Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Este aproape de neînţeles cum tradiţia construcţiilor de case ţărăneşti este uitată. Mai corect ar fi să spunem că este chiar ignorată şi, de multe ori, batjocorită. Casele ţărăneşti expuse în muzee precum cel al Satului din Bucureşti, sau din altele similare existente în judeţele ţării, atrag mai degrabă turiştii străini decât vizitatorii români.
Tradiţia este transmisă mai departe
Este aproape de neînţeles cum tradiţia construcţiilor de case ţărăneşti este uitată. Mai corect ar fi să spunem că este chiar ignorată şi, de multe ori, batjocorită. Casele ţărăneşti expuse în muzee precum cel al Satului din Bucureşti, sau din altele similare existente în judeţele ţării, atrag mai degrabă turiştii străini decât vizitatorii români. Pentru că pentru mulţi dintre români astfel de case par banale şi lipsite de spectaculozitate. Este mai interesant să ai şi la ţară o vilă cu etaje şi cu balcoane ale căror balustrade să fie pironite pe baluştrii din marmură sau din praf de piatră, realizaţi la strung. Pentru mulţi români casele vechi, tradiţionale sunt doar nişte dărăpănături în care au trăit nişte ţărani. Nu e nimic atractiv în asta, mai ales pentru oamenii care provin tot din mediul rural.
De ce ar fi important să ştie de ce aceste case sunt ingenioase sau speciale, când ei de o viaţă au visat să se mute la bloc, unde curge apă caldă la robinet? De ce ar încerca să păstreze tradiţia preluând nişte elemente definitorii ale arhitecturii populare, când BCA-ul, betonul şi geamurile termopan pot oferi confortul de la oraş? De ce şi-ar învăţa copiii să sculpteze în lemn, să facă acoperişuri din stuf, să coasă sau să ţeasă, respectând tradiţia, când pot oricând să devină navetişti, ca să facă pe paznicii de noapte la oraş? Ne întrebăm toate astea mai ales când în ţări occidentale descoperim acum, tot mai mulţi dintre noi, cu ce îndârjire şi mândrie flamanzii restaurează şi construiesc case din piatră, cum englezii nu renunţă nici în ruptul capului la cărămizi şi se chinuiesc prin satele lor să refacă acoperişuri din stuf pe care ajung să-l importe chiar şi din China, cum austriecii construiesc tot din lemn cabane, case, pensiuni şi hoteluri şi cum piatra şi ceramica rămân, în ciuda alternativelor mai ieftine, finisajele caracteristice ale construcţiilor mediteraneene. La noi parcă totul se vrea şters cu buretele, se vrea parcă uitat. Şi ne minunăm de noile monstruozităţi care nu au nici o legătură cu tradiţia, cu bunul simţ, cu proporţiile şi cu materialele naturale. Lemnul aproape că a dispărut din arhitectura contemporană, iar încrustaţiile ornamentale, culorile cuminţi sau albul imaculat al caselor de odinioară sunt înlocuite de ceva cu adevărat strident şi de prost gust.
Poate că o vizită la o casă-muzeu ce vorbeşte despre un om faimos, fie el şi ţăran, cum e Badea Cârţan, mai reuşeşte să sensibilizeze spitirul patriotic şi să mai nască întrebări de genul: ce înseamnă de fapt să fii român?
Citește pe Antena3.ro
Un muzeu viu
Chiar dacă se numeşte muzeu şi se presupune că ar fi doar un spaţiu expoziţional, complexul de la Cârţişoara, din judeţul Sibiu, dedicat memoriei lui Badea Cârţan este un loc viu, unde tradiţiile meşteşugurilor ţărăneşti sunt transmise mai departe. Un loc unde, sub îndrumarea administratoarei muzeului, fetele din localitate sunt învăţate să ţeasă la război frumoase piese textile cu motive vechi, specifice ţării Făgăraşului. Iar atunci când au nevoie de inspiraţie, este suficient să arunce un ochi în casa lui Badea Cârţan, unde interiorul păstrează vie amintirea unui decor de casă ţărănească autentică de la jumătatea secolului al XIX-lea, plin de pleduri, ştergare, feţe de perne, de masă – toate realizate manual.
Primăria din localitate alocă mici fonduri pentru plata ţesătoarelor, tocmai în ideea de a stimula transmiterea tradiţiei. Cu toate astea, acest complex muzeal ar avea mare nevoie de fonduri pentru a fi restaurat şi conservat, aşa că donaţiile ar fi foarte bine primite, ca să nu spunem necesare.
Simplitatea liniilor
Casele ţărăneşti de la noi sunt considerate a fi ingenioase, pentru că în suprafeţe mici sunt condesate tot ceea ce era necesar activităţilor dintr-o locuinţă. În doar câteva camere, de multe ori doar două, se desfăşurau ritualurile zilnice. În plus, proporţiile elementelor caselor sunt adaptate în funcţie de zona climaterică. Spre exemplu, la casele din zonele montane, ferestrele erau mici, pentru a fi împiedicată pierderea căldurii. Acoperişurile din materiale lemnoase uşoare, cu pante mari de înclinare, erau adoptate în regiunile unde iarna cădea multă zăpadă, pentru a nu îngreuna structura casei şi a nu permite staţionarea zăpezii pe casă.
Multe astfel de trucuri tradiţionale se regăsesc şi în construcţia casei lui Badea Cârţan. Arhitectura acesteia vorbeşte despre simplitate, iar interiorul despre confort rudimentar şi nevoia de frumos. În ciuda ferestrelor mici, a plafonului jos (pentru a fi conservată la interior cât mai multă căldură pe timpul iernii, iar vara să fie răcoare), a pardoselii din ţărână bătătorită, nu lipsesc accentele frumoase. Astfel, obiectele din lemn şi mobilierul prezintă încrustaţii ornamentale, iar piesele din ceramică sunt pictate. Pereţii sunt decoraţi cu icoane, farfurii şi ştergare. Totul este dispus şi organizat după criterii simple, dar clare. Există nişte reguli ale simetriei respectate de fiecare familie ţărănească ce se respecta, începând cu orientarea casei către Est. De acolo şi dispoziţia ferestrelor, iar la interior a icoanei principale, a paturilor, a mesei etc. Acest lucru se poate observa şi în casa-muzeu de la Cârţişoara. Este un micro-univers în care a crescut şi a trăit Badea Cârţan, cunoscut acum ca ciobanul cărturar care a mers pe jos până la Roma.
La începutul lunii ianuarie, conform Rompres, la Muzeul Badea Cârţan a fost lansată ultima monografie dedicată celui mai celebru om din Cârţişoara. Monografia “Badea Cârţan. Un cioban de excepţie” este semnată de Ioan Giurgiu, care a donat mai multe exemplare muzeului şi şcolii din localitate. Autorul a declarat că vrea să înfiinţeze un site dedicat exclusiv lui Gheroghe Cârţan, cel mai probabil cu adresa www.badeacartan.ro, pentru ca tinerii să afle despre istoria vieţii ciobanului autodidact.
Dacă doriţi să vizitaţi muzeul din Cârţişoara (aflat la 53 de km de Sibiu şi 18 km de oraşul Victoria, din jud. Braşov) sau să donaţi bani pentru extinderea lui, puteţi suna la telefonul primăriei, 0269.52.16.20, 0269.52.15.05
Inspiraţie din natură
Materialele din care este construită casa lui Badea Cârţan pot fi considerate în termenii de astăzi ca fiind ecologice. Ele nu dăunează mediului, ci chiar fac parte integrantă din acesta, dar asta înseamnă că şi gradul lor de perisabilitate este mai ridicat. De aceea, cu atât mai importantă este conservarea lor şi implicit a construcţiei, operaţiuni care cer îndemânare, dar şi bani. Merită păstrată o astfel de casă, nu numai pentru că ea vorbeşte despre un cioban renumit, ci mai ales pentru că ea ne arată cum trăiau ţăranii din Cârţişoara la jumătatea secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. E bine să ne întoarcem în trecut ca să putem aprecia la ce grad de confort şi arhitectură am ajuns (nu spun neapărat că acestea ar fi bune sau rele), dar şi pentru ca ceea ce este autentic, tradiţional să nu fie uitat. Mai degrabă, ca punct de pornire, ne-am putea orienta către arhitectura ţărănească, măcar pentru pensiuni sau case de vacanţă, dacă nu pentru locuinţele individuale de la oraş.
Minunate icoane
Puţine icoane realizate de artişti populari au fost semnate, multe dintre ele fiind copii după icoane celebre din biserici sau mănăstiri. Matei Ţîmforea din Cîrţişoara a fost însă unul dintre acei iconografi care nu numai că şi-au semnat lucrările, dar care a găsit o cale de exprimare artistică originală, recunoscută acum după stilul propriu atât ca tehnică, cât şi ca tematică. Multe dintre iconale sale sunt expuse la Muzeul Badea Cârţan. Este foarte special în lucrările sale faptul că a inserat în tematica lor elemente din viaţa de zi cu zi, specifice locurilor natale. Astfel, în icoanele sale apar, în plan secundar, personaje în porturi populare locale, femei care torc, case şi mori de apă cu arhitectură specifică ţării Făgăraşului etc. Tot în muzeu veţi vedea expuse şi o serie de cruci din lemn, pictate de acelaşi artist.
Despre Badea Cârţan
Conform site-ului sibiul.ro, Gheorghe Cârţan (1849-1911), din Cârţişoara, “reprezintă un vibrant simbol al conştiinţei naţionale româneşti, însetat de cunoaştere, nu numai că îşi procura cărţi din România, dar le şi răspândea cu dărnicie prin satele din sudul Transilvaniei. În 1877 îşi pune turma de oi la dispoziţia armatei române şi participă voluntar la războiul de independenţă. Călătoreşte pe jos până la Roma, pentru a vedea cu propriii săi ochi Columna lui Traian şi celelalte mărturii ale vechimii şi latinităţii poporului român, în 1895 îi vizitează în închisoarea din Vacz pe memorandiştii condamnaţi în procesul de la Cluj”.
