Iarna vine şi anul acesta

Previziunile meteorologice pentru iarna aceasta sunt, să le zicem, generoase. Specialiştii spun că va fi un sezon cu multă zăpadă, cu temperaturi mai scăzute decăt media normală pentru această perioadă.

Previziunile meteorologice pentru iarna aceasta sunt, să le zicem, generoase. Specialiştii spun că va fi un sezon cu multă zăpadă, cu temperaturi mai scăzute decăt media normală pentru această perioadă. Rezolvarea problemelor legate de desfăşurarea normală a vieţii in momentele mai dificile ale anotimpului rece (căderi masive de zăpadă in perioade scurte de timp, viscole, coborărea temperaturilor mult sub zero grade) revine, in marile oraşe, municipalităţii. Primăriile şi prefecturile au (sau, mă rog, ar trebui să aibă...) la dispoziţie utilajele şi forţa de muncă necesare deblocării străzilor, pot interveni in cazurile de urgenţă, controlează (sau, mă rog, ar trebui să controleze...) principalii furnizori de utilităţi (energie electrică, agent termic, apă potabilă etc.). Conform unei reguli care se aplică peste tot in lume, in zonele in care evenimentele capătă trăsături de calamitate meteorologică se formează comandamente de criză ad-hoc, se avertizează sau chiar se alerteză populaţia, se decretează starea de necesitate. Cei care sunt aleşi ori numiţi să vegheze la buna desfăşurare a vieţii sociale au obligaţii sau responabilităţi bine stabilite prin lege şi, in general, se descurcă onorabil in lupta cu vicisitudinile vremii.

Rolul cetăţeanului

Vom mai rămăne puţin in mediul urban pentru a analiza felul in care este interpretat rolul cetăţeanului de rănd, al orăşanului obişnuit să i se ofere siguranţa şi protecţia justificate de taxele şi impozitele pe care le plăteşte in fiecare an, sub diferite forme, către municipalitate. Sociologii au constatat că, in ultimele decenii, reacţia cetăţenească, individuală sau colectivă, este din ce in ce mai palidă, mai inconsistentă. Orăşeanul a devenit placid şi nepăsător, a renunţat aproape complet la orice fel de iniţiativă şi acţiune concretă, a uitat sensul cuvintelor "solidaritate" sau "voluntariat". Pentru acest tip de atitudine există explicaţii, dar, cel puţin pănă acum, nu s-au găsit metode şi părghii de contracarare. La capitolul explicaţii pe primul loc se situează propagarea rapidă a fenomenului de alienare, individul simţindu-se mai singur, mai lipsit de sprijin, mai egoist chiar impotriva propriilor principii. O cauză importantă este migraţia spectaculoasă a forţei de muncă, marile comunităţi citadine (in mod particular Bucureştiul) atrăgănd grupuri semnificative de provinciali care, in mod firesc, nu se simt cu nimic obligaţi faţă de oraşul de adopţie şi refuză in mod deliberat să se implice in orice fel de acţiuni in folosul cetăţii. In sfărşit, o categorie la fel de consistentă de locuitori ajunşi la vărsta a treia nu mai au nici puterea fizică şi nici motivaţiile psihologice necesare unei intervenţii directe şi reale in problemele străzii. Nici orăşenii aflaţi in floarea vărstei nu mai răspund unor comenzi sau impulsuri sociale, ei fiind acaparaţi de un nou tip de mentalitate, avănd probleme de viaţă specifice vărstei (organizarea unei familii, găsirea unui loc convenabil de muncă, consumarea intensă şi maximală a timpului liber).

Omul de la ţară

In mediul rural, la ţară, in comunele, satele şi cătunele noastre lucrurile par să stea un pic mai bine. Principalul motiv al acestei situaţii mai apropiate de normalitate pare a fi calitatea factorului uman. Indiferent de vărstă şi de stare socială, populaţia din acest mediu pare să fi păstrat o sumă de tradiţii privind comportamentul individual şi colectiv in situaţii-limită. Ţăranul işi face ordine in propria bătătură, dar iese şi la stradă (in uliţă, in drum) pentru ca, impreună cu vecinii, să se asigure că oamenii, vitele sau orice tip de vehicul poate circula in bună regulă. Intervenţia autorităţii locale nu este nici solicitată, nici aşteptată cu măinile in săn. Interesant de constatat că aproape nici unul din participanţii la acest tip de activităţi obşteşti nu resimt intervenţia lor ca pe o corvoadă, ca pe o muncă impusă ori umilitoare. Acţiunea lor se inscrie mai degrabă in linia necesităţilor asumate şi, nu de puţine ori, se desfăşoară sub imperiul unei bucurii reţinute, oferind satisfacţia lucrului făcut bine şi la timp.

Mobilizare şi penalizări

In statele cu exerciţiu democratic mai indelungat şi mai consistent decăt al nostru cetăţeanul de rănd, care este in acelaşi timp susţinătorul, dar şi beneficiarul organizării sociale, inţelege să respecte deciziile autorităţilor, să răspundă prompt şi fără ezitare oricăror solicitări venite din partea acestora. O libertate strămb inţeleasă conduce la disoluţia acţiunii colective in sprijinul societăţii sau, in nefericitele cazuri extreme, la o conduită contrară solicitărilor oficiale, conduită păguboasă ori imbrăcănd adesea forme ce ţin de incidenţa Codului penal. Administraţiile locale ar trebui, poate, să organizeze campanii mobilizatoare mai consistente, mai bine mediatizate şi popularizate. Fără să depăşească limita strictei legalităţi şi numai acolo unde aceasta se impune cu necesitate, ele au la dispoziţie forme coercitive de convingere sau pedepsire a cetăţeanului, de la emiterea unor norme obligatorii de conduită in situaţii delicate sau extreme, pănă la aplicarea unor restricţii, impuneri sau amenzi dozate in funcţie de gravitatea condiţiilor sau a faptelor. Aceste măsuri pot fi aplicate fie individual (spre exemplu şoferilor care nu respectă reglementările privind orele de trafic, tonajul sau traseele prestabilite), fie colectiv (asociaţiilor de proprietari, instituţiilor, agenţilor comerciali). Oficialităţile şi funcţionarii publici trebuie să se manifeste cu fermitate şi, in acelaşi timp, să acţioneze cu obiectivitate, imparţialitate şi egală măsură in toate cazurile in care au competenţă legală. Vom apela din nou la exemplul ţărilor mai avansate, unde un rol determinant il au şi diversele forme de manifestare ale societăţii civile. Organismele şi organizaţiile ce se inscriu in această sferă se implică direct şi nemijlocit, sfera lor de acţiune fiind cuprinzătoare, incepănd cu iniţiative de educare şi explicitare adresate publicului larg şi terminănd cu intervenţia directă, nemijlocită.