daniel şi de Moise.

Mozaicurile din exonartex reprezentau scene din viaţa lui Hristos, începând cu drumul spre Beetleem şi Recensământul în faţa lui Quirinius, până la întâlnirea cu Ioan Botezătorul şi Ispitirea. Cele 11 secole de existenţă ale Imperiului Bizantin au lăsat multe mărturii impresionante pe care le observi la tot pasul în metropola de pe malurile Bosforului, întrucât otomanii au păstrat şi reutilizat aceste clădiri.

"Arta bizantină, sub diversele ei aspecte, şi-a păstrat până în secolul XII capacitatea de înnoire, dar după aceea, o dată cu decăderea Imperiului, aria de influenţă s-a redus progresiv. Şi totuşi nu a încetat să anticipeze unele curente, după cum se observă în mozaicurile şi frescele bisericii Chora"
Vasile Drăguţ, istoric de artă

"Această artă savantă, în sursele sale de inspiraţie, ca şi tehnica sa, este arta celor pentru care cultura şi sensibilitatea se îmbogăţeau reciproc. Sfinţii militari, ca şi îngerii din cupolă, adaugă frumuseţii idealizate a prototipurilor lor rafinamentele unei eleganţe. Frumuseţea chipurilor se împleteşte cu cea mai subtilă delicateţe în desenul membrelor şi al veşmintelor. Şi de nenumărate ori atitudinile devin sinuoase, vestind stilul gotic de la începutul secolului XV"
Charles Bayet istoric de artă