Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Printre cele mai cunoscute reşedinţe nobiliare din jurul Bucureştiului se numără şi Palatul Ştirbey de la Buftea, alături de conacul Ghica de la Căciulaţi, conacul Hereşti sau palatul de la Mogoşoaia
Printre cele mai cunoscute reşedinţe nobiliare din jurul Bucureştiului se numără şi Palatul Ştirbey de la Buftea, alături de conacul Ghica de la Căciulaţi, conacul Hereşti sau palatul de la Mogoşoaia. Importanţa familiei Ştirbey şi rolul pe care aceasta l-a avut în cadrul societăţii româneşti moderne au atras la Buftea de-a lungul timpului multe personalităţi ale vieţii politice şi culturale.
În 1831, marele vornic Ştirbey avea în proprietate doar partea situată pe malul stîng al rîului Colentina, însă, în urma schimbului de moşii cu Mănăstirea Radu Vodă, de la 13 martie 1845, primeşte moşiile Flămînzeni şi Buftea. Prin urmare, a adăugat proprietăţii sale o mare suprafaţă de teren situată pe malul drept al Colentinei, pe care a lăsat-o moştenire fiului său adoptiv, Barbu Ştirbey (1811-1869), domnitor al Ţării Româneşti. Dintre cei nouă copii ai domnitorului Barbu Ştirbey, Alexandru (1837-1895) a fost cel care a moştenit domeniul de la Buftea, pe care l-a transformat într-o modernă proprietate.
Moşia avea o fabrică de conserve şi una de vată, o moară cu abur, două hanuri: unul amenajat într-o fostă cazarmă şi “hanul de la Urlătoare”, pe actuala şosea naţională Bucureşti – Piteşti, iar pe malul celălalt se aflau clădirile administraţiei moşiei, locuinţa administratorului, un spital, o farmacie, o brutărie, locuinţe, magazii, grajduri şi alte clădiri agricole. După moartea lui Alexandru Ştirbey, fiul acestuia, Barbu Al. Ştirbey, a dat o nouă strălucire întregii proprietăţi, transformînd moşia într-una din marile ferme model ale ţării. A creat o pepinieră de viţă americană, o lăptărie şi a introdus, printre primii, cultura bumbacului şi a orezului.
Palatul
Barbu Ştirbey a construit reşedinţa familiei pe Calea Victoriei în 1835, după proiectul lui Michel Sanjouand, şi se presupune că a ridicat şi conacul de la Buftea, întrucît se ştie că a ctitorit în 1850 Biserica Adormirea Maicii Domnului din apropiere. Singura informaţie cunoscută pînă în prezent privind construirea sa se află pe faţada de vest, unde este înscris anul 1864, iar deasupra literele A B S, iniţialele lui Alexandru B. Ştirbey. Nu este cunoscut numele arhitectului după proiectul căruia a fost realizată această reşedinţă.
Reşedinţa familiei Ştirbey are faţada principală orientată spre accesul în parc. Intrarea principală în clădire se află pe faţada de est. În comparaţie cu alte reşedinţe similare ale epocii, este absentă ieşirea directă din marele salon. Accesul pe o mică terasă se făcea lateral, ieşirea fiind protejată de o copertină cu stîlpi de lemn.
Citește pe Antena3.ro
Influenţe gotice
Faţadele sînt marcate prin mici decroşuri accentuate, pe latura de est, de intrarea cu un ancadrament de piatră, continuat cu un bovindou, a cărui parte superioară devine balcon al unei camere la etajul II. Latura de vest prezintă un alt bovindou ce porneşte direct de la nivelul solului şi care pune în evidenţă această simetrie a clădirii. Singurele elemente decorative de influenţă gotică ale exteriorului sînt cele două decroşuri realizate din piatră de talie. Pe întreaga înălţime a faţadelor de nord şi de sud, mici decroşuri din tencuială pun în evidenţă al doilea ax ordonator al compoziţiei arhitecturale.
În prima etapă a clădirii originale, simetria planului nu este riguroasă. Acesta se dezvoltă pe patru niveluri – subsol, parter şi două etaje. În fotografiile vechi ale Palatului, decroşurile sînt accentuate prin acoperişul supraînălţat, ce adăposteşte al doilea nivel, încă parţial, al clădirii. Părţile laterale, acoperite la o înălţime mai mică, corespund doar primului nivel şi podului de deasupra.
Intrarea principală se află pe latura de est. Toate golurile, inclusiv cele ale uşilor, se termină cu o formă rotunjită. Dispunerea lor respectă simetria generală a compoziţiei arhitecturale, fiind grupate cîte două pe partea centrală a faţadei sud şi izolate pe părţile laterale. Pe faţadele de est şi de vest, golurile ferestrelor sînt dispuse simetric, iar pe faţada de nord, scara de onoare este pusă în evidenţă prin dimensiunea mare a suprafeţelor vitrate. Deşi identice, ferestrele sînt diferenţiate prin ancadramente: un profil simplu la parter, iar la primul etaj toate ferestrele sînt accentuate printr-o profilatură în arc de cerc. Ferestrele camerelor de la etajul II sînt diferite, fiind subîmpărţite în trei cercevele, terminate cu arc în plin cintru. Întrucît are ferestre, subsolul este bine iluminat şi ventilat.
Registrul superior al clădirii este marcat de elemente decorative. La streaşina acoperişului, ritmată de elemente verticale de lemn, se adaugă forma particulară a coşurilor de fum.
O fotografie din 1920 arată cum ultimul nivel al clădirii a fost completat cu noi spaţii de locuit. Noua volumetrie a clădirii nu a condus la modificarea decoraţiei exterioare, cu excepţia dispariţiei elementelor de lemn care ritmau streaşina. O dată cu aceste modificări datorate cu siguranţă unei modernizări a confortului interior, dar şi, probabil, creşterii numărului membrilor familiei şi a oaspeţilor – a apărut şi bovindoul de la etajul II, alăturat traveei cu intrarea principală, ca şi acela de pe faţada de nord.
După naţionalizare
Între 1958-1959 au avut loc lucrări de reparaţii, refaceri şi
restaurări ale diferitelor elemente ale faţadelor şi ale interioarelor
Palatului, realizate după proiectul arhitecţilor Robert Voll şi Agripa Popescu.
La exterior s-au refăcut acoperirea cu tablă, tencuielile tuturor faţadelor, au
fost completate profilaturile din cărămidă aparentă şi piatră, iar structura de
zidărie portantă a fost consolidată. Valoarea ansamblului Ştirbey de la Buftea
este recunoscută încă din 1957. În lista monumentelor istorice din 2004, fosta
proprietate Ştirbey figurează ca monument grupa A, de importanţă naţională, şi
ocupă cinci poziţii. În prezent este închis publicului.
