În această seară ultimii concurenți se luptă pentru un cuțit în jurizarea pe nevăzute, înainte ca chefii să dea startul primei probe de Bootcamp. De la ora 20:00 pe Antena 1, Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu vor avea parte de farfurii excepționale, spectacol și multe surprize- atât sub cloșurile misterioase, cât și în spatele ușilor de jurizare.
Concurenți talentați, cu multă experiență la bancul de lucru, sau aflați la început de drum și-au încercat până în acest moment norocul în bucătăria ,,Chefi la cuțite”, însă aparițiile memorabile vor continua să facă deliciul telespectatorilor și în această seară. Un alt bucătar junior de doar paisprezece ani este pregătit să demonstreze că poate înfrunta cu mult curaj orice provocare culinară. Cu optimismul și încântarea caracteristică vârstei, Alex va dori să împărtășească cu cei trei jurați pasiunea lui pentru deserturi și să demonstreze că merită un loc în următoarea etapă. Printre platinguri demne de finală și preparate savuroase, cei trei jurați vor întâlni și personaje pe măsură. Un astfel de exemplu este Pepino de România, un concurent care a făcut senzație cu mișcările sale de dans în sezonul trecut al emisiunii iUmor. Deși nu stăpânește la fel de bine tehnicile de gătit ca ritmul coregrafiei, în seara aceasta vine în competiția culinară a momentului ,,pentru a-și surprinde fanii”. Cum vor reacționa jurații când se confruntă cu o asemenea apariție și ce provocări vor avea pentru exentricul concurent, telespectatorii află diseară, de la ora 20.00.
Ediția de azi pregătește și o petrecere în platoul emisiunii organizată de juratul care va pierde jocul la masa de poker. În stil românesc, cel care se va ocupa de detaliile bairamului va trebui să se asigure că muzica, luminile colorate și aperitivele reci vor fi demne de ,,un chef la Chefi la cuțite”. Care dintre jurații Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu se va afla în spatele acestui moment rămâne să vedem diseară. Tot atunci, telespectatorii vor putea să urmărească și prima probă de Bootcamp ce marchează noua etapă eliminatorie a concursului. Tehnica, rapiditatea și îndemânarea concurenților ce au obținut un cuțit la jurizarea pe nevăzute vor fi testate în această seară, într-o provocare culinară extrem de solicitantă. Cine va rezista acestui test și cine va pleca acasă, telespectatorii Antena 1 vor afla în această seară, de la ora 20:00, într-o ediție completă a celei mai iubite emisiuni culinare ,,Chefi la cuțite”.