Detecţia scăpărilor de gaz

Gazele combustibile utilizate cel mai frecvent în locuinţele din România sunt metanul şi GPL. Metanul este cunoscut sub denumirea de gaz natural sau gaz de reţea. Aragazurile, centralele termice, convectoarele sunt doar câteva din aparatele care folosesc gazul metan. Funcţionarea defectuoasă a acestora sau neglijenţa în preajma lor pot cauza scăpări şi acumulări de gaz periculoase. Companiile care distribuie gazul adaugă cantităţi mici de substanţă odorizantă în metan deoarece în stare pură metanul este inodor. Cu toate acestea, există situaţii în care nu sesizăm emisia de gaze necontrolată. Deşi efectele nu sunt deosebit de grave în cazul expunerii la concentraţii mici ale metanului, atunci când acumulările de gaz sunt mari apar simptome de ameţeală, oboseală, greaţa dureri de cap, respiraţie neregulată şi, în final asfixie.

Gazul Petrolier Lichefiat (GPL) este un amestec de propan şi butan transformat în lichid la anumite temperaturi şi presiuni. Poate fi îmbuteliat, depozitat şi utilizat, este incolor şi inodor. Vaporii de GPL sunt mai grei decat aerul. În butelii este folosit în locul gazului metan în locurile în care acesta nu este disponibil. Este utilizat, de asemenea, ca alternativă de combustibil pentru autovehicule.

DETECŢIA FUMULUI
Un sistem de detecţie şi alarmare în caz de incendiu, corect montat şi întreţinut, constituie cel mai important aliat în lupta contra incendiilor. Elementul sensibil al acestui dispozitiv este un ansamblu format dintr-o celulă fotoelectrică şi o sursă de lumină. Atunci când, în spaţiul dintre acestea, apar particule de fum, cantitatea de lumină ajunsă pe fotocelula este diminuată. În acest moment, alarma este activată. De obicei alarmele de fum se plasează la fiecare nivel, inclusiv la subsol şi în fiecare dormitor, în punctele cele mai înalte: pe tavan sau, pe pereţi. În cazul montării pe tavan, detectorul trebuie plasat cât mai departe de pereţi. În cazul montării pe perete, detectorul trebuie plasat la distanţă de tavan dar nu la mai mult de 30 cm. Montajul se va realiza la distanţă de aparate de aer condiţionat, încălzitoare, ferestre, colţuri, intrare în baie sau bucătarie.

O metodă eficientă de atenţionare în cazul în care apare o scurgere de gaze explozive este utilizarea unui detector de metan sau a unui detector de GPL.
Acesta este declanşat atunci când concentraţia de gaz în atmosfera este 15-25 din valoarea limitei inferioare de explozie. Dispozitivul atenţionează luminos şi acustic. Principiul de funcţionare se bazează pe schimbarea conductivităţii unui semiconductor, cel mai adesea oxid de staniu, atunci când acesta este expus într-o atmosferă cu gaz exploziv.

Detectorul de gaz metan se montează la cca. 30 cm sub plafon datorită faptului că densitatea gazului este mai mică decât cea a aerului, iar cel de GPL se montează la cca. 30 cm deasupra podelei, în acest caz densitatea gazului fiind mai mare decât a aerului.

PRECAUŢII
În caz de alarmare stingeţi orice foc deschis (ţigări, flacără de veghe etc.), deschideţi uşile şi ferestrele, nu acţionaţi nici un întreupător electric şi închideţi robinetul central de gaz după care părăsiţi încăperea.
Când vorbim despre securitate trebuie să luăm în considerare nu numai protecţia împotriva efracţiei, ci şi anumite precauţii pentru cazurile de incendiu. Anumitor bunuri şi documente de valoare trebuie să le asigurăm integritatea în cazul unui incendiu. Achiziţionarea unui seif rezistent la foc asigură protecţie atât împotriva efracţiei, cât şi ignifugă. O cutie metalică pentru urgenţe este necesară pentru păstrarea cheilor speciale ale ieşirilor de incendiu. Alături de o uşă ignifugată montaţi un şild de protecţie corespunzător.

SEIF REZISTENT LA FOC
„Rezistenţag la foc se referă de fapt la perioda de timp în care seif-ul poate proteja la temperaturi foarte înalte valorile şi documentele păstrate în interior. În construcţia acestuia se folosesc materiale izolatoare, ignifuge, majoritatea acestora având o peliculă izolatoare de spumă sau gel care transformă umezeala din interiorul în abur, când sunt expuse la căldură. Sunt cotate în funcţie de perioada în care pot menţine temperatura interioară scăzută, majoritatea cedând între 30 minute şi două ore.

CLASELE DE INCENDII:
a. materiale solide (lemn, hârtie, textile, paie, cauciuc etc.)
b. materiale lichide (petrol, benzină, ulei, vopsea, alcool, etc.)
c. gaze (metan, propan, hidrogen, acetilena, etc.)
d. metale (aluminiu, sodiu, magneziu, potasiu, etc.)
e. instalaţii electrice (motoare, întrerupătoare, transformatoare, etc.)

CATEGORII DE STINGĂTOARE
Stingătoarele cu pulbere sunt cele mai utilizate, acestea acoperind clasele de incendii a, b, c şi e. Sunt presurizate permanent, agentul propulsor fiind azotul, gaz ecologic stabil la variaţii de temperatură. Stingătorul presurizat cu spumă aeromecanică este utilizat cu mare eficienţă pentru stingerea începutului de incendiu tip a şi b. Este presurizat permanent, agentul propulsor fiind azotul. Utilizat la stingerea incendiilor din clasele b, c şi e este stingătorul cu dioxid de carbon. Are o dublă acţiune asupra focarului: înlocuirea oxigenului atmosferic ce întreţine arderea şi răcirea focarului prin evacuarea agentului de stingere sub formă de zăpadă carbonică.