x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Altadata - Bodegile din Bucuresti

Altadata - Bodegile din Bucuresti

de Anna Borca    |    02 Sep 2006   •   00:00
Altadata - Bodegile din Bucuresti

In peisajul Bucurestilor de altadata intalnim mici localuri unde se consumau gustari, aperitive, insotite de diverse bauturi: tuica, vin, bere, coniac.

Bodega... Rasfoind dictionarele mai vechi, aflam ca este "o carciuma boiereasca". Dupa cele mai noi - "local mic unde se consuma gustari si bauturi alcoolice". In peisajul bucurestean de altadata apar la un moment dat asemenea localuri unde se puteau consuma gustari, aperitive, insotite de tuica si vin. C.C. Giurescu, un istoric de seama, considera ca aceste localuri au fost la inceput afiliate unei societati portugheze "Bodega", al carei nume a devenit comun si s-a raspandit la noi sub acceptia pe care o stim.

Cand au aparut bodegile in Bucuresti? Cam pe la sfarsitul secolului al XIX-lea. Unul dintre vechile localuri de acest fel a fost bodega Dragomir Niculescu (avea si bacanie - pravalie unde se vindeau tot felul de produse alimentare). Intre cele doua razboaie mondiale a functionat in Casa Vanicu. La etaj era redactia ziarului Timpul, unde a lucrat si Mihai Eminescu, iar dedesubt, in locul fostului birt Lazar, se afla bodega.

GUSTARI. Aici se gaseau, tot timpul, preparate din peste proaspat sau conservat, icre (incepand cu taramaua de crap, de stiuca si continuand cu cele de Manciuria, icre negre, "moi si tescuite"). Foarte apreciate erau toate gustarile calde de pasare, chiftelutele, carnaciorii, pateurile proaspete si calde, ciupercile, maslinele de Volo si multe altele. Vestitul pelin al lui Dragomir, tuica de Valeni, diverse sortimente de vinuri straine si autohtone, berea si coniacurile erau bauturile cu care se delectau musterii la un pahar de vorba. Bauturile incingeau intotdeauna atmosfera si vorba devenea tot mai lunga, pana tarziu in noapte.

De obicei aici se intalneau, intre doua spectacole, actorii de la Teatrul National, gazetarii din Sarindar, scriitori, oameni politici etc. Dintre alte bodegi cunoscute amintim: bodega "Cosman", "La Costescu" - Calea Grivitei), "La Canuta" - Str. Campineanu, "La Dutescu" - Str. Selari, "Giovanidis" si "Fratii Vidrigin" - Str. Academiei, "La Gustav" - Str. Edgar Quinet.

"LA GUSTAV"
Poetul si memorialistul Mihail Cruceami in cartea sa de amintiri "De vorba cu trecutul" descrie atmosfera de la bodega "La Gustav": "... am fost invitat la reuniuni organizate in fiecare sambata seara, intr-un local retras - «La Gustav», pe Strada Edgar Quinet, cam in fata Hotelului Capsa, unde aveam la dispozitie o camera separata, in care ne adunam cu totii, in jurul lui Ovid Densusianu. Ani de zile am pastrat acest local pentru reuniunile noastre, desi nu prea cred ca patronul localului era multumit de consumatiile facute de noi. Printre ei intalneam pe Gherghel, Al. Stamatiad, Eugen Sperantia, Serban Bascovici, cateodata si pe Ion Minulescu cu verva lui neobosita".
×
Subiecte în articol: gastronomie