Marți seară, Bogdan Vandici a fost desemnat marele câștigător al sezonului de poveste „Chefi la cuțite”, fiind în același timp și cel mai tânăr concurent ce a reușit să adjudece trofeul show-ului culinar. Orădeanul a mărturisit că experiența trăită în cadrul emisiunii l-a ajutat să evolueze, atât ca persoană, cât și ca bucătar profesionist, tocmai de aceea a hotărât să-și transpună povestea aventurii culinare într-un tatuaj.
La scurt timp după difuzarea finalei sezonului 5, pe care a urmărit-o alături de chef Florin Dumitrescu și o parte dintre colegii săi din echipa albastră, Bogdan a decis că vrea să păstreze amintirea acestui show într-un mod inedit. Așa că a ales să își tatueze pe braț ștrumful jedi luptător, simbol ce caracterizează unitatea echipei și câștigul “războiului” culinar. Dar tânărul nu este singurul concurent din trupa albaștrilor care a vrut să marcheze parcursul experienței de care a avut parte prin cel mai reprezentativ simbol, căci Gabriel Mocanu și Robert Csaba și-au tatuat și ei același element. Cei trei bucătari ai lui chef Dumitrescu au legat o prietenie foarte strânsă pe parcursul show-ului și mărturisesc că pe viitor și-ar dori să lucreze împreună. Mândru de echipa sa și de victoria din cel de-al cincilea sezon, venită în ciuda piedicilor pe care le-a avut pe parcurs, chef Dumitrescu a ales și el să le facă o surpriză frumoasă băieților: tricouri inscripționate cu același semn, ștrumful jedi.
![]()
La doar 21 de ani, Bogdan Vandici este un exemplu de ambiție și mult talent, arătând că încrederea în forțele proprii este uneori suficientă pentru a-ți atinge obiectivul. Deși parcursul echipei albastre din care a făcut parte nu a fost unul ușor, tânărul și-a păstrat locul la bancul de lucru și a ținut ca în fiecare probă să pună pe masa juraților preparate care să îi poarte semnătura. Trupa din care a făcut parte a trecut prin cele mai multe dueluri, motiv pentru care Bogdan a înfruntat și cele mai numeroase provocări culinare în acest concurs: 8 confruntări pe echipe, 7 dueluri, 3 probe de semifinală și o finală la foc continuu.


