x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Cum poți deveni make-up artist: sfaturi pentru primii pași și o viziune productivă

Cum poți deveni make-up artist: sfaturi pentru primii pași și o viziune productivă

02 Mar 2021   •   17:13
Cum poți deveni make-up artist: sfaturi pentru primii pași și o viziune productivă

Meseria de make-up artist presupune, înainte de toate, pasiune și dedicare. Nu toți pasionații de machiaj, look și tehnici de înfrumusețare pot face o carieră din asta, dar dacă eștii perseverent și îți urmezi visul, ai suficiente resurse pentru a avansa. Avantajul acestei meserii este că poți munci ca freelancer și să-ți controlezi programul, dar și veniturile. De asemenea, te poți specializa în diferite domenii, de la modă, teatru sau emisiuni TV. Iată câteva sfaturi care te vor ajuta la început de drum:

Învață tehnicile esențiale

Dacă ești o persoană creativă și îți place să aduci inovație în ceea ce faci, nu este îndeajuns pentru a deveni un profesionist apreciat în acest domeniu. Tehnica și practica reprezintă o mare parte din talentul pe care îl arăți atunci când te ocupi de make-up. Deoarece trebuie să lucrezi cu texturi, culori, lumini, produse diferite și în condiții diferite, este important să ai cunoștințe de teoria culorilor, dar și de folosirea diferitelor instrumente. De asemenea, cunoștințele despre textura pielii, forma feței sunt esențiale pentru a putea pune în practică cele mai bune idei.

 

La început, vei avea nevoie de seturi de pensule pentru machiaj potrivite, pentru a învăța cât mai multe tehnici și moduri de a aplica machiajul. Dacă urmezi un curs de specialitate, vei primi suficiente informații despre toate cele necesare la început de drum. Este chiar recomandat să te specializezi, deoarece acesta este modul prin care vei căpăta experiență și atestările necesare pentru a deveni un make-up artist profesionist.

Învață să-ți gestionezi afacerea

Pentru a deveni un make-up artist de succes va trebui să privești meseria ta ca o adevărată afacere și să lucrezi la abilitățile tale manageriale. Dacă vrei să devii freelancer și să lucrezi singur, vei avea nevoie de cunoștințe de bază și în contabilitate și marketing. Poate pare că drumul va fi anevoios, dar odată ce dai startul acestui plan, totul îți va părea natural. Acordă atenție la:

Gestionarea timpului

Nu este ușor să-ți faci un program ideal, mai ales dacă ai încă un job și te ocupi de make-up în timpul liber. Este important să îți faci un program pe care să-l respecți, pentru a evita situațiile neplăcute în care amâni anumite proiecte sau ești nevoit chiar să lipsești de la locul de muncă. Va fi o plăcere să fii propriul tău șef de la un punct, dar începutul îți va prezenta diverse provocări.

Etica de muncă

O pasiune poate fi transformată într-o afacere destul de ușor, dacă dezvolți o etică de muncă puternică. Pentru un make-up artist este important să-și facă relații, să descopere oportunități la timp și să lucreze constant la portofoliu. De aceea trebuie să profiți de posibilitățile de networking, fie că acestea apar în mediul online sau la diferite evenimente. În timpul pandemiei este mai complicat să-ți formezi relații față în față, așa că trebuie să profiți de cele dezvoltate în mediul online.

Portofoliul

Un aspect esențial în cariera oricărui make-up artist îl reprezintă portofoliul. În prezent, cel mai avantajos lucru este că te poți concentra pe rețelele sociale, care te vor ajuta să fii descoperit. De asemenea, clienții pot veni în număr mare din mediul online, dacă îți prezinți cele mai bune proiecte sau ideile pe care vrei să le pui în practică. Platformele precum Instagram sunt perfecte pentru a te face cunoscut, dar asigură-te că lucrezi și la un portofoliu profesionist, cu cele mai bune proiecte ale tale.

Învață să spui nu

Mulți artiști tineri sau la început de drum au tendința să accepte multe oferte, clienți și oportunități, pentru a-și defini brandul și pentru a câștiga experiență. Însă, toate acestea pot duce la senzația de burnout devreme în carieră. Să refuzi clienți sau anumite oferte poate fi un lucru benefic, în special dacă poți face loc pentru oportunități mai bune. Învață să prioritizezi tipul de joburi pe care vrei să le faci, în ce domenii, în funcție de cele în care preferi să te specializezi. În acest fel vei avea și mai mult timp pentru a lucra la un portofoliu impresionant cu clienți importanți, la evenimente de renume.

 

Meseria de make-up artist îți va aduce satisfacții dacă știi să-ți calculezi pașii, în special la început de drum. Startul poate fi anevoios, cu multă muncă și oboseală, dar la scurt timp vei putea observa beneficiile jobului făcut din pură pasiune.

 

Sursa foto: pexels.com

 

×