Când ne-am mutat în noua noastră casă, prima grijă a fost să găsim o soluție de modernizare a dormitorului nostru master.
Forma lui era puțin ciudată, cameră mare dar format alungit, doi pereți ocupați cu ferestre bluevolution 82 și uși (spre hol și un mic balcon) așa că ne-a dat multe bătăi de cap gândindu-ne cum să-l amenajăm.
Singurul spațiu unde puteam pune șifoniere era peretele din fața patului dar aveam o problemă cu asta: eu și soția mea voiam să punem acolo un televizor, nu aveam în altă parte unde.
Am cântărit mai întâi ideea de a construi două dulapuri de haine pe părțile laterale ale acelui perete, iar în mijloc să lăsăm loc pentru un dulap tip comodă, cu televizorul prins deasupra. Totuși nici eu nici soția nu am rezonat cu aceasta, deoarece s-ar fi redus mult spațiul de depozitare în acest caz, cu aproape un metru și jumătate. Și mai era un neajuns: fiind o cameră lungă, rămânea un spațiu mare, inestetic, între pat și televizor, unde nu prea aveam ce să punem, nu am vrut bănci sau canapele în dormitor.
Ceva la care, iarăși, ne-am gândit, a fost să punem și niște dulapuri mai înguste pe o latură lungă a camerei, dar ar fi blocat trecerea și nici nu ar fi fost foarte utile dacă erau prea înguste.
După mai multe încercări nereușite de a rezolva dilema cu succes, am chemat un prieten designer de interioare să vadă spațiul și să-și spună părerea.
- Un dressing în spatele patului merge aici, ne-a spus el. Mai ales că peretele de acolo nu are ferestre.
Nouă ne era necunoscut conceptul, ni l-a explicat el puțin dar nu ne putem nici imagina. Ni se părea că ar fi ciudat să punem patul în mijlocul camerei, să facem spațiul prea strâmt și multe temeri de genul. După ce a plecat, ne-a trimis niște poze prin email ca să ne facem o idee la ce s-a referit. Și sincer ne-a plăcut! Aranjamentul acela nu arăta ciudat, ci foarte practic. Era ca și cum împărțeai camera și aveai una mai mică în plus în spatele patului, unde puteai depozita haine, încălțăminte și o mulțime de lucruri.
Tot prietenul nostru ne-a făcut și schițele cum să facem împărțirea, dimensiuni, aranjamentul dulapurilor, foarte util, cred că singuri nu am fi reușit să gândim totul atât de perfect. Am ales pentru perete un material ușor, OSB acoperit cu plăci de rigips.
Am găsit un producător de termopane Salamander care ne-a facut o fereastră mai mare pentru a lumina camera mai mult.
Când ne pregăteam să începem lucrarea ne-a mai venit o idee care sprijinea minunat dorința noastră de modernizare a dormitorului nostru: am profitat de proiect ca să facem ceva estetic și am transformat această despărțitură într-un perete accent, acoperindu-l cu lemn, în aceleași culori și stil ca și dușumeaua. Am mai gândit o nișă foarte elegantă și utilă în perete (ideea soției) și am înlocuit noptierele clasice cu unele moderne, suspendate.
Am lăsat intrare spre dressing doar dintr-o parte a patului, fără ușă. Am folosit rafturi și sertare albe, nu am vrut să investim în ceva scump, mai ales că am avut câteva cheltuieli cu peretele accent. Pentru că nu am prevăzut ușă, în dressing e aceeași temperatură ca în dormitor, nu a trebuit calorifer. Cu siguranță că acum avem spațiu ca în 3-4 șifoniere mari. În plus am dorit să avem multe sertare pentru a depozita încălțăminte și mărunțișuri, ceea ce mobilierul obișnuit de dormitor nu are. Rafturile nu au nici uși așa că am mai făcut o economie, fiind acolo în spate nu e nevoie. Deasupra este și un spațiu în care putem pune valize, pături, tot ce nu folosim atât de des.
În final noi credem că a ieșit o capodoperă! A durat doar două săptămâni toată lucrarea și avem acum tot ce ne-am dorit, în forma cea mai frumoasă și modernă posibilă.