x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Cum să fii un freelancer productiv – cum îți construiești o strategie de succes pe termen lung

Cum să fii un freelancer productiv – cum îți construiești o strategie de succes pe termen lung

14 Dec 2020   •   15:56
Cum să fii un freelancer productiv – cum îți construiești o strategie de succes pe termen lung

Dacă ai ales să fii freelancer, știi că te poți bucura de un program flexibil, autonomie în rezolvarea proiectelor în care te implici, îți alegi singuri partenerii de lucru și ai libertatea de a munci de oriunde dorești. Dincolo de toate aceste avantaje, există însă și o mulțime de provocări pe care este bine să știi să le gestionezi, iar una dintre ele este menținerea productivității pe termen lung.

 

În cele ce urmează, te invităm să descoperi câteva metode eficiente de a-ți construi o strategie de succes, astfel încât clienții tăi să fie mereu mulțumiți de ceea ce le oferi, iar tu să-ți poți asigura stabilitatea financiară, indiferent de vremuri.

 

Fii pregătit pentru orice situație neprevăzută

Unul dintre cele mai importante aspecte atunci când lucrezi ca freelancer este că veniturile tale lunare pot să nu fie constante, pentru că ele depind de proiectele în care reușești să te implici și pe care le și poți duce la bun sfârșit. Nesiguranța aceasta poate fi un factor important de stres, care îți afectează, fără să vrei, productivitatea, mai ales dacă ea persistă în timp. Prin urmare, este lesne de înțeles de ce este important să fii pregătit pentru orice situație neprevăzută, cu impact major asupra bugetului tău și al familiei tale.

 

Din această perspectivă și mai ales atunci când jobul tău presupune deplasări cu mașina dintr-o localitate în alta ori multe ore petrecute în traficul aglomerat din oraș, un accident rutier produs din vina ta se poate întâmpla oricând. Iată de ce este esențial să recurgi la recomandările unui consultant în domeniu și să alegi împreună cu acesta oferta RCA care răspunde cel mai bine nevoilor tale. Astfel, poți încheia online o astfel de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii pe care le poți aduce altor conducători de vehicule, prin accident, cu valabilitate de la o lună la 12 luni, ținând cont de resursele financiare pe care le ai. Totodată, poți alege decontarea directă, astfel încât cel prejudiciat să poată deschide și administra dosarul de daună prin propriul asigurator RCA, în cazul în care accidentul se produce în țară și vehiculele sunt înmatriculate în România.

Ai grijă de sănătatea ta

Atunci când veniturile tale depind exclusiv de calitatea muncii tale, sănătatea ar trebui să fie una dintre prioritățile tale. Și din acest punct de vedere, pot să apară situații neprevăzute care necesită intervenții de urgență ori tratamente de durată, dar nu uita ca asigurările de viață și cele de sănătate, mai cu seamă dacă au și o componentă de investiție, constituie forme de protecție financiară atât pentru tine, cât și pentru familia ta. Dincolo de astfel de cazuri, paza bună trece primejdia rea, prin urmare este întotdeauna mai eficient să previi o afecțiune decât să o tratezi. Așadar, mergi la controale regulate la medic, ai grijă să fii cu analizele uzuale la zi și nu neglija nici cel mai mic semn pe care organismul ți-l dă că ceva nu este în regulă.

 

Apoi, nu uita să faci mișcare, de preferat în aer liber, cel puțin 30 de minute în fiecare zi, și să adopți o dietă echilibrată, dar potrivită pentru tine. O recomandare a unui nutriționist sau medic specialist te poate ajuta să găsești formula adecvată. Totodată, hidratează-te corespunzător și odihnește-te cel puțin șapte ore în fiecare noapte.

Organizează-ți eficient munca

O strategie pe termen lung în ceea ce privește productivitatea ca freelancer nu poate exclude un factor puternic ce influențează direct eficiența muncii tale: organizarea. Una dintre regulile de aur este să prioritizezi task-urile pe care le ai de făcut zilnic, acordând importanță în primul rând acelor lucruri care contează cu adevărat sau care sunt mai dificile. În felul acesta, reușești nu doar să rezolvi tot ce ți-ai propus, dar și să respecți deadline-urile promise clienților.

 

Mai mult decât atât, dacă te organizezi corect, vei putea face și pauze de masă sau pentru a te relaxa. Reține că studiile psihologice au demonstrat, de-a lungul timpului, că acestea joacă un rol important în prevenirea stării de epuizare, menținerea unui echilibru emoțional, recăpătarea motivației, mai ales pentru obiectivele fixate pe termen lung, stimularea creativității și a productivității.

Perfecționează-te continuu

Cum nu știi niciodată cum evoluează piața muncii și nici contextul economic, este bine să ai întotdeauna un plan B în ceea ce privește pregătirea ta profesională. Participă la cursuri de perfecționare ori de reconversie, înscrie-te la programele online pe care le consideri folositoare pentru tine, îmbunătățește-ți constant cunoștințele și abilitățile. Nu rata nicio conferință importantă sau vreo carte din care poți învăța ceva util. Gândește-te că depinde de tine să-ți construiești o carte de vizită solidă, care să te recomande unor parteneri de lucru de încredere și pe care să-i poți alege tu.

 

Atunci când ești freelancer, ai mulțime de avantaje, de la programul flexibil la faptul că poți lucra de oriunde îți dorești. Munca pe cont propriu vine însă la pachet și cu o serie de provocări, dintre care menținerea productivității pe termen lung este una dintre cele mai importante. Aplicând însă metode eficiente, cum sunt și cele de mai sus, le poți face față cu succes, chiar și atunci când apar situații neprevăzute care îți schimbă complet planurile inițiale.

 

Sursă foto: Shutterstock

 

×