x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Cum se monteaza aparatorile de patut pentru bebe, pentru siguranta maxima?

Cum se monteaza aparatorile de patut pentru bebe, pentru siguranta maxima?

09 Aug 2021   •   19:04
Cum se monteaza aparatorile de patut pentru bebe, pentru siguranta maxima?

Cand spun "aparatori patut", multi parinti se gandesc ca ar fi doar un alt tip de accesorii greu de montat, chiar si cu schita in fata. "Cum se curata?", "cum se intretin?", "cat timp rezista?" sunt alte intrebari uzuale in randul celor care au acasa unul sau mai multi nazdravani.

 

Daca si tu faci parte din aceasta categorie si te streseaza gandul ca iar ai sa dai banii degeaba, poate ar fi timpul sa iti schimbi parerea. Afla cat te usor se intretin si se monteaza aceste accesorii si cata siguranta vor oferi copilului tau, astfel incat acesta sa se dezvolte intr-un mediu optim, fara riscuri de accidentare.  

 

Renunta la improvizatiile din plapumi, perne sau saltele asezate in fel si chip. Ai acum posibilitatea sa folosesti niste produse moderne, de calitate, proiectate special pentru siguranta celor mici. Aparatorile special create sunt o adevarata usurare pentru majoritatea parintilor care au copii buclucasi.

 

Stii deja ca micutilor le place joaca si nu stau intr-un singur loc. Nevoia acestora de a explora si de a-si consuma energia in cele mai haioase moduri trebuie incurajata. De aceea, ia-ti de o grija si transforma patutul intr-un tarc de joaca sau intr-un spatiu linistit de odihna, prin montarea unor aparatori patut flexibile cu spuma cu memorie.

 

Cu ajutorul aparatorilor laterale te asiguri ca cel mic nu cade din pat, acesta putand fi protejat pe toate laturile. Ai de ales intre 2 dimensiuni disponibile in 3 culori diferite, astfel incat sa iei cea mai potrivita protectie. Este recomandata folosirea mai multor aparatori, atunci cand doresti protectia pe toate laturile patului.

 

Unul dintre avantajele acestor accesorii este multifunctionalitatea. Astfel, le poti indoi in functie de nevoile tale, in forma de U, I, L, O, arcurile de torsiune mentinand forma. Instalarea este foarte simpla si rapida.

 

Poti cumpara aparatori de patut realizate din materiale de calitate, spuma cu memorie si arcuri de torsiune, fara a te gandi la pericolul alunecarii din pat, acestea fiind sprijinite de cadre metalice si fixate cu o chinga de siguranta.

 

Aparatorile laterale cu bumper flexibil se potrivesc la majoritatea tipurilor de saltea cu inaltimea cuprinsa intre 5 si 25 de cm. Sunt sigure si stabile si nu lasa spatii periculoase intre saltea si bumper. 

 

Cele doua cadre metalice, care insotesc fiecare bumper, se fixeaza sub saltea pentru a impiedica deplasarea acestuia in afara patului si pentru a-l sustine la exterior. Cadrele metalice intra in doua buzunare amplasate in exteriorul bumperului si asigura fixarea acestuia de pat. Chinga cu catarama metalica permite securizarea suplimentara, prin prindere pe sub saltea, de latura opusa a cadrului patului.

 

Bumperul este potrivit pentru copii cu varsta de sub 3 ani si greutate de sub 15 kg. Acest tip de aparatori de patut asigura protectia copiilor cand sunt in pat, fara a fi la fel de restrictive ca niste bariere si reprezinta o varianta mai putin invaziva de protectie.

 

Daca stai mereu cu frica ca micutul tau poate cadea din pat sau se poate lovi de marginile acestuia, atunci cea mai buna solutie ar fi sa montezi niste aparatori de patut. Copilul va fi in siguranta din acest punct de vedere, se va juca in voie, iar tu iti vei putea desfasura treburile zilnice linistit.   

×