“Palatul veneţian eşuat” pe Strada Temişana numărul 4

Parcul Luigi Cazzavillan face parte din zonele bucureştene care se bucură încă, chiar dacă numai parţial, de calităţile urbanistice şi arhitecturale ale perioadei începutului de secol XX. Pe latura de vest a acestui mic parc este o clădire care surprinde prin decoraţia faţadelor sale, pitorescul ei fiind sporit de situarea pe o parcelă de colţ.

Parcul Luigi Cazzavillan face parte din zonele bucureştene care se bucură încă, chiar dacă numai parţial, de calităţile urbanistice şi arhitecturale ale perioadei începutului de secol XX. Pe latura de vest a acestui mic parc este o clădire care surprinde prin decoraţia faţadelor sale, pitorescul ei fiind sporit de situarea pe o parcelă de colţ.

Proprietarii

Profesorul Andrei Pippidi, într-un articol al domniei sale, afirma că acest imobil de la numărul 4 aflat la colţul Străzii Temişana ar fi fost reşedinţa ziaristului Luigi Cazzavillan. Însă, după cum se ştie, acesta a murit în anul 1903, iar autorizaţia de construcţie acordată Ecaterinei M. Vasilov Mihuş datează din 1901, fiind puţin probabil ca Luigi Cazzavillan să fi locuit în acest imobil ca simplu chiriaş doar pentru un an.

În planul urbanistic al Capitalei din 1911, proprietar este trecut G. Braun, iar în Bukarester Tagblatt, publicat în anul 1918, proprietarul întregului imobil – 6 a, 6b, 6c – era Constantin Şerbănescu, acesta fiind probabil cel care a construit şi cel de-al doilea corp al clădirii. În prezent, partea dinspre parc a fost complet abandonată, partea dinspre Strada Temişana fiind încă locuită la parter, în timp ce la etaj proprietarul are stupi de albine.

La arhive

Din planul de aliniere a străzilor Virgiliu şi Temişana, aprobat de Consiliul Municipal la 1 iunie 1912, aflăm că Ecaterina M. Vasilov Mihuş a cumpărat în anul 1899, de la Primărie, un teren cu o suprafaţă de 346 metri pătraţi, fostul proprietar, Iacob Ladios, fusese expropriat pentru alinierea străzii în 1890.

Din dosarul 154/1901, fila 1, păstrat la Arhivele Naţionale direcţia Municipiului Bucureşti, reiese că la registratura generală a fost depusă la 20 aprilie 1901 cererea nr 14290, prin care Ecaterina M. Vasilov Mihuş cerea “alinierea şi cuvenita autorizaţiune pentru construcţia ce voesc a face pe locul cumpărat de la Primărie în Strada Prelungită Căprioarei (actuală Temişana) alături cu numărul 3 conform planului ce voi prezenta”. În planuri nu apare numele arhitectului.

Proiectul iniţial depus pentru autorizaţie a fost modificat în urma cerinţelor funcţionarilor Primăriei, întrucît “înălţimea arătată în planuri nu respecta art. 42 din regulament, care prevedea că pentru o stradă cu o lărgime de 8 – 11 metri, casele trebuiau o înălţime de max. 10 metri”. În subsol, unde erau prevăzute camere de locuit, s-a construit doar o pivniţă şi astfel s-a micşorat înălţimea clădirii.

Monument de arhitectură

Imobilul, protejat prin LMI 2004, categoria B, poziţia 2094 cod B-II-m-B-19768, are două etape de construcţie distincte. Partea dinspre Strada Temişana datează din 1901. Clădirea cu etaj avea 26 de camere, era racordată la reţeaua de apă şi canalizare, subsolul nefiind locuit. Corpul dinspre Intrarea Temişana a fost ridicat după 1911, după cum se observă din planul Sfinţescu.

Profilele, ancadramentele şi reliefurile turnate ale faţadelor l-au determinat pe profesorul Andrei Pippidi să descrie imobilul ca “un palat veneţian eşuat în Bucureşti”. Decoraţia în relief din stuc a faţadelor umple suprafeţele exterioare cu detalii frumos executate şi accentuează ancadramentele treflate, deşi tîmplăria ferestrelor nu are aceeaşi formă.

Clădirea este frumos proporţionată, accentul fiind pus la parter pe bosajele trasate în mortar cu ajutorul şabloanelor şi pe ferestrele mari cu parapeţi decorativi. În interiorul arcului, în axul fiecărei deschideri a parterului se află cîte un mascheron. La etaj, motivul decorativ principal este cel al arcadelor trilobate sprijinite pe o coloană în torsadă, cu capiteluri compozite care marchează toate ferestrele, exceptînd bovindourile. Cel de-al doilea corp, unit printr-un gang cu partea construită în 1901, a preluat decoraţia, în timp ce faţadele curţii interioare sînt lipsite de decoraţii.

Degradări

Clădirea nu poate fi complet integrată într-un stil, întrucît şi-a pierdut parţial din elementele decorative originale. Probabil la cutremurul din 1977 şi-a pierdut acoperişul iniţial, cornişa este vizibilă doar deasupra unuia dintre cele două bovindouri din Strada Temişana. Din stradă, prin geamurile sparte se vede o cămăşuire cu stîlpi de beton şi, în exterior, mai mulţi tiranţi. Prezintă multe fisuri înclinate, care străbat golurile ferestrelor, vegetaţie crescută în zidărie, eflorescenţe saline şi desprinderea parţială a tencuielilor şi a decoraţiilor. Starea de degradare este avansată, fiind grav afectată întreaga structură de rezistenţă.

Deşi pare să fi trecut prin atîtea, oare va trece şi prin această încercare? Calitatea de monument istoric nu poate opri indiferenţa proprietarilor sau timpul; a putut opri pînă acum doar demolarea. Prăbuşirea sau demolarea par a fi însă o certitudine pentru imobilul din Strada Temişana numărul 4.

Parcul Luigi Cazzavillan

Situat între străzile Temişana, intrarea Temişana, Transilvania şi Luigi Cazzavillan, a fost amenajat în anul 1905. În centrul parcului, este o fîntînă decorată cu trei putti şi o coloană ce susţine bustul din bronz al lui Luigi Cazzavillan (1852-1903), realizat de sculptorul Filip Marin (1865-1928). Monumentul reprezintă un reper stilistic de factură eclectică ce urmează modelul academist francez. Pe coloana care susţine bustul ziaristului, cuvintele “patriot activ şi binefăcător” explică inscripţia modestă: “Labor”, prin care Luigi Cazzavillan s-a remarcat. Reamenajarea din 2005 a parcului cu alei circulare nu a respectat forma iniţială. Calitatea amenajării peisagistice lasă de dorit, vegetaţia fiind aleasă nu atît pentru rolul decorativ, cît pentru necesitatea de a rezista cît mai mult. Mobilierul urban instalat este standard, fără a avea o calitate estetică. Stîlpii de iluminat tip felinar, băncile, coşurile de gunoi şi locul de joacă tip sînt supravegheate atent de un paznic.

Autorizaţie de construcţie

“Spre satisfacerea cererii nr. 14290/1901 s-a emis autorizaţia de construcţie nr. 77 din 28 mai 1901. Avînd în vedere că s-au îndeplinit dispoziţiile art. 15 şi 16 din Regulamentul de Construcţiuni, pe baza art. 19 se autorisa D-na Caterina M. Vasilov Mihuş a construi la proprietatea din Strada Căprioarei Prelungită: un corp de clădire cu două caturi şi pimniţă lucrată în zidărie masivă cu mortar de var, cu calcan la vecin, învelită cu tablă conformîndu-se planului şi modificărilor introduse de noi, ca în loc de subsol să fie numai pimniţă, înalţimea va fi în total de la trotuar pînă la cornişa 10 metri. Alte lucrări nu are voe a face.”